Criminalistica
Anul V

       Criminalistica ca ştiinţă are un dublu obiect de studiu: legităţile realităţii obiective ce se manifestă cu ocazia comiterii infracţiunilor şi reflectării lor în ambianţa înconjurătoare, în memoria oamenilor, precum şi legităţile ce determină munca de descoperire, cercetare si prevenire a acestora.

         Orice activitate infracţională este legată de mediul unde aceasta se desfăşoară, exercitând influentă asupra lui şi reflectându-se totodată în el. Rezultatele acestor reflectări prezintă multiplele amprente ale infracţiunii şi autorului ei, utile pentru a reconstitui fapta şi a stabili împrejurările adevărate în care aceasta s-a săvârşit.

         Apariţia urmelor şi altor surse materiale de informaţie cu semnificaţie criminalistică poartă caracter universal, constant, repetabil şi indispensabil, supunându-se legităţilor obiective comune oricărui proces de reflectare a diverselor activităţi, inclusiv şi a celor ilicite.

        Pentru ca aceste urme, depistate în cursul investigaţiilor să devină probe judiciare, ele trebuie strânse, examinate, evaluate şi administrate conform cerinţelor legii procesual penale. Aceste operaţiuni efectuate de organele de urmărire penală se supun la fel unor legităţi studiate de criminalistică, cunoaşterea cărora contribuie la elaborarea metodelor şi mijloacelor practice de combatere şi prevenire a faptelor penale.

       Prin urmare, criminalistica este un domeniu specific de cunoaştere ce vizează, pe de o parte, activitatea infracţională, iar pe de altă parte, antipodul ei – activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor.

        Numai stăpânind legităţile acestor genuri de activitate, realizările de ultimă oră din diversele domenii, dar şi experienţa pozitivă a criminaliştilor pe plan mondial este posibil  a elabora recomandaţii şi  tehnici adecvate în lupta contra criminalităţii contemporane. 

Право интеллектуальной собственности
Anul V

Формирование права интеллектуальной собственности началось в Республике Молдова в начале 90-х годов. Существующий подход к изучению правового регулирования отношений в процессе создания, использования и передачи прав на объекты интеллектуальной собственности основан в основном на применении норм патентного и авторского права, традиционно разделенных по критерию охраноспособности объектов правовой охраны.