Stat şi biserică în Basarabia în sec. XIX - înc. sec. XXI
Semestrul III

Disciplina Stat şi biserică în Basarabia în sec. XIX - înc. sec. XXI este destinată
studenţilor de la anul I (semestrul I) de la programul de master Istoria și cultura religiilor
la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova și are drept scop
evidențierea principalelor componente ale relaţiei stat-biserică în Basarabia în perioada
cuprinsă între secolul XIX și până în prezent.

Profeţie, eshatologie şi mesianism în Europa de Est şi Sud – Est (sec.VII- XVII)
Semestrul III

Disciplina Profeţie, eshatologie şi mesianism în Europa de Est şi Sud – Est (sec.VII- XVII)oferă posibilitatea de a urmări geneza și evoluțiile a unor fenomene istorice complexe, precum este gândirea escatologică, tratate în conexiune cu realitățile de ordin social, politic, cultural etc. Ea oferă un tablou analitic al metamorfozelor istorice ale ideilor escatologice, în special în Imperiul Bizantin, Balcani, Țările Române, Europa de Est (Rusia Moscovită), cât şi în cea de Vest (de la epoca regatelor barabre până la Reformă), precum şi impactul lor asupra evoluţiilor politice şi culturale de pe continentul european. Procesele respective sunt tratate de asemenea, prin optica ideilor mesianice, adesea în conexiune cu construcția scenariilor escatologice.

HERMENEUTICĂ ȘI COMPARATIVISM BIBLIC
Semestrul III

Hermeneutica biblică se ocupă cu particularitățile sensului textului biblic, pe care-l analizează după anumite reguli, generale și specifice. Scopul Hermeneuticii biblice este de a mijloci cunoașterea adevărurilor cuprinse în Sfânta Scriptură, adevăruri interpretate corect și complet.

Disciplina Hermeneutică biblică are scopul de a contribui la dobândirea cunoștințelor de hermeneutică, precum și dezvoltarea unei gândiri hermeneutice.  Obiectivul general al disciplinei constă în formarea capacităților intelectuale, a disponibilităților afective și a abilităților practice de înțelegere a gândirii hermeneutice