Cadrul legislativ în domeniul social
Anul I

Cursul Cadrul legislativ în domeniul social ca disciplină academică la Facultatea Sociologie şi Asistenţa socială, în ultimii ani a căpătat un interes ştiinţific de proporţii, graţie schimbărilor structurale calitative în domeniul pregătirii cadrelor de înaltă calificare în domeniul sociologiei şi asistenţei sociale. Cursului îi revine sarcina de iniţiere a studenţilor anului I Licenţă, specialitatea Sociologie şi Asistenţa socială, în direcţia dobîndirii cunoştinţelor fundamentale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, cadrul legislativ în domeniul protecţiei sociale, precum şi a mecanismelor şi instrumentelor naţionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Practica profesiei de asistent social şi sociolog se înscrie într-un cadru normativ-juridic, intern şi internaţional, bine determinat.

Cursul le dezvoltă studenţilor abilităţi cu privire la utilizarea limbajului juridic specific domeniului în care se formează, explicarea şi interpretarea textelor de lege (normelor juridice) naţionale, europene şi internaţionale, în scopul promovării intereselor beneficiarilor. De asemenea, o bună cunoaştere a instituţiilor dreptului, în special a răspunderii juridice, va contribui  la conştientizarea celor implicaţi în munca socială asupra responsabilităţilor ce le revin.

Cursul Cadrul legislativ în domeniul social este structurat pe unităţi tematice în care sunt prezentate noţiuni juridice de bază, aspecte generale privind aplicarea legii în timp, spaţiu, asupra persoanelor, aspecte teoretice a instituţiei drepturilor omului, reglementări juridice privind drepturileomului etc. În ultima parte a cursului sunt prezentate mecanismele juridice naţionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului, precum şinormele juridice de ocrotire destinate unor categorii de persoane printre care: copiii aflaţi în situaţie de risc, persoanle cu disabilităţi, persoanele vârstnice, etc. Seminarele sunt dedicate discuţiilor de caz şi proceselor simulate, precum şi redactării de acţiuni în justiţie.

Deontologie sociologică
Anul I

        Profesia de sociolog implică importante considerente etice, întrucât practicarea sociologiei presupune contactul direct şi nemijlocit cu persoane, grupuri, organizaţii şi comunităţi. Acordarea unei atenţii speciale considerentelor etice reprezintă un factor esenţial al prestigiului sociologiei ca disciplină şi o precondiţie vitală a contribuţiei  acesteia la constituirea unei  societăţi umane în toate compartimentele sale.

        Disciplina „Deontologie sociologică” urmăreşte dobândirea de către studenţi a unor cunoştinţe sistematice şi riguroase privind principiile etice în exercitarea profesiei de sociolog. Disciplina dată are menirea de a forma la studenţi abilităţi de analiză a deontologiei profesionale a sociologilor din diverse ţări, fapt ce le va permite formularea propriilor principii etice. De asemenea, în cadrul cursului studenţii vor fi instruiţi în redactarea corectă a documentaţiei necesare fiecărui specialist: curriculum vitae, proiect şi cerere de finanţare, scrisoare de motivare, scrisoare de recomandare etc.

 

Redactarea textului stiintific
Anul I

Cursul Redactarea textului științific îi va ajuta pe studenții sociologi să își dezvolte stăpânirea scrisului științific academic. Cursul acoperă  o serie de probleme, cum ar fi modul de a explica ideile complexe în mod clar și concis, cum să dezvolți un argument coerent și cum să eviți plagiatul făcând referire eficientă la surse. Ca finalitate a cursului - studenții vor fi capabili să elaboreze eseuri și articole științifice, rapoarte clare, bine scrise și bine organizate.

Sociologie națională
Anul I

Cursul de sociologie naţională este destinat studenţilor specialităţii „sociologie” şi va permite iniţierea acestora în istoria sociologiei naţionale prin prezentarea sistematică a principalelor idei, teorii, personalităţi, curente atât a specialiştilor, cât şi nespecialiştilor. Cursul oferă cunoştinţe fundamentale de cultură sociologică naţională şi o perspectivă comprehensiv-explicativă  asupra procesului de evoluţie şi dezvoltare a sociologiei din Moldova prin sistematizarea tematicii gândirii sociologiei naţionale sincronizate cu contribuţiile sociologice universale, sublinierea semnificaţiei contextelor socio-istorice şi cognitive în care apar, se validează şi se extind ideile, concepţiile şi şcolile sociologice.