Proiectul de cercetare la Metodologia evaluării programelor publice va contribui la dezvoltarea spiritului critico-constructiv în ceea ce privește interpretarea fenomenelor sociale, a proceselor de schimbare și a deciziilor publice; deprinderea unui stil de comunicare adecvat adresării către diverşi decidenţi şi stakeholderi; manifestarea unei atitudini active și de reflexie faţă de problematica evaluării politicilor și programelor; deprinderea abilităților de lucru în echipă și a unei atitudini deschise față de învățarea socială; aplicarea auto-evaluărilor asupra proceselor învăţate, deprinderilor dobândite la necesităţile de profesionalizare; cunoașterea și aplicarea standardelor profesionale, etice și de integritate.
Cursul Administrarea afacerilor (în prestarea serviciilor publice), curs din cadrul modulului Tehnici de prestare a serviciilor publice, are menirea de a întregi cunoștințele dobândite la nivelul licență și are ca scop studierea și însușirea principiilor de bază a administrării afacerilor în prestarea serviciilor publice.
Cursul Managementul cercetării științifice în domeniul administrației publice, este conceput drept un curs pentru masterat, anul II, specialitatea Politici și servicii publice. Cursul are menirea de a asigura temeiurile introductive în logica și practica cercetării științifice și de a analiza principalele orientări teoretice și metodologice, principiile subsumate acestora, în gestionarea propriei cercetări științifice.
Transparența şi publicitatea în prestarea serviciilor publice se înscrie în mod organic în setul de discipline ale specializării „Politici şi servicii publice”, ciclul II Masterat, permiţând studenţilor să se aprofundeze în domeniul managementului şi marketingului serviciilor publice. Cunoştinţele acumulate în procesul de studiu de către viitorul specialist în domeniul administraţiei publice vor contribui la formarea unor competenţe şi abilităţi de comunicare şi atitudine „de deschidere” spre cetăţean, spre problemele şi necesitățile acestuia.
Obiectivele disciplinei Transparența şi publicitatea în prestarea serviciilor publice țin nu doar de instruirea unor funcționari publici moderni deschiși spre cetățeni și spre modernizare, dar și formarea unor cetățeni activi care insistă asupra respectării drepturilor de informare și cunosc mecanismele de protecție a acestor drepturi. Predarea cursului în semestrul II are drept scop de a le forma viitorilor funcționari publici competențe manageriale ce țin de reflectarea transparentă a activităților autorităților și instituțiilor publice.
Prezentul cursul Planificarea şi evaluarea politicilor publice abordează problematica elaborării şi evaluării politicilor publice în procesul de guvernare democratica. În acest context, cursul se va raporta la trei aspecte principale: la caracteristicele problemelor publice care intră pe agenda instituţiilor publice, la mecanismele care ţin de procesul efectiv de înfăptuire a politicilor publice şi respectiv la cadrul politic în care sunt formulate şi implementate politicile publice.
Studierea acestui curs are ca scop şi va permite studenților să facă cunoştinţă cu abordările şi mecanismele efective de evaluare a unei politici publice. Tendinţele actuale de guvernare democratică cer formularea unor politici adecvate realităţilor, din acest motiv cursul are finalitatea de a oferi audienţilor cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru elaborarea unor politici corespunzătoare problemelor publice existente.