Options d’inscription
Cursul Analiza calităţii apelor este elaborat în baza planului de învățământ la specialitatea 0521.1 Ecologie. Disciplina respectivă cuprinde ore de curs, laborator și ore de lucru individual.
Analiza calității apelor este o disciplină esențială, necesară și importantă pentru studenții specialității ecologie a Universităţii de Stat din Moldova. Disciplina dată este bazată pe studierea caracteristicilor generale a apei, studierea și aplicarea principalelor metode și tehnici de prelevare, analiză și interpretare a rezultatelor obținute la analiza unor probe de apă. La cursul în cauză se pune accentul pe însușirea, determinare și aplicarea indicatorilor biologici, chimici, fizici, fizico-chimici care prezintă calitatea apelor. Cursul mai prevede identificarea procedeelor de determinare a calității apelor, studierea metodologică a procesului de determinare a calității apelor, clasificarea actuală a tipurilor de apă conform indicilor şi indicatorilor determinați.
Locul şi rolul disciplinei în formarea competenţelor specifice ale programului de formare profesională/specialităţii și misiunea curriculumului în formarea profesională.
Prin specificul său interdisciplinar și aplicații orientate în studierea caracteristicilor calitative și a metodelor și tehnicilor aplicate pentru determinarea calității apelor, însușirea disciplinei date contribuie la formarea unor competențe generale și specifice ale programului de studii pentru specialitatea Ecologie.
Cunoștințele teoretice acumulate pe parcursul acestui curs vor permite studenților să aplice în practică atât procesele de determinare a calităţii apelor, cât şi să diferențieze calitatea apelor conform indicilor determinaţi.