Resursele umane sunt considerate şi abordate drept una dintre cele mai importante investiţii care asigură calitatea, eficienţa, competitivitatea tuturor structurilor din societate.
Cursul de Management al Resurselor Umane contribuie la formarea unui sistem de cunoştinţe teoretice, practice şi aplicative în domeniul funcției publice, precum şi la crearea unor judecăţi de valoare asupra particularităţilor gestiunii funcției publice și a funcționarilor publici. Disciplina prin abordări teoretice şi practice , ghidează cum se realizează etapele de asigurare a instituţiei cu personal calitatriv, cum trebuie să fie tratate acţiunile de gestiune a resurselor umane în administreaţia publică. Conţinutul cursului include studierea analizei şi gestionării principalelor probleme privind resursele umane: analiza şi descrierea postului, recrutarea personalului, selecţia, evaluarea, formarea carierei profesionale etc.
Această disciplină are ca scop formarea deprinderilor studenţilor cu tehnicile şi procesele de emitere, executare şi controlul deciziilor administrative, trăsăturile deciziei administrative, clasificarea şi formele de realizare a acestora în practică la randamentul maxim pentru activitatea executivă. Activitatea administrației publice nu poate fi concepută fără procedeele decizionale la care diferite subiecte ale administraţiei publice participă în dependenţă de atribuţiile cu care sunt investite prin lege, implicând resursele necesare pentru aceasta. De calitatea proceselor decizionale va depinde şi calitatea procesului de administrare şi calitatea vieţii cetăţenilor în ansamblu. Procesului decizional în administraţia publică i se acordă o deosebită atenţie în toată complexitatea sa, iar pentru studenţi face obiectul unei discipline didactice în cadrul Facultăţii de Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative, specialitatea Administraţie Publică.
Cursul Administrația Publică Locală, are ca obiectiv studierea organizării, funcționării și structurii administrației publice locale din Republica Moldova în raport cu împărțirea administrativ-teritorială a țării, a principiilor de organizare și funcționare a autorităților publice locale și raporturile care se stabilesc între ele, cât și cu alte autorități ale sistemului administrativ.
Administrația oricărui stat are misiunea de a transpune în practică valorile politice, convertite în legi or alte acte normative, care privesc asigurarea intereselor generale ale colectivităților umane organizate juridic. Pentru a-și îndeplini prerogativele de asigurare a funcționării regulate și continue a serviciilor publice, administrația publică are nevoie de o serie de bunuri mobile și imobile, care fac parte din patrimoniul statului sau a colectivităților locale, alcătuind proprietatea publică a acestora.
Fiind o expresie a exercitării puterii executive, administraţia publică se manifestă preponderent în organizarea şi asigurarea executării, dar şi în implementarea nemijlocită a prevederilor Constituţiei, a tuturor actelor normative şi a celorlalte acte juridice emise de autorităţile statului de drept.
Evoluţia democratică a sistemului politic, funcţionarea statului de drept, edificarea societăţii civile, desfăşurarea în complex a reformelor social-economice, afirmarea tot mai activă a Republicii Moldova pe plan internaţional şi în procesul de integrare europeană, presupune şi existenţa unei administraţii publice bazate pe valori şi principii democratice europene.
În acest context, un rol important i se atribuie, în primul rând, Administraţiei publice centrale, care este reprezentată de autorităţile puterii executive cu competenţe generale, în primul rând de Guvern şi Şeful statului, în măsura în care ele exercită funcţii administrative, de rând cu organele administraţiei publice centrale de specialitate. Administraţia publică centrală, ca parte a sistemului administraţiei publice, pentru a servi societatea, trebuie bine organizată şi dirijată în mod corespunzător. Organizarea administraţiei publice centrale prevede activitatea desfăşurată pe baze ştiinţifice de stabilire a structurii şi funcţionării acesteia, în scopul îndeplinirii în condiţii optime a sarcinilor ce-i revin de a satisface cât mai deplin cerinţele sociale.
Disciplina „Administraţia publică centrală” este una dintre principalele discipline fundamentale, prevăzută de planul de învăţământ pentru studenţii specialităţii „Administraţie publică”, studenţii acumulând 6 credite necesare pentru promovarea anilor de studii.
Scopul şi obiectivele cursului constă în acumularea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor de bază, integrate în competenţe pentru studenţii specialităţii „Administraţie publică” prin specificul abordării ştiinţifice a tematicii din domeniul dat şi a strategiilor utilizate în procesul didactic..Prin pizma modernizării administraţiei publice în contextul integrării europene, disciplina „Administraţia publică centrală” se impune ca un obiect de studiu ştiinţific important şi actual. Disciplina urmează in planul de învăţământ disciplinelor fundamentale ca „Drept constituţional şi instituţii politice” şi „Drept administrativ” şi reprezintă un demers teoretico-practic centrat pe analiza structurilor şi mecanismelor de funcţionare a administraţiei publice centrale din Republica Moldova.
Structura curricumului. Cursul Managementul serviciilor publice constituie o disciplină la libera alegere pentru studenții de la Programul Administrație Publică. an II, semestrul III, având un număr de 5credite.
Scopul cursului. Cursul de Managementul serviciilor publice are ca scop familiarizarea studenților cu principiile şi conceptele de bază din sfera managementului serviciilor publice ținând cont de specificul organizațiilor publice şi non-profit. La disciplina dată studenții îşi vor dezvolta o pregătire teoretică temeinică, scopul fiind o înțelegere cât mai bună a unor concepte fundamentale pentru managementul sectorului public precum: gestionarea serviciilor publice, principiile de organizare şi funcționare a serviciilor publice, modalitățile de gestiune a acestora, parteneriatul public-privat, eficacitate, eficiență, evaluarea serviciilor publice, etc. La fel se încearcă familiarizarea studenților cu conceptele teoretice generale ale managementului serviciilor publice şi formarea abilităților practice de organizare şi gestionare eficientă a serviciilor publice.
Obiectivele cursului. Rolul cursului constă în acumularea cunoștințelor și formarea abilităților de bază, integrate în competințe pentru studenții specialității Administrație publică prin abordarea științifică a tematicii din domeniul dat și a strategiilor realizate în procesul didactic. Prin prisma modernizării și democratizării administrației publice n contextul aspirațiilor europene, disciplina Managementul serviciilor publice de vine un obiect de studiu actual. Relaționarea dintre problemele cu caracter teoretic și realitatea serviciilor publice existente sau funcționale se va aborda prin particularitățile reformelor realizate de Guvernele naționale și a APL din Republica Moldova. Disciplina dată reprezintă un suport teoretic-practic bazat pe sistemul serviciilor naționale gestionate de autoritățile publice din Republica Moldova. Prezentul curriculum cuprinde repartizarea orelor teoretice (30 ore) și practice, sarcinile pentru lucrul individual, subiectele pentru evaluare, și bibliografia. Disciplina dată abordează unitățile de conținut și include ultimele noutăți științifice din domeniu.
Beneficiarii: studenții de la Specialitatea Administrație Publică. an II, semestrul III. Limba de instruire a disciplinei Managementul serviciilor publice este limba română.
Studierea cursului Politici Publice are ca scop şi va permite studenţilor înscrişi la studii de Licenţă să facă cunoştinţă cu abordările şi mecanimele efective de realizare a unei politici publice. Tendinţele actuale de guvernare democratică cer formularea unor politici adecvate realităţilor social-economice, din acest considerent cursul are finalitatea de a oferi audienţilor cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice necesare pentru elaborarea politicilor corespunzătoare problemelor publice existente în societatea actuală. Prezentul curs on line cuprinde repartizarea orelor teoretice şi practice, subiectele pentru dezbateri şi policz briefuri, subiectele pentru evaluare şi bibliografia. În cadrul cursului Politici publice se propune realizarea legăturii dintre problemele cu caracter teoretic şi realitatea politicilor publice naţionale prin prisma particularităţilor reformelor realizate de Guvernele Republicii Moldova în contextul procesului de democratizare şi integrare europeană.
Guvernarea electronică reprezintă procesul de reformare a sectorului public prin digitalizare şi noi tehnici de management a informaţiei, proces al cărui scop final este creşterea gradului de participare politică a cetăţenilor şi eficientizarea activității aparatului administrativ. Scopul cursului este pregătirea avansată a cadrelor pentru implementarea și operarea guvernării electronice în cadrul instituțiilor publice în care vor activa, component ce oferă mai multe șanse de plasare în câmpul muncii. Obiectivele cursului sunt de a pregăti cadre profesionale, capabile să aplice normele de drept și tehnicile moderne de administrare, să susţină procesele transformatoare din administrația publică, să implementeze tehnologiile moderne de cooperare cu beneficiarii, să aplice și să gestioneze activitățile legate de guvernarea electronică. Cursul este destinat studenților anului II (semestrul IV zi și VI f/r), specialitatea Administrație Publică, limba română de predare.