Opțiuni înscriere

Drept Medical 2022-2023 (frecvență redusă)
Anul III

         Dreptul Medical este o disciplină juridică și reprezintă una din cele mai tinere ramuri ale sistemului dreptului Republicii Moldova, care în mod direct și practic interesează o sferă extinsă de persoane. Mutaţiile politice, încercările şi ezitările in alegerea celei mai eficiente căi de creare şi consolidare a unor structuri compatibile cu obiectivele propuse, determină necesitatea elaborării unor noi norme juridice, iar Dreptul Medical reprezintă, în acest sens, un exemplu excelent de intervenţie a legiuitorului într-un domeniu al relaţiilor sociale, care anterior nu a prezentat un interes viu din partea statului şi, implicit, din partea întregii societăţi.
          Dreptul Medical este legat direct de activitatea specifică a multor oameni, reglementând aspectul juridic al relaţiilor care apar pe parcursul întregii vieţi a unei persoane umane ori de câte ori aceasta solicită prestarea unor servicii de sănătate. Mai mult chiar: dacă, de regulă, majoritatea ramurilor sistemului dreptului operează în exclusivitate cu persoane în viaţă, atunci Dreptul Medical abordează şi o gamă mai largă de raporturi sociale reglementate care, uneori, preced acordarea statutului de persoană (procreaţia, ereditatea, genetica, fetusul, embrionul), iar alteori succed statutul de persoană (transplantul post-mortem, autopsia). Sub incidenţa Dreptului Medical intră toate persoanele fizice şi o gamă extinsă de persoane juridice, mai ales atunci cînd este vorba despre sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Putem afirma deci cu siguranţă că Dreptul Medical se aplică relativ permanent în numeroase şi diverse situaţii. Doctrina de specialitate subliniază caracterul complex şi pasionant al acestei tinere ramuri de drept care priveşte viaţa cotidiană nu doar a populaţiei active, ci şi a celei mai puţin active, sau chiar inactive, din cadrul unei societăți umane.

Autoînscriere (Student)
Autoînscriere (Student)