II. ETAPELE ELABORĂRII TEZEI DE LICENŢĂ/MASTER B. REALIZAREA (SCRIEREA) TEZEI DE LICENŢĂ/MASTER

1. II. ETAPELE ELABORĂRII TEZEI DE LICENŢĂ/MASTER B. REALIZAREA (SCRIEREA) TEZEI DE LICENŢĂ/MASTER

B. REALIZAREA (SCRIEREA)

TEZEI DE LICENŢĂ/MASTER

2.6. Structura tezei

Teza în calitate de lucrare ştiinţifică are o structură prestabilită, ea cuprinzând un şir de compartimente obligatorii, distribuite într-o ordine anumită. Obligativitatea componentelor şi a consecutivităţii acestora rezultă din cerinţele naţionale şi internaţionale înaintate faţă de structura şi conţinutul investigaţiilor ştiinţifice.

Tezele de licenţă şi de masterat vor fi elaborate în baza următoarei structuri (Anexa 5):

-    Foaie de titlu.

-    Cuprins (planul tezei).

-    Adnotare (rezumatul tezei) în limbile română şi engleză sau franceză.

-    Lista abrevierilor (în cazul în care numărul acestora obligă să fie introduse într-o listă aparte, cu descifrările de rigoare).

-    Introducere.

-    Conţinutul de bază al tezei (cu denumiri concrete ale capitolelor (compartimentelor) şi paragrafelor).

-    Concluzii şi recomandări.

-    Bibliografie.

-    Anexe.

-    Declaraţia privind asumarea răspunderii.

2.7. Descrierea structurii tezei de licenţă/master

Foaia de titlu reprezintă prima pagină, de prezentare, a tezei. Ea include aşa elemente ca:

- denumirea instituţiei de învăţământ, a facultăţii şi a unităţii de specialitate unde este elaborată teza;

- numele şi prenumele autorului;

- titlul lucrării;

- cifrul şi denumirea specialităţii, iar pentru Teza de master, inclusiv, denumirea programului de master;

- menţiunea „Teză de licenţă” sau „Teză de master”;

- menţiunea „Şef departament” cu avizul privind admiterea spre susţinere;

- menţiunea „Conducător ştiinţific” cu datele despre acesta (numele, prenumele, gradul ştiinţific) şi spaţiu rezervat semnăturii;

- menţiunea „Autorul” cu indicarea numelui şi prenumelui, grupei academice, formei de studii, cu spaţiu rezervat pentru semnătură;

- localitatea şi anul de realizare a tezei.

În caz dacă teza este scrisă în altă limbă decât limba română, se vor perfecta două foi de titlu, una dintre ele fiind în limba română. Foaia de titlu nu se numerotează.

În Anexa 6 este prezentat un model de Foaie de titlu pentru teza de licenţă la specialitatea Administraţie Publică, Universitatea de Stat din Moldova.

Anexa 7 demonstrează un exemplu de Foaie de titlu a tezei de master la programele specialităţii Administraţie Publică.

Cuprinsul, sau cum mai este numit Sumar sau Planul lucrării, se întocmeşte de către autorul tezei de comun acord cu conducătorul ştiinţific şi se plasează imediat după foaia de titlu. Cuprinsul reprezintă o distribuţie metodică a secţiunilor tezei, conform scopului şi obiectivelor pe care şi le-a propus autorul. El este forma rezumativă a acestei lucrări.

În Anexa 8 este propus un model de Cuprins a unei teze de licenţă. Începând cu această secţiune, textul tezei se numerotează (nu se numerotează doar foaia de titlu). Paginaţia se face cu cifre arabe în partea de jos a foii, recomandabil în partea dreaptă sau pe centru.

Adnotarea reprezintă caracterizarea rezumativă în volum de o pagină a tezelor principale ale lucrării. Teza va conţine două Adnotări. Un rezumat va fi redactat în limba română, iar celălalt va fi tradus în limbile engleză sau franceză (limbile oficiale ale Consiliului Europei).

Lista abrevierilor. În cazul în care textul tezei de licenţă sau de master conţine abrevieri şi cititorul va întâmpina dificultăţi şi incertitudini în înţelegerea materialului, este recomandabil a da toate abrevierile, cu descifrările de rigoare, pe o pagină aparte.

În textul lucrării, prima menţionare a abrevierii este însoţită de descifrarea acesteia. De exemplu: Uniunea Europeană (în continuare - UE).

În acelaşi timp, propunem ca studentul/masterandul în procesul de scriere a tezei să nu facă abuz de abrevieri. De exemplu, este absolut exclus ca în textul tezei de licenţă să fie abreviată denumirea statului – Republica Moldova (în RM). Aceeaşi interdicţie este aplicată şi în cazul utilizării abrevierilor în titlul tezei (de exemplu, foarte des se comit greşeli prin introducerea unor aşa abrevieri ca APL sau APC).

Introducerea este un compartiment deosebit de important al tezei. Ea va conţine argumentarea necesităţii şi actualităţii studiului, gradul de cercetare a problemei de către specialiştii în domeniu, metodologia, aplicabilitatea, relaţia cu problemele importante cu care se confruntă societatea, reflectarea structurii tezei etc. Toate aceste aspecte importante sunt clasate în următoarele compartimente obligatorii, care formează Introducerea tezei de licenţă sau de master:

-    Actualitatea temei investigate. În cadrul acestei subdiviziuni autorul cercetării are drept scop elucidarea legăturii dintre tema cercetării şi evenimentele de ultimă oră din viaţa social-politică, cea administrativă şi economică din societate. Referinţă se recomandă a face atât la practica naţională, cât şi la cea internaţională. Autorul trebuie să fie convingător în ceea ce priveşte necesitatea studierii problemelor vizate anume în perioada cronologică actuală. De asemenea, în această secţiune se vor aduce argumente în favoarea temei alese de către competitor.

-    Gradul de cercetare a temei. Aici autorul tezei va descrie în ce măsură şi în ce mod tematica investigată a fost analizată de către specialiştii în domeniu, atât din ţară, cât şi de peste hotare. Se recomandă ca autorii să fie grupaţi după domeniile de cercetare. Descrierea studiilor în domeniu începe cu lucrările savanţilor şi cercetătorilor străini, după care se analizează cele ale oamenilor de ştiinţă din Republica Moldova, făcându-se referinţă la principalele lucrări de specialitate. Se recomandă ca în textul tezei se scrie iniţial prenumele cercetătorului, urmat de numele de familie (de exemplu, Nina Albu), în timp ce în subsolul ştiinţific (pentru teze de licenţă) sau în compartimentul bibliografic (la tezele de master) se înscrie iniţial numele de familie, după care urmează prenumele (de exemplu, Albu Nina).

-    Scopul şi obiectivele investigaţiei. Aceasta este probabil cea mai importantă componentă a Introducerii. Enunţarea scopului vine să arate ce se va realiza sau ce va rezulta în urma cercetării. Scopul reprezintă o orientare conceptuală globală asupra rezultatului final al cercetării, orientare care trebuie să fie realizabilă. Scopul, de regulă, este unul singur. Pe de altă parte, obiectivele trebuie să fie mult mai concrete, măsurabile şi stabilite pe termene intermediare. Descrierea obiectivelor trebuie să reiasă din scopul lucrării, precum şi să se raporteze la conţinutul tezei. O cercetare dispune de mai multe obiective, al căror număr depinde de complexitatea scopului propus.

-    Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. În secţiunea respectivă sunt reflectate metodele şi procedeele de cercetare ştiinţifică folosite de către student în vederea elaborării tezei. Utilizarea instrumentarului metodologic permite studentului să realizeze o cercetare cu adevărat ştiinţifică. Metoda reprezintă un mod sistematic de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective. Ea include un ansamblu de mijloace şi procedee utilizate de către cercetător pentru elucidarea sistematică, obiectivă şi ştiinţifică a problemei investigate. Printre cele mai des utilizate metode de cercetare a problemelor administraţiei publice pot fi invocate: analiza şi sinteza juridică, metoda sistemică şi structural-funcţională, metoda instituţională, metoda comparaţiei, metoda sociologică, metoda istorică. La acestea se adaugă şi aşa procedee de cercetare ştiinţifică ca: deducţia, inducţia, generalizarea etc.

-    Noutatea ştiinţifică şi valoarea aplicativă a lucrării. Este dificil a vorbi de o totală originalitate sau noutate ştiinţifică la acest nivel de investigare (în special pentru cazul tezei de licenţă), însă studentul/masterandul în compartimentul respectiv trebuie să sublinieze aspectele ce deosebesc abordarea utilizată de viziunile tradiţionale asupra obiectului cercetării. În ceea ce priveşte valoarea aplicativă a rezultatelor obţinute, atunci autorul tezei urmează să deducă în ce mod şi în ce domenii pot fi utilizate concluziile şi recomandările formulate în cadrul cercetării.

-    Volumul şi structura tezei. În această parte a Introducerii autorul tezei de licenţă va înscrie numărul de pagini ce formează volumul tezei, făcând, totodată, o caracterizare succintă a conţinutului capitolelor.

-    Cuvintele-cheie ale tezei. Vor fi înserate circa zece cuvinte (sintagme), conţinutul cărora reflectă ideile de bază ale cercetării.

Secţiunile respective ale Introducerii vor începe din rând nou, iar titlurile acestora se vor scrie cu Bold. Volumul Introducerii va fi de circa 4-5 pagini pentru teza de licenţă şi de 5-6 pagini pentru teza de master (font 12 TNR).

Conţinutul de bază. Acesta este compartimentul cel mai voluminos al tezei şi include cercetarea propriu-zisă a problemei. Pentru o mai bună reflectare a cercetării efectuate, am propune sistematizarea materialului elaborat pe parcursul investigaţiei în trei capitole distincte, a câte două-trei paragrafe fiecare. Această formulă, în opinia noastră, este optimă pentru scrierea unei teze de licenţă sau de master, dar nu şi unică. Varianta finală a planului studentul o va elabora împreună cu conducătorul ştiinţific reieşind din specificul problematicii analizate.

De subliniat că fiecare capitol începe obligatoriu din pagină nouă, pe când paragrafele urmează pe aceeaşi pagină. Este recomandabil ca la începutul fiecărui capitol autorul tezei să facă o prezentare a problemelor ce vor fi investigate în secţiunea respectivă, sub forma unui text de 4-6 rânduri (introducere la capitol). În ceea ce priveşte structura paragrafului, atunci acesta, ca şi orice text ştiinţific, trebuie să fie elaborat conform următoarei scheme logice: aspecte introductive, descrierea problemei, concluzii. De remarcat că la finele capitolului, autorul cercetării va prezentă o generalizare a ideilor şi concluziilor deduse din conţinutul cercetării efectuate în respectivul capitol. Un alt moment necesar de reţinut, se referă la volumul paragrafelor (numărul de pagini), care trebuie să fie unul echilibrat. Nu se recomandă ca să existe un paragraf de 2 pagini, iar altul de 15 pagini, de exemplu.

Capitolul I va fi în mod obligatoriu unul de natură teoretică. În cadrul acestuia vor fi conceptualizate şi expuse principalele noţiuni cu care studentul/masterandul va opera pe parcursul cercetării. Se vor sistematiza teoriile, opiniile, clasificările, ideile savanţilor şi cercetătorilor din ţară şi de peste hotare vizavi de problema pusă în discuţie. În acelaşi timp, autorul îşi va formula poziţia proprie referitor la problema investigată, fundamentând-o cu argumente concrete. În capitolul respectiv obiectul cercetării va putea fi reflectat şi din punct de vedere istoric.

Capitolul II va avea un caracter analitic. El va presupune analiza de fond a problemei. De multe ori anume capitolul al doilea este centrul de greutate al tezei, fapt ce nu diminuează în nici un fel importanţa celorlalte capitole. Pe parcursul acestuia vor fi testate şi valorificate, din punct de vedere al situaţiilor şi activităţilor practice, ideile şi concluziile teoretice deduse în primul capitol. Se cercetează caracteristicile, trăsăturile şi funcţiile obiectului de studiu (fenomen, proces sau instituţie).

Capitolul III va avea o conotaţie practică aplicativă/integrativă şi va cuprinde un studiu desfăşurat asupra unui caz concret selectat în funcţie de tematica şi scopul investigaţiei. Studiul de caz trebuie să reflecte, pe cât posibil, o imagine completă asupra situaţiei reale a obiectului cercetării, cu evidenţierea factorilor pozitivi şi a celor cu impact nefavorabil asupra fenomenului administrativ. În acest scop ar fi utile aşa metode şi tehnici ca: analiza datelor/documentelor administrative; analiza SWOT; metoda statistică, experimentul, sondajul de opinie, observaţia, interviul ş.a.

Realizarea studiului de caz se va fundamenta pe documente şi informaţii acumulate de autor de la diverse structuri administrative, de regulă, instituţia/autoritatea administraţiei publice în care studentul/masterandul şi-a desfăşurat stagiul de practică. Din acest motiv, este necesară corelarea dintre problematica cercetării şi locul desfăşurării practicii. Important a se reţine este faptul că studiul asupra unui caz se poate realiza în orice temă ce constituie obiect de cercetare pentru ştiinţa administraţiei.

Studiul de caz se referă la următoarele subiecte:

-    aspecte privind structura entităţii administrative, constituire, sistem relaţional;

-    aspecte privitoare la mecanismul de funcţionare şi management;

-    parcursul elaborării şi aprobării unui act administrativ sau de planificare; estimare a impactului implementării, evaluare a rezultatelor;

-    elaborarea, promovarea şi evaluarea unor politici publice în domeniul de profil;

-    modele de manageri, funcţionari publici sau echipe manageriale (metode de lucru, stil de conducere, mecanisme de comunicare, mijloace şi tehnici de negociere, de soluţionare a conflictelor);

-    asupra unei colectivităţi locale sau unităţi administrativ teritoriale prin explorarea profilului social, economic, cultural sau de altă factură, analiza cerinţelor şi a intereselor publice; capacitatea administrativă;

-    modele de prestare a serviciilor publice, factorii care influenţează asupra calităţii şi eficienţei serviciului, marketingul serviciilor ş.a.

Concluzii şi recomandări. Acest compartiment al tezei generalizează efortul teoretic, analitic şi aplicativ al studentului. El va cuprinde două secţiuni. În primul rând, studentul va prezenta Concluziile principale (generale) ale lucrării, care trebuie să rezulte din scopul şi obiectivele pe care autorul tezei de licenţă şi le-a propus în Introducere. Totodată, ele trebuie să fie raportate la conţinutul tezei, la planul acesteia.

Recomandările vor constitui cea de a doua subdiviziune a compartimentului respectiv al tezei. Acestea, la rândul lor, trebuie să reiasă din conţinutul lucrării, în special din capitolul analitic şi cel practic. Alte cerinţe înaintate faţă de recomandări sunt ca ele să fie concise, reale, aplicabile, suficient argumentate. Este necesar ca recomandările să vizeze în mod obligatoriu şi cazul Republicii Moldova.

Se prescrie ca fiecare concluzie şi/sau recomandare să înceapă din rând nou, accentuându-se, în modul respectiv, individualitatea şi importanţa acesteia. O atenţie aparte se vor acorda concluziilor şi recomandărilor formulate în baza studiului de caz elaborat de către student/masterand.

Bibliografia reprezintă un compartiment aparte al tezei şi include o listă a materialului informativ consultat de către student/masterand vizavi de problema cercetată. Anexa 9 reprezintă un model schematic de construcţie şi redactare a compartimentului bibliografic. Sursele bibliografice urmează a fi expuse în următoarea consecutivitate şi cu respectarea punctuaţiei respective:

-    Acte normative (acte normative internaţionale, Constituţia, actele Parlamentului, decretele Preşedintelui, actele Guvernului, actele administrative ale autorităţilor locale etc.). Se recomandă ca actele normative incluse în Bibliografie să fie ordonate conform listei dintre paranteze, propusă în enunţul anterior. Datele ce caracterizează situaţia unui anumit act normativ consultat vor include: denumirea actului, numărul şi data adoptării acestuia, sursa unde poate fi consultat. De exemplu:

Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din 09.03.2007;

-    Literatura generală şi de specialitate (monografii, manuale, articole ştiinţifice, dicţionare, articole publicistice). Se recomandă ca lucrările de specialitate şi cele de natură generală să fie ordonate în ordine alfabetică. Drept sursă primară de ordonare se ia numele autorului sau al lucrării, în cazul în care este vorba despre o culegere de articole ştiinţifice sau dicţionar. De regulă, se scrie literatura în limba română, după care urmează cea în limba engleză, franceză sau alta de circulaţie europeană şi, în final, cea în limba rusă. În general, descrierea bibliografică a unei lucrări, de tipul monografiei sau manualului, va include: numele şi prenumele autorului (autorilor); titlul lucrării; numărul volumului (în cazul existenţei a mai multor); ediţia lucrării (în cazul existenţei a mai multor); denumirea oraşului de ediţie; denumirea editurii precedată de două puncte (:); anul publicării; numărul total de pagini ale lucrării, care se indică după punct. Spre exemplu:

Sîmboteanu Aurel. Administraţia publică: prin reformare spre modernizare (Culegere de studii). Chişinău: CEP USM, 2013. 327 p.

În cazul articolelor ştiinţifice şi periodice, primele două elemente (autorul şi titlul articolului) rămân neschimbate. După acestea, descrierea bibliografică continuă cu denumirea culegerii de articole, a materialelor conferinţelor, a revistei ştiinţifice sau a ediţiei periodice, precedate de prepoziţia „În” şi două puncte (În:). Pentru cazul articolelor publicate în reviste ştiinţifice, se recomandă de a continua cu aşa elemente ca: anul, numărul ediţiei, paginile articolului (toate urmate după virgulă). Iar pentru materialele conferinţelor ştiinţifice sau pentru culegerile de articole, descrierea bibliografică include: oraşul, editura, numărul de pagini (pagina de la care începe articolul şi cea cu care se finisează). În cazul ediţiilor periodice, denumirea ediţiei este urmată de anul publicării, numărul, data şi pagina. În calitate de exemplu am putea propune următoarele trei titluri de articole publicate (în revistă ştiinţifică, în materiale ale conferinţei, în ediţii periodice):

a) Moşneaga Valeriu, Mironova Svetlana. Dimensiuni teoretice ale relaţiilor dintre autorităţile centrale şi regionale ale statului. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), 2013, nr.1 (LX), p.24-34.

b) Bradu Margareta. Creativitatea şi inovaţia în învăţământ. În: Rezumate ale comunicărilor Conferinţei ştiinţifice „Interferenţe universitare  - integrare prin cercetare şi inovare”. Chişinău: CEP USM, 2012. p. 391-393.

c) Morari Cristina, Mardari Violina. Deschidere spre orizonturi noi (Zilele Europei la USM). În: Universitatea, 2012, nr. 10 (133), 25 mai, p.2.

-    Rapoarte, surse statistice, sondaje sociologice. Descrierea bibliografică a documentelor nominalizate se realizează prin analogie cu regulile generale prezentate mai sus:

Anuarul Statistic al Republicii Moldova, ediţia 2012. Chişinău: Statistica, 2012. 560 p.

-    Surse Internet. În ultimul timp, Internetul este tot mai prezent în activitatea socială a individului. Această constatare este extrem de plauzibilă, îndeosebi în cazul persoanelor încadrate în procesul de cercetare ştiinţifică, în mod aparte, când analizăm probleme de maximă actualitate, care la momentul cercetării nu au cunoscut reflectare în monografii sau alte studii de specialitate. Sursele Internet pot fi divizate în două categorii: publicaţii şi adrese (link-uri) utile. În primul caz, este vorba despre o descriere bibliografică apropiată de cazurile enunţate mai sus: se indică autorul, titlul publicaţiei, adresa completă a lucrării şi data când a fost accesată adresa respectivă. De exemplu:

Boţan I. Cauzele eşecului referendumului. În: Comentarii politice, 13 septembrie 2010. http://www.e-democracy.md/monitoring/politics/comments/reasons-referendum-failure/ (vizitat 01.05.2013)

În ceea ce priveşte cel de-al doilea caz – adresele (link-uri) utile, reprezintă paginile web care reflectă problematica cercetată de către student în cadrul tezei de licenţă. De exemplu: www.gov.md; www.viitorul.org; www.administratie.ro.

Anexe. Anexele sunt o parte componentă a tezei, a căror utilizare permite fortificarea materialului descriptiv şi analitic al cercetării cu materiale grafice ataşate. Se au în vedere: sondaje sociologice, date statistice, organigrame, procese-verbale, acte de investigaţii, elaborări schematice proprii care înlesnesc înţelegerea materialului analitic elaborat de autor etc. şi care se prezintă sub formă de tabele, desene, figuri sau formule. Fiecare anexă va începe din pagină nouă, cu cuvântul Anexă tipărit în partea dreaptă de sus a paginii (partea dreaptă din partea cititorului). Fiecare anexă va avea în mod obligatoriu titlu. Totodată, este necesar a indica prin referinţe de subsol sursa de unde provine materialul ilustrativ. În cazul în care avem mai multe anexe, acestea se numerotează cu cifre arabe, de exemplu: Anexa 1. Paginile tezei cu Anexe se numerotează, însă nu sunt luate în consideraţie la totalizarea volumului tezei.

Declaraţia privind asumarea răspunderii. Teza licenţă şi cea de master trebuie să reflecte integral munca autorului, de aceea studentul/masterandul va semna în original „Declaraţia privind asumarea răspunderii” (Anexa 10), prin care declară respectarea respectării drepturilor de autor, prezintă o garanţie a autenticităţii şi originalităţii studiului.. În acest sens, subliniem obligaţia studentului/masterandului de a indica permanent în conţinutul lucrării ştiinţifice sursele (referinţele) bibliografice din care s-a informat pe parcursul elaborării tezei.

La perfectarea tezei se respectă obligatoriu Legea privind dreptul de autor, care permite utilizarea informaţiei fără acordul autorului şi fără recompensă financiară a unui segment de text până la 400 de cuvinte sau a unui set de segmente de texte până la 300 de cuvinte fiecare, dar nu mai mult de o coală de tipar în total, cu referinţă obligatorie la sursa bibliografică.

2.8. Elemente de tehnoredactare

Perfectarea textului. Vă propunem în continuare câteva reguli privind scrierea corectă a textului tezei de licenţă/master:

-    Teza se scrie pe hârtie albă, format A4, dimensiunea 210x297.

-    Paginile tezei au un câmp cu următoarele dimensiuni: în stânga – 30 mm, de sus – 25 mm, în dreapta – 15 mm, de jos – 25 mm.

-    Textul tezei se scrie pe o singură pagină a foii.

-    Teza se redactează computerizat, utilizându-se semnele diacritice corespunzătoare: font - Times New Roman, mărimea fontului – 12 pt, spaţiu – 1,5.

-    Pentru scrierea titlurilor de capitole poate fi utilizat textul tip Bold, cu MAJUSCULE, pe centrul rândului. Pentru scrierea titlurilor paragrafelor se recomandă de a folosi textul tip Bold, stil de propoziţie, aliniat spre stânga.

-    În conţinutul tezei, pentru a evidenţia anumite cuvinte, propunem de a utiliza elementul Italic. A se evita excesele.

-    Se recomandă ca titlurile capitolelor (inclusiv Introducerea, Concluzii şi recomandări şi Bibliografia) să nu înceapă direct de pe prima linie a paginii. Este necesar a lăsa circa 2-3 spaţii de sus. În plus, după denumirea capitolului sau a paragrafului semnele de punctuaţie nu se pun.

-    Numerotarea paginilor lucrării se face cu cifre arabe. Toate paginile tezei se numerotează, cu excepţia foii de titlu unde nu se indică numărul paginii. Nu se permite repetarea sau lipsa paginaţiei (exceptând foaia de titlu). Numerotarea se face în secţiunea de jos a paginii, fiind recomandată poziţia de centru sau cea din dreapta cititorului.

-    Capitolele se numerotează, de regulă, cu cifre romane, iar paragrafele cu cifre arabe.

-    Volumul tezei de licenţă va fi de aproximativ 45-50 de pagini cu font 12 TNR, interval 1,5.

O teză de master va conţine circa 65-75 pagini. Prin Volum al tezei se are în vedere textul lucrării de până la Bibliografie.

-    Expunerea materialului se recomandă de a face de la persoana a treia. De exemplu, în loc de „eu consider” sau „după părerea mea”, se recomandă a utiliza expresii de genul: „autorul este de părere”, „după părerea autorului”, „în opinia noastră” etc. Ţinem să subliniem însă, că nu există o regulă unică în acest sens.

Referinţele bibliografice. Referinţele bibliografice reprezintă o descriere a surselor bibliografice consultate de către autorul cercetării şi folosite nemijlocit în procesul de analiză. Teza de licenţă sau cea de master constituie o veritabilă investigaţie cu caracter ştiinţific şi nu poate fi vorba de un eseu sau simplu comentariu. Reieşind din caracterul ştiinţific al proiectului, devine absolut necesar ca atât în faza iniţială, cât şi pe parcursul investigaţiilor, studentul/masterandul să ia în calcul observaţiile, ideile, teoriile şi metodele aparţinând specialiştilor în domeniu.

Prin utilizarea referinţei bibliografice se doreşte de a indica de la ce autor şi din ce operă (cu indicarea obligatorie a paginii sau paginilor respective) a fost citat un anumit pasaj sau a fost împrumutată o anumită idee. De menţionat că în Bibliografia de la finalul cercetării sunt incluse nu doar sursele utilizate nemijlocit (reflectate prin referinţe bibliografice), ci şi cele ce au fost doar consultate fără a fi menţionate în referinţe, dar care se referă la problematica cercetată.

Modalitatea de utilizare a referinţelor bibliografice diferă în cazul tezelor de master şi a celor de licenţă. În cele ce urmează propunem câteva reguli de care se va ţine cont în procesul de perfectare a referinţelor bibliografice.

Pentru teza de master se recomandă de utilizat parantezele pătrate în textul lucrării pentru a indica referinţa bibliografică şi numărul concret al paginii de unde s-a preluat citatul sau ideea - [5, p.30] (parantezele pătrate pot fi importate prin comenzile Insert – Symbol). Prima cifră din paranteza pătrată - [5, p.__] indică sursa (actul normativ, monografia, articolul ştiinţific) din secţiunea Bibliografia de la sfârşitul tezei, la care se face referinţă. Cea de a doua cifră - [__, p.30] semnifică numărul concret al paginii de unde a fost luată o idee anumită.

Pentru cazul tezelor de licenţă se recomandă ca referinţele să fie de subsol. Introducerea în text şi ordonarea referinţelor de subsol se face în formă automată de către computer prin accesarea comenzilor: Insert – Footnote (Word 1997-2003) sau References – Insert Footnote (Word 2007, 2010). Ordonarea se recomandă de a fi efectuată în formă continuă – de la cifra 1 până la cifra care reprezintă ultima referinţă din textul tezei de licenţă.

În cazul tezelor de licenţă, dacă sursa bibliografică este menţionată pentru prima dată sub formă de referinţă, se recomandă a face o descriere completă, conform normelor stipulate anterior (2.7.). Însă dacă în compartimentul bibliografic la finalul descrierii se indică numărul total de pagini ale monografiei, manualului sau dicţionarului, în cazul referinţei bibliografice se indica pagina concretă de unde au fost selectate citatul sau ideea. De exemplu:

Ion Oana-Andreea. Guvernanţa Uniunii Europene. Abordări actuale. Iaşi: Polirom, 2013. p.120.

În ceea ce priveşte articolele ştiinţifice şi publicistice, atunci descrierea acestora în cadrul referinţelor coincide cu descrierea bibliografică finală.

Dacă aceeaşi sursă este menţionată de mai multe ori pe aceeaşi pagină şi în mod imediat următor, atunci, pentru a nu descrie de mai multe ori lucrarea, se utilizează cuvântul latin Ibidem (din latină: în aceeaşi lucrare, în acelaşi pasaj, tot acolo). În cazul în care nu coincide pagina, după Ibidem se indică pagina necesară. De exemplu:

a) Sartori Giovanni. Teoria democraţiei reinterpretată. Iaşi: Polirom, 1999. p.31.

b) Ibidem, p.35.

c) Ibidem.

Dacă una şi aceeaşi operă literară se repetă şi pe alte pagini, atunci lucrarea deja menţionată anterior la subsolul ştiinţific va fi însoţită de cuvintele „Op. cit.” (opera citată). Utilizarea expresiei în cauză este valabilă pentru situaţiile în care autorul citat are doar o singură lucrare examinată de către student în teza sa de licenţă. De exemplu:

Sartori Giovanni. Op. cit., p.286.

În fine, un alt aspect foarte des întâlnit la scrierea referinţelor bibliografice se referă la citarea unui pasaj sau a unei idei dintr-o lucrare intermediară. În acest caz, în mod firesc, se menţionează iniţial originalul citat, după care urmează lucrarea intermediară, precedată de formula latină Apud (după) sau de expresia „Citat după”. De exemplu:

Coke Edward. Institutes of the Laws of England / Citat după: Fisichella Domenico. Ştiinţa politică. Probleme, concepte, teorii. Chişinău: CEP USM, 2000. p.239.