Cultura rromilor
Bachelor Athropology

Cursul Cultura rromilor propusă studenților Facultății de Istorie și Filosofie, Ciclului I, Licență are menirea să dezvolte o nişă specifică societăţilor contemporane, prin formarea unor abilităţi de comunicare în cadrul diversităţii culturale. Totodată, cursul nu se adresează necunoscătorilor domeniului antropologiei, ci necesită ca prerechizite audierea unor cursuri de comunicare, precum şi cunoaşterea marilor teorii ale culturii. La nivel teoretic cursul va acoperi cercetarea dilemei conceptuale interculturalitate-multiculturalism, va aprofunda relaţia mentalitate- stereotipie şi va încerca propunerea de strategii de comunicare eficientă la nivel intercultural.

Cursul are ca scop prezentarea culturii comunității rrome din Republica Moldova. Punem la dispoziția studenților un material informativ rezultat atât din cercetarea de teren a comunităților de rromi din Republica Moldova, cât si din trecerea în revistă, sinteza si evaluarea bazei documentare deja existente, propunându-se, în acest sens, o bibliografie selectivă în domeniu. Propunem teme esențiale răspunzând unui orizont de așteptare antropologic și sociologic, precum cultura materială, cultura spirituală, familia, relații în cadrul comunității. În prezent, este imposibil de a găsi o comunitate etnică cu o istorie mai controversată decât cea a rromilor, nouă nu ne rămâne decât să încercăm să o înțelegem împreună cu studenții, mai ales că necunoașterea „problemei rromilor” generează adeseori frică și stereotipuri neîntemeiate. 

Logica și Teoria Argumentării
Bachelor Athropology

Cursul de Logică și Teoria Argumentării are ca scop prezentarea temelor care indică faptul că gândirea abstractă ne permite să înțelegem legitățile realității, să generalizăm corect faptele, să pătrundem în esența lucrurilor. Prin logică se înțelege folosirea rațiunii în realizarea tuturor activităților. Pentru ca o formă de gândire să existe ea are nevoie de o materializare în forme interiorizate, subiective. Fără această materializare nu pot fi executate operații nici asupra formelor, nici asupra conținutului informațional al gândirii. În procesul gândirii abstracte operăm cu noțiuni, judecăți, raționamente și principiile generale ale gândirii. Urmărim împreună cu studenții anului I, specialitatea Filosofie și Antropologie, să înțelegem specificul abordării logice a relației existente între formele gândirii și conținuturile ei materiale, să corelăm informații pentru a obține judecăți noi, să excelăm în argumentare, să înțelegem operațiile logice cu noțiuni cum este definiția, clasificarea, generalizarea și altele. Cursul este predat în limba română.