Instituții, Drept și Piață Europeană
Anul II

Cursul facultativ ”Instituții, Drept și Piață Europeană” este realizat în cadrul Proiectului ERASMUS-JMO-2022-HEI nr. 101081375. 

Cursul este destinat studenților Facultății de Drept Ciclul I, anul II.

Cercetarea, Scrierea și Argumentarea Juridică
Anul II

Acest curs este conceput pentru a consolida gândirea critică a studenților de la drept, argumentarea și abilitățile de cercetare, analiză, scriere și argumentare juridică printr-o serie de prelegeri, seminare, exerciții practice și dezbateri desfășurate pe parcursul semestrului. Cursul va contribui la formarea abilităților practice pe care studenții de la drept trebuie să le posede pentru a excela ca profesioniști în domeniul juridic, cum ar fi scrierea juridică, prezentarea unei cauze în instanța de judecată, cunoașterea și respectarea eticii profesionale. Ca rezultat, studenții de la drept vor absolvi având abilitățile necesare pentru a fi profesioniști juridici eficienți și competenți.

În acest semestru, studenții își vor dezvolta abilitățile de a comunica logic și eficient în scris. Studenții vor învăța să efectueze cercetări amănunțite, folosind surse juridice diferite și să integreze aceste cercetări într-un document scris coerent. 

Acest curs este interactiv, iar studenții vor trebui să participe atât la prelegeri, cât și la seminare, precum și într-o serie de activități, inclusiv: discuții, exerciții practice, lucrul în grup etc.

Cursul este îngrijit de Gavrilenco Natalia. 

Dreptul Muncii (2024, an.II, studii zi)
Anul II

    Cursul Dreptul Muncii este inclus în planurile de studii ale Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova şi este o disciplină importantă, dinamică şi atractivă pentru viitori profesioniști în domeniul dreptului. Dreptul Muncii este legat în mod direct de activitatea persoanelor fizice și juridice, în conținuturile cursului fiind abordate reglementările privind încadrarea în muncă, salarizarea, timpul de muncă, concediile, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă, jurisdicţia muncii etc. Sub incidenţa acestei ramuri de drept cad cei care se pregătesc pentru a obţine o profesie sau o meserie, salariaţii, persoanele care caută un loc de muncă (şomerii), precum şi cei care oferă locuri de muncă (angajatorii). El se aplică în permanență, în numeroase şi diverse situaţii.

Dreptul Muncii (2024, an.II, studii F/R)

DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE
Anul II

Salut dragi studenți și viitori juristi!

Mă numesc Vlad Bercu, partener și avocat specializat în domeniile dreptului corporativ, protecția datelor și cyberlaw. Pe lângă cariera mea în practica juridică, sunt și co-fondator și coordonator al platformei JURIDICE MOLDOVA, și îndeplinesc funcția de asistent universitar de Drept Civil la Universitatea de Stat din Moldova.

Ce vom învăța la seminar?

Pe parcursul acestui seminar, ne vom aprofunda în înțelegerea esenței reglementărilor juridice ce guvernează drepturile reale, așa cum sunt ele stipulate în Codul Civil.

Iată câteva dintre punctele pe care le vom aborda:

  • Definirea și caracteristicile fundamentale ale drepturilor reale, cu accent pe dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitație, servitute și superficie.
  • Analiza și deosebirea dintre drepturile reale și drepturile de creanță.
  • Studiu de cazuri practice  pentru a înțelege mai bine aplicabilitatea teoriei în practica juridică reală.
  • Dezbateri și discuții deschise despre impactul și relevanța reglementărilor actuale în societatea noastră.

Pe parcursul seminarului, îmi doresc să creez un mediu dinamic și interactiv, unde fiecare dintre voi să se simtă liber să pună întrebări, să împărtășească opinii și să participe activ la discuțiile care vor avea loc.

Scopul meu principal este ca la finalul acestui seminar, fiecare dintre voi să aibă o înțelegere clară și aplicată a drepturilor reale și să fie pregătit să utilizeze aceste cunoștințe în cariera juridică pe care o dorește.

Vă aștept cu drag și entuziasm la seminarul de „Drept Civil. Drepturile Reale” pentru a porni împreună în această călătorie fascinantă în lumea dreptului

Drept penal_ partea generală_licență (ciclul I)
Anul II

Cursul este destinat studenților de la Facultatea de Drept, USM, ciclul I (licență), învățământ cu frecvență la zi.

Drept Medical 2023-2024 (studii zi, opțional)
Anul II

            Dreptul Medical este o disciplină juridică și reprezintă una din cele mai tinere ramuri ale sistemului dreptului Republicii Moldova, care în mod direct și practic interesează o sferă extinsă de persoane. Mutaţiile politice, tranziţia de la economia  supracentralizată la cea de piaţă, încercările şi ezitările in alegerea celei mai eficiente căi de creare şi consolidare a unor structuri compatibile cu obiectivele propuse, determină necesitatea elaborării unor noi norme juridice, iar Dreptul Medical reprezintă, în acest sens, un exemplu excelent de intervenţie a legiuitorului într-un domeniu al relaţiilor sociale, care anterior nu a prezentat un interes viu din partea statului şi, implicit, din partea întregii societăţi.

             Dreptul Medical este legat direct de activitatea specifică a multor oameni, reglementând aspectul juridic al relaţiilor care apar pe parcursul întregii vieţi a unei persoane umane ori de câte ori aceasta solicită asistenţă medico-sanitară. Mai mult chiar: dacă, de regulă, majoritatea ramurilor sistemului dreptului operează în exclusivitate cu persoane în viaţă, atunci Dreptul Medical abordează şi o gamă mai largă de raporturi sociale reglementate legal care, uneori, preced acordarea statutului de persoană (procreaţia, ereditatea, genetica, fetusul, embrionul), iar alteori succed statutul de persoană (transplantul post-mortem, autopsia). Sub incidenţa Dreptului Medical intră toate persoanele fizice şi o gamă extinsă de persoane juridice, mai ales atunci cînd este vorba despre sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Putem afirma deci cu siguranţă că Dreptul Medical se aplică relativ permanent în numeroase şi diverse situaţii. Doctrina de specialitate subliniază caracterul complex şi pasionant al acestei tinere ramuri de drept care priveşte viaţa cotidiană nu doar a populaţiei active, ci şi a celei mai puţin active, sau chiar inactive, din cadrul unei societăți umane.

Dreptul Muncii (an.II, zi, 2023)
Anul II

    Cursul de Drept al Muncii este inclus în planurile de studii ale Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova şi este o disciplină importantă, dinamică şi atractivă pentru viitori profesioniști în domeniul dreptului. Dreptul Muncii este legat în mod direct de activitatea persoanelor fizice și juridice, în conținuturile cursului fiind abordate reglementările privind încadrarea în muncă, salarizarea, timpul de muncă, concediile, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă, jurisdicţia muncii etc. Sub incidenţa acestei ramuri de drept cad cei care se pregătesc pentru a obţine o profesie sau o meserie, salariaţii, persoanele care caută un loc de muncă (şomerii), precum şi cei care oferă locuri de muncă (angajatorii). El se aplică în permanență, în numeroase şi diverse situaţii.

Drept Civil. Drepturile Reale Principale. S.F.R
Anul II

1. Noţiuni introductive privind drepturile reale

2. Patrimoniul

3. Registrele de publicitate

4. Posesiunea- stare de fapt generatoare de efecte juridice

5. Noţiuni generale despre proprietate şi despre dreptul de proprietate

6. Dobândirea şi încetarea dreptului de proprietate

7. Modalităţile dreptului de proprietate

8. Apărarea dreptului de proprietate

9. Limitele de exercitare a dreptului de proprietate

10. Dreptul de uzufruct, uz şi abitaţie

11. Dreptul de servitute

12. Dreptul de superficie

Drept Medical 2022-2023 (opțional)
Anul II

           Dreptul Medical este o disciplină juridică și reprezintă una din cele mai tinere ramuri ale sistemului dreptului Republicii Moldova, care în mod direct și practic interesează o sferă extinsă de persoane. Mutaţiile politice, tranziţia de la economia  supracentralizată la cea de piaţă, încercările şi ezitările in alegerea celei mai eficiente căi de creare şi consolidare a unor structuri compatibile cu obiectivele propuse, determină necesitatea elaborării unor noi norme juridice, iar Dreptul Medical reprezintă, în acest sens, un exemplu excelent de intervenţie a legiuitorului într-un domeniu al relaţiilor sociale, care anterior nu a prezentat un interes viu din partea statului şi, implicit, din partea întregii societăţi.

             Dreptul Medical este legat direct de activitatea specifică a multor oameni, reglementând aspectul juridic al relaţiilor care apar pe parcursul întregii vieţi a unei persoane umane ori de câte ori aceasta solicită asistenţă medico-sanitară. Mai mult chiar: dacă, de regulă, majoritatea ramurilor sistemului dreptului operează în exclusivitate cu persoane în viaţă, atunci Dreptul Medical abordează şi o gamă mai largă de raporturi sociale reglementate legal care, uneori, preced acordarea statutului de persoană (procreaţia, ereditatea, genetica, fetusul, embrionul), iar alteori succed statutul de persoană (transplantul post-mortem, autopsia). Sub incidenţa Dreptului Medical intră toate persoanele fizice şi o gamă extinsă de persoane juridice, mai ales atunci cînd este vorba despre sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Putem afirma deci cu siguranţă că Dreptul Medical se aplică relativ permanent în numeroase şi diverse situaţii. Doctrina de specialitate subliniază caracterul complex şi pasionant al acestei tinere ramuri de drept care priveşte viaţa cotidiană nu doar a populaţiei active, ci şi a celei mai puţin active, sau chiar inactive, din cadrul unei societăți umane.

Drept civil. Drepturile reale principale (2022)
Anul II

Cursul prezentat de către Octavian Cazac pune în discuție instituții fundamentale: proprietatea; posesia; înstrăinarea proprietății și protecția dobânditorilor de bunuri contra viciilor juridice ale dobândirii; registrele de publicitate în care sunt înregistrate drepturile asupra bunurilor; dreptul de a construi asupra terenurilor altora (superficia) și alte drepturi reale principale.

Dreptul Muncii (studii zi, 2021-2022)
Anul II

        Cursul de Drept al Muncii este inclus în planurile de studii ale Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova şi este o disciplină importantă, dinamică şi atractivă pentru viitori profesioniști în domeniul dreptului. Dreptul Muncii este legat în mod direct de activitatea persoanelor fizice și juridice, în conținuturile cursului fiind abordate reglementările privind încadrarea în muncă, salarizarea, timpul de muncă, concediile, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă, jurisdicţia muncii etc. Sub incidenţa acestei ramuri de drept cad cei care se pregătesc pentru a obţine o profesie sau o meserie, salariaţii, persoanele care caută un loc de muncă (şomerii), precum şi cei care oferă locuri de muncă (angajatorii). El se aplică în permanență, în numeroase şi diverse situaţii.

Dreptul Muncii (2021-2022, an.II, F/R)

Regimul juridic al bunurilor imobile. Seminar
Anul II

           Temele studiate în materia Regimului juridic al bunurilor imobile vor analiza problemele teoretico-practice în materia înregistrării dreptului de proprietate și altor drepturi reale (dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute, dreptul de superficie şi dreptul de gaj) al bunurilor imobile; apariția, modificarea şi încetarea lor sunt supuse înregistrării de stat în conformitate cu prevederile Legii cadastrului bunurilor imobile nr.1543/1998; acțiunile în rectificare al înregistrării dreptului de proprietate și altor drepturi reale; actelor de administrare, conservare și dispoziție al bunurilor imobile din domeniul public și cel privat, regimul juridic al terenurilor și construcțiilor, regimul juridic al bunurilor imobile din alte țări precum Canada, Franța, Germania, România și jurisprudența CEDO în materia regimului juridic al bunurilor imobile ș.a.

Măsuri de siguranță în dreptul penal
Anul II

Măsurile de siguranță în dreptul penal au un caracter preventiv și, în același timp, coercitiv. Ele sunt destinate pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, fie de către cel împotriva căruia se iau, fie de către alte persoane, pentru înlăturarea stărilor de pericol care le-au generat. Acest curs invită studenții la studiul măsurilor de siguranță prin prisma prevederilor legale, practicii judiciare și a abordărilor doctrinare, ținând cont de realitățile și tendințele societății.

Drept Medical 2021-2022 (opțional)
Anul II

           Dreptul Medical este o disciplină juridică și reprezintă una din cele mai tinere ramuri ale sistemului dreptului Republicii Moldova, care în mod direct și practic interesează o sferă extinsă de persoane. Mutaţiile politice, tranziţia de la economia  supracentralizată la cea de piaţă, încercările şi ezitările in alegerea celei mai eficiente căi de creare şi consolidare a unor structuri compatibile cu obiectivele propuse, determină necesitatea elaborării unor noi norme juridice, iar Dreptul Medical reprezintă, în acest sens, un exemplu excelent de intervenţie a legiuitorului într-un domeniu al relaţiilor sociale, care anterior nu a prezentat un interes viu din partea statului şi, implicit, din partea întregii societăţi.

             Dreptul Medical este legat direct de activitatea specifică a multor oameni, reglementând aspectul juridic al relaţiilor care apar pe parcursul întregii vieţi a unei persoane umane ori de câte ori aceasta solicită asistenţă medico-sanitară. Mai mult chiar: dacă, de regulă, majoritatea ramurilor sistemului dreptului operează în exclusivitate cu persoane în viaţă, atunci Dreptul Medical abordează şi o gamă mai largă de raporturi sociale reglementate legal care, uneori, preced acordarea statutului de persoană (procreaţia, ereditatea, genetica, fetusul, embrionul), iar alteori succed statutul de persoană (transplantul post-mortem, autopsia). Sub incidenţa Dreptului Medical intră toate persoanele fizice şi o gamă extinsă de persoane juridice, mai ales atunci cînd este vorba despre sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Putem afirma deci cu siguranţă că Dreptul Medical se aplică relativ permanent în numeroase şi diverse situaţii. Doctrina de specialitate subliniază caracterul complex şi pasionant al acestei tinere ramuri de drept care priveşte viaţa cotidiană nu doar a populaţiei active, ci şi a celei mai puţin active, sau chiar inactive, din cadrul unei societăți umane.

Drept civil. Drepturile reale principale (2021)
Anul II

CursDrept civil. Drepturile reale principale

Autor: Octavian Cazac, doctor în drept, conferențiar universitar, Facultatea de Drept, Departamentul Drept privat, USM.

Drept Civil Partea Generala
Anul II

Dreptul civil reprezinta acea ramură de drept care reglementează raporturile patrimoniale și personal nepatrimoniale dintre persoanele fizice și juridice aflate pe poziții de egalitate juridică.

Философия права (Заочное отделение)
Anul II

Общие понятия о дисциплине

Наука, имеющая предметом представить студентам обзор права как социального явления и трактующая основные понятия правовой действительности, является Философия права. Философия права, как и многие другие области, претендует на статус независимой дисциплины, объявляя о «разводе» с общей философии, мотивированной как писателями, работающими над вопросами философии права, такими как Ж. Боден, Г. Гроций, Бентам, Харт и др., но и через то, как решаются основные темы этой области. Начало получения своего эпистемического статуса изложено Гегелем в работе «Философия права».

Участие юристов в изучении права было ощутимо в Период возрождения. Исследуемая юристами, на особой и последовательной основе, философия права по праву считается юридической наукой и, одновременно, стала практической философией.

В рамках дисциплины «Философия права» особое внимание уделяется изучению важнейших идей, концепций, школ, течений, теорий и ориентаций правовой и философской доктрине, что в конечном итоге способствует изучению знаний, накопленных человечеством в философии права. Что касается важности этой области, необходимо подчеркнуть, что историческое развитие любого государства является основным показателем, по которому можем судить о значимости закона и его роли в социальном развитии. История приводит примеры случаев краха процветающих государств из-за несправедливых проявлений, что подтверждает утверждение о том, что в конечном итоге несправедливое государство окончательно находит свое разрушение из-за несправедливых проявлений. Эта идея подтверждает существование объективных закономерностей, которые никоим образом не могут быть устранены, изменены или отвергнуты.

Значительная часть проблем философско-правового мышления значимы и сегодня: государственное правление, механизм права, правовой режим, социальный порядок и правопорядок, участие граждан в обеспечении общего блага и др. Большинство проблем, составляющих предмет философии права, по существу вечны, и каждое поколение людей пытается бросить им вызов, поместить их в определенные научные контексты, использовать их для решения проблем. Обучение данной дисциплины предполагает:

• Знание студентами философских основ права и основных принципов правовой деятельности;

• Развитие способности применять знания, приобретенные в практике права;

• Поддержание критического мышления, открытого для оценки правовой реальности,

• Возможность обобщать правовые явления, путем анализа процессов, через которые проходит общество.

Изучение Философии права предполагает осознание студентами-юристами  позитивистского подхода к праву в качестве не единственно возможного подхода к праву, право не ограничиваясь содержанием законов. Кроме того, изучение Философии права должно способствовать развитию профессиональной ответственности будущих юристов посредством изучения аксиологических, праксиологических и деонтологических аспектов права. Следовательно, Философия права является специализированным проявлением человеческого духа.

Философия права способствует формированию будущего юриста, развитию его способности к синтезу, критическому анализу и оценке области, к которой он обращается. Философия права дает возможность обосновать теории, знания, приобретенные с помощью других правовых дисциплин, обращаясь к идеям мыслителей и будучи в состоянии наблюдать непрерывность в духовном развитии человечества, применить знания в объяснении и решении проблем права.

Университетский курс «Философия права» предлагается для обучения на юридическом факультете, для студентов, которые учатся в первом цикле (лицензионный цикл) – первый семестр первого курса дневной формы обучения и, соответственно, второй курс заочной формы обучения.

Дисциплина преподаётся на румынском, русском и английском языках.

Psihologie (curs opțional, frecvență redusă)
Anul II

Cursul de Psihologie cuprinde o sinteză a temelor din psihologia generală, precum afectivitatea, structura personalității, motivația, limbajul și comunicarea, cât și teme din psihologia socială: lenea socială, conformarea și obediența socială, conflictologie etc.

Scopul cursului este de a iniția studenții în aspectele teoretice și practice ale psihologiei. Ea este necesară studenţilor de la Facultatea de Drept, dat fiind faptul ca abilităţile obținute în urma audierii cursului de psihologie vor asigura succesul în activităţile viitorilor profesionişti, în adaptarea lor la noile circumstanţe ale mediului, precum şi integrarea lor optimă în societatea contemporană.

Drept Administrativ cu frecvență redusă
Anul II

Dreptul Administrativ are misiunea de a contribui la formarea profesională eficientă în domeniul jurisprundenței, creând premise sigure de integrare socio-profesionale. Această disciplină are ca sarcină familiarizarea și formarea deprinderilor studenților facultății de drept cu mecanismele juridice de organizare și funcționare a sistemului administrației publice și a puterii executive în stat.

Drept internațional public (V.Zaharia), secția frecvență redusă
Anul II

 Cursul de drept internaţional public, ca disciplină academică la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, în ultimii ani a căpătat o amploare considerabilă şi interes ştiinţific de proporţii. Graţie schimbărilor structurale calitative în domeniul pregătirii cadrelor juridice de înaltă calitate, dreptul internaţional public devine ramura de profil în pregătirea studiului academic al studenţilor.

            Dreptul internaţional public, oferă astfel prima tatonare cu un nou nivel superior în materie de relaţii juridice amplasate în plan extern, exemplificând posibilitatea existenţei lor fără o jurisdicţie autoritară. Necesitatea unui studiu complex şi profund al cursului respectiv este indispensabilă pentru calificarea juristului contemporan.

            Dreptul internaţional apără şi dezvoltă valori esenţiale pentru viaţa omenirii cum sunt pacea, securitatea internaţională sau progresul şi libertatea popoarelor şi ale omului. În condiţiile în care relaţiile internaţionale ale Moldovei cunosc o amplă desfăşurare, însuşirea problemelor multiple, complexe şi nu rareori dificile pe care le comportă materia dreptului internaţional prezintă o importanţă de netăgăduit pentru toţi cei interesaţi în cunoaşterea acestei disciplini.

Scopul prezentului curs este acela de a familiariza studenţii cu tot spectrul de probleme cu care se confruntă societatea internaţională a statelor, metodele şi instrumentele de realizare a politicii externe.

În cadrul cursului o atenţie deosebită este acordată problemelor teoretice, iniţiind studenţii în terminologia dreptului internaţional, relaţiilor internaţionale, relaţiilor diplomatice şi consulare, tratatelor internaţionale etc. Un rol aparte al acestei discipline revine scopului de a dezvolta la studenţi capacităţile de orientare practică în aspectele ce ţin de procedura încheierii tratatelor internaţionale, ce vizează elementele populaţiei unui stat, prevenirii şi combaterii infracţiunilor internaţionale, reglementării paşnice a diferendelor internaţionale etc.

Drept civil p.2. contr. prest. serv. succesiuni. s zi.
Anul II

DREPT CIVIL. Partea specială (II) Contracte de prestări servicii. Succesiuni este o disciplină juridică de studiu și cu prioritate, o subramură de drept privat care studiază, în complexitate, ansamblul normelor juridice dedicate  condițiilor în care urmează a fi încheiate contracte civile, în special  contractului de servicii turistice, depozit, contractelor bancare, contractului de asigurare, ș.a., precum și  condițiilor în care urmează a fi exercitate drepturile și executate obligațiile în  ceea ce ține de moștenire/succesiune. 

Drept civil p.2 contr. bancare și succesiuni Fr. Red.

 Fiind o continuitate logică a disciplinelor studiate anterior, Dreptul civil. Partea specială (II) Contracte de prestări servicii. Succesiuni  se bazează în primul rînd pe cunoştinţele studenţilor acumulate la dreptul civil partea generală precum și de la dreptul privat roman, apoi de la  teoria generală a dreptului, dreptul constituţional dreptul  administrativ, etc. Temele disciplinei  consolidează cunoştinţele acumulate anterior, şi concomitent le aprofundează şi le dezvoltă prin studierea unor noi teme impuse de actele legislative care reglementează raporturile juridice de mare complexitate. Structura tehnică a materiei ce face parte din această disciplină, este în mare parte dependentă de structura tehnică a reglementărilor din Codul civil. Cuprinsul reglementărilor din Codul civil, dar şi din legile speciale determină în mare parte şi scopul acestei discipline, care constă în efectuarea unei cercetări ştiinţifice a reglementărilor cuprinse în instituţiile teoriei unor categorii de obligaţii concrete, referindu-se în special la fiecare contract cu privire la,  caracterele juridice, subiecți, obiect, formă, termen, drepturi și obligații ale părților, răspunderii părților, modificării,  revocării, rezoluțiunii precum și declarării nulității contractelor.

Международное право (специальность Международные Отношения)
Anul II

Курс «Международное право» занимает центральное место в процессе профессиональной подготовки студентов в области международных отношений, потому что изучение данной дисциплины поможет студенту найти международно - правовые ответы на новые задачи, поставленные глобальными переменами, политической безопасностью XXI века, являющиеся также и наиболее актуальными вопросами в достижении устойчивого развития государств.

Drept penal. Partea Generală (I)
Anul II

Curs deschis pentru petrecerea seminarelor la disciplina Drept penal Partea Generală (I), destinat studenților a. II. 

Soluționarea conflictelor prin mediere
Anul II

Disciplina Soluționarea conflictelor prin mediere este una dintre disciplinele obționale, care se studiază de către studenţii Facultăţii de Drept la Ciclul I, Licenţă.

Medierea reprezintă modalitatea de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediator. Cursului propus abordează aspectele teoretice și practice din domeniul medierii conflictelor civile, penale și contravenționale.

Prept penal. Partea Generală (I)
Anul II

Curs destinat studenților Anului II de studiu pentru orele practice la disciplina Prept penal. Partea Generală (I)

Гражданское Право. Вещные права
Anul II

     Курс «Гражданское право. Основные вещные права», как учебная дисциплина представляет собой основу изучения важнейшего института гражданского права - институт вещного права, а также: право собственности, право узуфрукта, право пользования, право проживания, сервитута, права суперфиция.

         Курс «Гражданское право. Основные вещные права» является обязательной дисциплиной, изучаемой во всех юридических факультетах. До 2002 года курс «Гражданское право. Основные вещные права»  в Юридическом Факультете Государственного Университета Молдовы входил в состав дисциплины «Гражданское право. Общая часть.» включая изучение лишь основного вещного права. Как известно, 6 июня 2002 года был принят новый Гражданский Кодекс, в состав которого входит отдельная глава под названием вещные права. Именно появление нового Гражданского Кодекса послужило мотивом для изменения всей материи гражданского права, особенно в отношении части касающейся вещных прав. Вот почему, в Юридическом Факультете Государственного Университета Молдовы,  курс «Гражданское право. Основные вещные права» является обязательным, без которого невозможно представить необходимое усвоение всех институтов, входящих в состав главной дисциплины частного права – Гражданское право.

Drept Contraventional
Anul II

Disciplina „Drept contravenţional” este de a contribui la formarea unor specialiști în domeniu, creând premise sigure de integrare socio-profesională și de succes a persoanelor care studiază dreptul în cadrul instituțiilor din Republica Moldova, precum şi posibilitatea realizării profesionale peste hotarele ţării.

Seminarele se vor petrece conform planului de studiu și Curriculumului disciplinei, care se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad diferit de complexitate: cunoaştere, aplicare și integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea de cunoştinţe teoretice, formarea fundamentului conceptual în domeniul dreptului contravenţional. Aplicarea presupune altoirea abilităţilor tipice disciplinei drept contravenţional și dezvoltarea capacităţilor de a transpune în plan practic cunoştinţele teoretice. Integrarea îşi propune ca scop formarea capacităţilor de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea speţelor, rezolvarea unor sarcini cu grad sporit de complexitate, formularea poziţiei şi argumentarea soluţiilor.

Drept Instituțional al Uniunii Europene
Anul II

Uniunea Europeană este cea mai importantă organizaţie europeană şi cea mai sofisticată instituţie regională creată până în prezent. Ea este constituită, de fapt, din trei comunităţi – Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (creată în 1951), Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (create în 1957) şi acţionează la o extindere destul de importantă ca o unitate supranaţională. Baza Uniunii se bazează pe integrarea economică şi cea politică în perspectivă.

Studierea dreptului instituţional al Uniunii Europene  este importantă şi din perspectiva asocierii Republicii Moldova la Uniunea Europeană, motiv care impune cunoaşterea tuturor nuanţelor acestei discipline care este complet deosebită de altele prin conţinutul său ce cuprinde elemente de drept constituţional, administrativ, internaţional, civil şi privat; prin extinderea sa supranaţională, statele membre, dar și cele asociate la UE limitându-şi împuternicirile în anumite domenii de politici ale UE.

Instituţiile de bază ale Uniunii Europene sunt Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Parlamentul European, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea de Conturi şi Banca Centrală Europeană. 

Criminologie
Anul II

este o ştiinţă socio-juridică, care studiază fenomenul criminalităţii în ansamblul său, sub aspectul stării, structurii şi dinamicii sale, a cauzelor şi condiţiilor care-l generează şi favorizează, precum şi mijloacele de profilaxie şi combatere ale acestuia. 

Scopul acestui curs este de a realiza studiul ştiinţific al criminalităţii şi al profilaxiei acesteia prin prisma reacţiei sociale la fenomenul infracţional. Pe lîngă capitolele tradiţionale ale disciplinei criminologie – definiţie, istoricul apariției și evoluția criminologiei, obiectul de studiu, metode şi tehnici de cercetare şi teoriile ce explică din perspectiva biologică, psihologică sau sociologică comportamentul infracţional – disciplina abordează şi criminologia judiciară – evoluţia principiilor de drept şi a pedepsei; principalele tipuri de criminalitate – criminalitatea organizată, delincvenţa juvenilă, criminalitatea feminină, criminalitatea economică, traficul de droguri, traficul de ființe umane, terorismul, spălarea banilor etc.; aspectele victimologice şi penologice în prevenirea comportamentului infracţional.

Delicvența juvenilă (rus)
Anul II

Cursul „Delincvența juvenilă” este destinat studenților care își fac studii la Facultatea de Drept în grupele ruse.

Drept Internațional Public / seminar
Anul II

Dreptul internaţional apără şi dezvoltă valori esenţiale pentru viaţa omenirii cum sunt pacea, securitatea internaţională sau progresul şi libertatea popoarelor şi ale omului. În condiţiile în care relaţiile internaţionale ale republicii Moldova cunosc o amplă desfăşurare, însuşirea problemelor multiple, complexe şi diverse pe care le comportă materia dreptului internaţional prezintă o importanţă incontestabilă pentru toţi cei interesaţi în cunoaşterea reglementărilor și relațiilor internaționale.

Scopul prezentului curs este acela de a familiariza studenţii cu tot spectrul de probleme cu care se confruntă societatea internaţională a statelor, metodele şi instrumentele de realizare a politicii externe.

În cadrul cursului o atenţie deosebită este acordată problemelor teoretice, iniţiind studenţii în terminologia dreptului internaţional, relaţiilor internaţionale, relaţiilor diplomatice şi consulare, tratatelor internaţionale etc. Un rol aparte al acestei discipline revine scopului de a dezvolta la studenţi capacităţile de orientare practică în aspectele ce ţin de procedura încheierii tratatelor internaţionale, ce vizează elementele populaţiei unui stat, prevenirii şi combaterii infracţiunilor internaţionale, reglementării paşnice a diferendelor internaţionale etc.

Drept Medical
Anul II

           Dreptul Medical este o disciplină juridică și reprezintă una din cele mai tinere ramuri ale sistemului dreptului Republicii Moldova, care în mod direct și practic interesează o sferă extinsă de persoane. Mutaţiile politice, tranziţia de la economia  supracentralizată la cea de piaţă, încercările şi ezitările in alegerea celei mai eficiente căi de creare şi consolidare a unor structuri compatibile cu obiectivele propuse, determină necesitatea elaborării unor noi norme juridice, iar Dreptul Medical reprezintă, în acest sens, un exemplu excelent de intervenţie a legiuitorului într-un domeniu al relaţiilor sociale, care anterior nu a prezentat un interes viu din partea statului şi, implicit, din partea întregii societăţi.

             Dreptul Medical este legat direct de activitatea specifică a multor oameni, reglementând aspectul juridic al relaţiilor care apar pe parcursul întregii vieţi a unei persoane umane ori de câte ori aceasta solicită asistenţă medico-sanitară. Mai mult chiar: dacă, de regulă, majoritatea ramurilor sistemului dreptului operează în exclusivitate cu persoane în viaţă, atunci Dreptul Medical abordează şi o gamă mai largă de raporturi sociale reglementate legal care, uneori, preced acordarea statutului de persoană (procreaţia, ereditatea, genetica, fetusul, embrionul), iar alteori succed statutul de persoană (transplantul post-mortem, autopsia). Sub incidenţa Dreptului Medical intră toate persoanele fizice şi o gamă extinsă de persoane juridice, mai ales atunci cînd este vorba despre sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Putem afirma deci cu siguranţă că Dreptul Medical se aplică relativ permanent în numeroase şi diverse situaţii. Doctrina de specialitate subliniază caracterul complex şi pasionant al acestei tinere ramuri de drept care priveşte viaţa cotidiană nu doar a populaţiei active, ci şi a celei mai puţin active, sau chiar inactive, din cadrul unei societăți umane.

Drept administrativ - seminar
Anul II

Disciplina "Drept administrativ" are misiunea de a contribui la formarea profesionala eficienta in domeniu, creind premise sigure de integrare socio-profesionala de succes a persoanelor specializate in drept in cadrul sistemului de drept din Republica Moldova, precum si posibilitatea realizarii profesionale peste hotarele tarii. 

Aceasta disciplina are ca sarcina familiarizarea studentilor cu aspecte referitoare la principiile si sistemul administratiei publice, statutul juridic al persoanelor ce detin functii publice, principalele forme si metode administrative utilizate de diferite autoritati publice, mijloacele ce asigura legalitatea si disciplina in procesul activitatii administratiei publice.

Curriculumul disciplinei in cauza se axeaza pe niveluri comportamentale, cu un grad diferit de complexitate: cunoastere, aplicare si integrare. Nivelul cunoastere presupune acumularea cunostintelor teoretice, formarea bazei conceptuale in domeniul dreptului administrativ.

Limba de predare a disciplinei.

Disciplina este predata in limba romana.

Beneficiarii cursului universitar "Drept administrativ" sunt studentii ciclului I de studii, fiind studiat in calitate de disciplina juridica in cadrul Facultatii de Drept, ciclul I, licenta, anul I/II frecventa redusa, precum si specialitati conexe de la alte facultati.

Деликтное право
Anul II
В контексте судебной и правовой реформы законодательство в частности кодекс о правонарушениях зарегистрировало в последний период рекордные преобразования в совершенно иной динамике, которая навязанно консолидацией Республики Молдова как государство в котором закон верховенствует во всех отношениях.
В своей эволюции кодекс о правонарушении определялся изменениями проходившими в социальной реальности. Принимая во внимание, что правила  деликтного права обеспечивают наиболее эффективную защиту верховенства права и, следовательно, социального порядка, признается, что эта отрасль права представляется в рамках унитарной системы  права одно из основных средств защиты социальных ценностей.
Drept Internațional Public
Anul II

Prezentarea generală a disciplinei Cursul de drept internaţional public, ca disciplină academică la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, în ultimii ani a căpătat o amploare considerabilă şi interes ştiinţific de proporţii. Graţie schimbărilor structurale calitative în domeniul pregătirii cadrelor juridice de înaltă calitate, dreptul internaţional public devine ramura de profil în pregătirea studiului academic al studenţilor. Dreptul internaţional public, oferă astfel prima tatonare cu un nou nivel superior în materie de relaţii juridice amplasate în plan extern, exemplificând posibilitatea existenţei lor fără o jurisdicţie autoritară. Necesitatea unui studiu complex şi profund al cursului respectiv este indispensabilă pentru calificarea juristului contemporan. Dreptul internaţional apără şi dezvoltă valori esenţiale pentru viaţa omenirii cum sunt pacea, securitatea internaţională sau progresul şi libertatea popoarelor şi ale omului. În condiţiile în care relaţiile internaţionale ale Moldovei cunosc o amplă desfăşurare, însuşirea problemelor multiple, complexe şi nu rareori dificile pe care le comportă materia dreptului internaţional prezintă o importanţă de netăgăduit pentru toţi cei interesaţi în cunoaşterea acestei disciplini. Scopul prezentului curs este acela de a familiariza studenţii cu tot spectrul de probleme cu care se confruntă societatea internaţională a statelor, metodele şi instrumentele de realizare a politicii externe. În cadrul cursului o atenţie deosebită este acordată problemelor teoretice, iniţiind studenţii în terminologia dreptului internaţional, relaţiilor internaţionale, relaţiilor diplomatice şi consulare, tratatelor internaţionale etc. Un rol aparte al acestei discipline revine scopului de a dezvolta la studenţi capacităţile de orientare practică în aspectele ce ţin de procedura încheierii tratatelor internaţionale, ce vizează elementele populaţiei unui stat, prevenirii şi combaterii infracţiunilor internaţionale, reglementării paşnice a diferendelor internaţionale etc. Locul şi rolul disciplinei în formarea competenţelor specifice ale programului de formare Cursul de drept internaţional public are drept scop final acumularea de cunoştinţe şi formularea de competenţe necesare pentru ca în activitatea sa profesională juristul, să poată satisface toate exigenţele necesare în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. În mod particular, disciplina va forma abilităţi inerente unui funcţionar public de natură să reprezinte în modul cuvenit statul său în relaţiile internaţionale de natură bilaterală sau multilaterală. Este cazul angajaţilor direcţiilor responsabile de asigurarea întreţinerii şi administrării bunei derulări a relaţiilor dintre Republica Moldova şi alte state sau entităţi – subiecte ale Dreptului internaţional. De asemenea, este cazul consilierilor pentru cei mai inalţi oficiali ai statului, în procesul formatării imaginii oficiale pe plan internaţional a instituţiei pe care o reprezintă. Misiunea curriculumului în formarea profesională Cursul ”Drept internaţional public” ocupă un loc central în procesul de pregătire profesională a studenţilor Facultăţii de drept, deoarece studierea acestei discipline constituie o aprofundare în domeniu, înfăţişând studentului toate aspectele esenţiale: de la consideraţii generale privind locul şi importanţa dreptului internaţional, terminologia specifică, definiţii utilizate, până la substanţiale referinţe bibliografice, care î-l ajută pe student să desluşească singur, în continuare acele subiecte pe care doreşte să le amplifice, precum şi problemele majore cu care se confruntă specialiştii în domeniu. Studentul trebuie să asimileze toate cunoştinţele teoretice necesare pentru cunoaşterea tuturor conceptelor teoretice şi practice, ale specificului relaţiilor internaţionale, ale problematicilor ridicate de raportul stat – stat, stat – persoană juridică, stat – persoană fizică în contextul acestui domeniu specific al dreptului. Limba de predare a disciplinei Cursul ”Drept internaţional public” este ţinut în limbile română și rusă. Beneficiarii Prezentul curriculum este elaborat întru asigurarea procesului de instruire a studenţilor anului II, Facultatea de Drept, USM.

Dreptul familiei
Anul II

Scopul cursului „Dreptul Familiei” este de a familiariza studenţii cu tot spectrul de probleme cu care se confruntă societatea în domeniul relaţiilor de familie, cu metodele şi instrumentele de realizare a acestora,ținând cont de multitudinea şi complexitatea relaţiilor care apar în timpul căsătoriei între soţi; între părinţi şi copii; între alte rude; între adoptaţi şi adoptatori; tutori (curatori) şi minorii de sub ocrotirea acestora etc.

Delincvența juvenilă
Anul II

Scopul disciplinei Delincvenţa juvenilă constă în familiarizarea destinatarilor săi cu unele concepte ce vizează delincvenţa juvenilă, personalitatea minorului delincvent, cauzalitatea delincvenţei minorilor, modalităţile de prevenire a flagelului, însoţite de date statistice care reflectă starea şi dinamica delincvenţei minorilor în Republica Moldova în vederea formării competenţelor profesionale necesare integrării în câmpul muncii.

Studiul disciplinei Delincvenţa juvenilă formează studenţilor un șir de competenţe, prinre care se numără: identificarea noilor situaţii sociale delincvenţiale; elaborarea soluţiilor în vederea rezolvării problemelor violenţei în şcoală şi în familie; propunerea programelor de prevenire a actelor suicidare la minori; aplicarea eficientă a modalităţilor de studiere a personalităţii delincventului minor; investigarea factorilor (exogeni şi endogeni) ale cauzalităţii delincvenţei juvenile; identificarea modalităţilor oportune de resocializare a infractorilor minori; elaborarea programelor de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile.

Drept contraventional
Anul II

 După cum este cunoscut, orice societate există și evoluează pe baza unor legi, norme şi reguli care formează, în întregul lor, un sistem normativ ce reglementează raporturile sociale ce iau naştere între indivizi, ca persoane fizice, sau între aceştia şi diverse organisme sociale sau persoane juridice.

În cadrul acestui sistem normativ, ce guvernează societatea, un rol important îl au normele juridice care impun membrilor societăţii un anumit comportament în raporturile ce le stabilesc cu semeni sau cu organisme sociale, și a căror încălcare, în raport cu caracterul și natura acesteia, atrage după sine răspunderi şi sancţiuni disciplinare, contravenţionale, materiale, civile, administrative sau penale.

Domeniul contravenţiilor este, incontestabil, unul cu aplicaţii dintre cele mai profunde şi mai complexe în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor şi, implicit, în activitatea practică a autorităţilor cu atribuţii în materie.

Apariţia şi diversificarea relaţiilor sociale determină implicarea tot mai activă a organelor statului în vederea stabilirii şi înlăturării cauzelor şi condiţiilor ce favorizează nemijlocit apariţia de noi contravenţii. Or, statul este acela care protejează comunitatea și stabilește ordinea socială. Astfel, abordarea şi studierea legii contravenţionale constituie o necesitate ce se impune în mod impetuos și are drept scop definirea şi interpretarea faptelor ilicite considerate drept contravenţii.

Drept penal. Partea generală I
Anul II

       Cursul universitar de Drept penal. Partea Generală (I) este consacrat studiului amplu al normelor juridice penale cu caracter declarativ şi determinativ ce alcătuiesc Partea Generală în scopul aplicării lor corecte în practica judiciară. Acest curs universitar presupune o echilibrare a rezultatelor adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor dezvoltării social-econo­mice.

      Disciplina Drept penal. Partea Generală (I) se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumu­larea cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul Dreptului penal. Partea Generală (I). Aplicarea presupune formarea abi­lităţilor tipice disciplinei, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, solu­ţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina Drept penal. Partea Generală (I), formată prin realizarea obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.

     Având în vedere actualele condiții de desfășurare a învățământului universitar, în vederea asigurării procesului educațional în condiții de maximă siguranță, cursul universitar Drept penal. Partea Generală (I) se realizează în format mixt și anume: prelegerile/cursurile teoretice se desfășoară în sistem on-line prin utilizarea platformelor /aplicațiilor cu suport video, seminarele/lecțiile practice se desfășoară în sălile de curs cu aplicarea măsurilor de siguranță prestabilite.  

   Limbile de instruire la cursul de Drept penal. Partea Generală (I) sunt română, rusă, engleză şi franceză la secția cu frecvență la zi, română și rusă la secția cu frecvență redusă.

Европейское Институциональное Право
Anul II

Настоящий курс содержит анализ основных программных установок, лежащих в основе эволюции права и институциональной системы Европейского Союза, закрепленных в Лиссабонском договоре 

Drept Instituțional al Uniunii Europene
Anul II

Dreptul instituţional al Uniunii Europene este o disciplină de învăţămînt universitar ce studiază ansamblul normelor juridice care reglementează înfiinţarea Comunităţilor Europene şi a Uniunii Europene, structura instituţiilor Uniunii Europene, organelor şi agenţiilor Uniunii, dar şi modul de organizare şi funcţionare ale acestora. Este o disciplină fundamentală în raport cu celelalte discipline de drept material al Uniunii Europene (Dreptul Uniunii Europene al afacerilor, Dreptul Uniunii Europene al mediului etc.), iar în contextul asocierii cu UE - şi pentru disciplinele clasice care studiază dreptul intern în vederea delimitării concrete a competenţelor statale de cele ale Uniunii Europene.

UZANȚE ȘI TEHNICI DIPLOMATICE
Anul II

Diplomaţia simbolizează existenţa şi respectarea unui sistem internaţional de state suverane, bazat pe reguli comune, convenţii, imunităţi şi privilegii. Într-o perioadă în care acest sistem riscă să fie erodat de noile tipuri de ameninţări la adresa securităţii, continuarea funcţionării diplomaţiei internaţionale este o confirmare a disponibilităţii statelor, indiferent de politicile promovate şi interesele urmărite, de a interacţiona într-un cadru oficial, universal acceptat.

În toate formele de organizare ale omenirii, diplomaţia a existat şi va continua să fie una dintre cele mai importante discipline de promovare şi realizare a politicii externe a statelor.Diplomaţia este o negociere permanentă cu statul acreditar având o desfăşurare diversificată. Ea nu se desfăsoară doar la masa tratativelor.

      În acelaşi sens, Disciplina Uzanţe şi Tehnici Diplomatice conţine în sine elementele materiei de Drept Diplomatic şi Consular - o ramură de sine stătătoare a dreptului internaţional public, iar în analizarea obiectului acestei discipline (care este modul de promovare şi transpunere în practică a politicii externe a statelor şi a altor subiecte de drept internaţional public) o predilecţie analitică sporită va fi acordată prevederilor normative internaționale ale Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (18 aprilie 1961), Convenţiei de la Viena privind relaţiile consulare (24 aprilie 1963), Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (23 mai 1969), Convenţiei cu privire la privilegiile şi imunităţile Comisiei Dunării (13 februarie 1963), Convenţiei cu privire la misiunile speciale (8 decembrie 1969), Convenţiei cu privire la prevenirea şi pedepsirea crimelor săvârşite împotriva persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv împotriva agenţilor diplomatici (New York, 1973) etc.

     Diplomaţia ca disciplină de studiu operează cu o serie de concepte ca: misiune diplomatică, oficiu consular, reprezentanţă permanentă, agent diplomatic, agent consular, valiză diplomatică, agrement, persoană non-grată etc. fapt care face analizarea cadrului juridic internaţional existent reprezentat de lista tratatelor internaţionale din materie menţionate supra deosebit de relevantă.

Disciplina începe cu o introducereîn ceea ce înseamnă Diplomaţie (evoluţia istorică, definiţia, obiectul etc.), ulterior materia conturîndu-se în jurul a unor subiecte importante precum: codificarea Dreptului Diplomatic, Imunităţi şi Privilegii Diplomatice, Azilul Diplomatic etc.

Este analizat inclusiv specificul şi particularităţile activităţii diplomatice a Republicii Moldova, funcţiile şi competenţa organelor de stat ale RM cu atribuţii în domeniul relaţiilor externe (şeful de stat, Guvernul, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, ambasadele, consulatele, reprezentanţele permanente pe lângă organizaţiile internaţionale etc.).

Delincvenţa juvenilă
Anul II

Delincvenţa juvenilă, fiind rezultatul devianţei sociale a minorilor, reflectă primordial o inadaptare la sistemul valorilor societăţii contemporane, fiind infiltrată atât în plan internaţional cât şi naţional. Pe parcursul ultimilor ani, infracţionalitatea minorilor s-a amplificat ca urmare a nivelului scăzut de trai, diminuarea sistemului de valori, a lipsei unui sistem de justiţie juvenilă clar detaşat, stabil şi calificat, ce ar contribui la protecţia minorilor defavorizaţi şi la stabilirea garanţiilor în cazul tragerii lor la răspundere. Grija pentru cei care mâine vor prelua evoluţia şi dezvoltarea umană este o constantă a vieţii sociale, o garanţie a viitorului, de aceea devianţa şi delincvenţa minorilor nu este de neglijat şi se impune a fi cercetată.

Studiul delincvenţei juvenile se regăseşte în câmpul abordărilor efectuate în funcţie de viziunea conceptuală a autorilor precum şi loialitatea faţă de o anumită tradiţie teoretică. Cadrul delincvenţei juvenile include aspecte de ordin juridic, sociologic, criminologic, psihologic, pedagogic etc. Deoarece delincvenţei i se acordă importanţă atât în plan naţional cât şi internaţional, cursul de faţă îşi propune să reflecte şi reglementările în domeniu atât din sistemul de drept autohton, cât şi cel elaborat de către organismele internaţionale (Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei).

Competenţele specifice pe care trebuie să le creeze acest curs masteranzilor, sunt formulate sistemic în conformitate cu standardul curricular în materie. Unităţile didactice sunt expuse în consecutivitatea şi evoluţia fenomenului delincvent, stabilind traseul de la cauzele şi factorii delincvenţei juvenile până la politicile de prevenire a acesteia.

Importanţa studierii disciplinei „Delincvenţa juvenila” este determinată din competenţele pe care le poate obţine studentul.

Drept contravențional
Anul II

Cursul ”Drept contravențional” reprezintă un ansamblu de informații privind locul și rolul dreptului contravențional în cadrul sistemului de drept al Republicii Moldova, despre traiectoriile de dezvoltare ale dreptului contravențional ca ramură de drept de sine-stătătoare și procedura contravențională în dreptul public.

La ora actuala, dreptul contravențional ridică numeroase probleme juridice, mai ales generate de aplicarea lui în corelație cu normele dreptului administrativ, dreptului penal, procesual penal. Evoluția vieții sociale, cel puțin din ultimul deceniu, impune o noua abordare integrată a acestei ramuri de drept, prin prisma ultimilor modificări legislative intrate în vigoare în materie contravențională. La elaborarea cursului au fost luate în considerație deciziile adoptate de agenții constatatori și instanțele de judecată în procesul soluționării cauzelor contravenționale, la diferite etape de examinare.

Cursul drept contravențional cuprinde, în mod detaliat, toate aspectele cu privire la: configurația juridică a dreptului contravențional, coordonatele acțiunii normelor juridice contravenționale, raportul și norma juridică contravențională, trăsăturile și elementele contravenției, sancțiunile aplicabile contravenienților, procedura constatării faptelor contravenționale și sancționării făptuitorilor, căile de atac, precum și procedura punerii în executare a sancțiunilor aplicate. Studenții vor găsi și o abordare analitică prin prisma ultimelor modificări ale legislației contravenționale. Se se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor de la facultățile de drept și practicienilor, cei care înfăptuiesc astăzi justiția, totodată poate fi util părților, participanților la procesul contravențional.

Drept civil. Teoria generală a obligațiilor
Anul II

Cursul de Drept civil. Teoria generală a obligațiilor pentru studenții anului 2 ai Facultății de Drept, USM

Drept internațional public
Anul II

ursul prezintă o introducere elementară în studiul spectrului larg de relaţii internaţionale subiecţii cărora sunt statele şi organizaţiile internaţionale. Sistemul complex se axează pe studiul teoretic al principalelor instituţii astfel ca izvoarele, normele, principiile fundamentale, codificarea, subiecţii, recunoaşterea, neutralitatea, succesiunea statelor, populaţia, teritoriul de stat, răspunderea internaţională, mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale. În cadrul cursului studenţii sunt familiarizaţi cu modalităţile realizării activităţii diplomatice ale statelor, încheierii şi executării tratatelor internaţionale, tehnicilor de delimitare a spaţiilor maritime, precum şi cu diverse regimuri juridice aplicabile spaţiului aerian, cosmic şi acvatic. Disciplina vizează de asemenea rezultatele cooperării statelor în domenii sensibile ca protecţia mediului ambiant, prevenirea şi combaterea infracţiunilor internaţionale şi protecţia dimensiunii umane în timpul conflictelor armate.

Ciclul de studii:                      licenţă, anul II, semestrul 3
Tip de curs:                            obligatoriu
Nr. de credite ECTS:              6 

Dreptul conflictelor armate
Anul II

Cursul are drept scop crearea unei viziuni complete şi echilibrate asupra conţinuturilor, în esenţă, a dreptului de la Haga, precum şi dreptului de la Geneva. Sunt abordate noţiunile: combatant, victime ale conflictelor armate, război terestru, război naval, metode şi mijloace de război interzise etc. Un rol deosebit în structura cursului îl ocupă instituţia răspunderii internaţionale pentru încălcări de drept al conflictelor armate. În acest sens, sunt analizate: fundamentul şi angajarea răspunderii internaţionale, tipuri şi forme ale răspunderii internaţionale, răspunderea penală internaţională a persoanelor fizice etc. Suplimentar, este analizată activitatea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii care are, printre multe altele, un rol central în vederea promovării cunoştinţelor de drept al conflictelor armate. Evident, aspectul teoretic al cursului este asigurat prin exemplificări practice.