Cursul este destinat studenților ciclului I Licență de la domeniul gereral de studii Filologie, specialitatea Traducere și Interpretare, anul II.
În cadrul acestuia, studenții își dezvoltă competențele de traducere și se familiarizează cu terminologia din domeniul socio-politic. Acest domeniu are o importanță majoră în activitatea unui traducător, iar acest curs oferă studenților o introducere în problemele și tendințele contemporane din societate și în realitățile politice. Cursul se axează pe studiul principalelor blocuri politice, economice, organizații internaționale, organizații umanitare și organizații de cooperare economică. De asemenea, studenții își vor dezvolta abilitățile de a argumenta alegerea unui anumit termen printr-un studiu aprofundat al domeniului. Pe parcursul cursului, studenții vor avea la dispoziție exerciții și texte, atât din manuale, cât și materiale sub formă de articole autentice contemporane din domeniu.
Cursul ”Literatura engleză din secolul al XIX-lea (I)” este unul dintre modulele de bază ale ciclului filologic care asigură pregătirea profesională a studenţilor în domeniul studiilor umanistice. Destinaţia cursului este de a le oferi o cunoaştere a etapelor, concepţiilor, problemelor şi valorilor literare engleze în raport cu cele general-europene. Scopul modulului constă în formarea competenţelor profesionale care le-ar permite viitorilor licenţiaţi să formuleze judecăţi critice şi de valoare asupra fenomenelor culturale, sociale sau politice din trecut şi din prezent.
Disciplina vizează operarea cu noțiuni de unitate de traducere, text/limbă-sursă, text/limbă-ţintă, tehnici de traducere, etape de traducere, eroare și greșeală de traducere, dificultate și problemă de traducere; familiarizarea cu noțiunea de text sociopolitic și terminologia aferentă domeniului sociopolitic; determinarea particularităților lingvistice și de traducere a textelor din domeniul social și politic; aplicarea informației teoretice la traducerea scrisă din engleză în română/rusă a textelor din domeniul sociopolitic; traducerea textelor din limba engleză în limba română/rusă, urmată de evaluarea frontală, autoevaluarea sau interevaluarea calității acesteia.
Disciplina le este predată studenților în limba engleză.
Cursul Sociolingvistica și civilizația limbii franceze este destinat studenţilor ciclului I Licență de la domeniul general de studii Filologie, specialitatea Traducere și interpretare. Limba engleză și franceză și va fi predat în limba franceză, semestrul IV.
Seminare vizând cursul Introducere în lexicologia limbii franceze, destinat studenţilor ciclului I Licență de la domeniul general de studii Filologie, specialitatea Traducere și interpretare. Limba engleză și franceză. Predare în limba franceză.
Disciplina Traducerea scrisă din limba franceză în limba română/rusă a textului sociopolitic se adresează studenților anului II de la Ciclul I Licență, specialitateaTraducere și interpretare. Limba engleză și franceză, forma activității didactice fiind ora de laborator.
Disciplina Traducerea scrisă din limba franceză în limba română/rusă a textului din domeniul educațional se adresează studenților anului II de la Ciclul I Licență, specialitateaTraducere și interpretare. Limba engleză şi franceză.
Disciplina Traducerea consecutivă din limba franceză în limba română/rusă a discursului juridic este axată pe familiarizarea studenților de la anul II, Ciclul Licență, specialitateaTraducere și interpretare. Limba engleză şi franceză cu aspecte practice legate de interpretare: interpretare la vedere, interpretarea consecutivă și rezumativă a discursului juridic. Cursul este organizat sub formă de ore de laborator și este predat studenților în limba franceză. Cursul pune accent pe formarea și dezvoltarea competențelor de interpretare consecutivă prin exerciții practice de simulare a interpretării consecutive în diverse contexte situaționale, oferind studenților posibilitatea de a însuși această tehnică înainte de a se lansa pe piața muncii.
DisciplinaTraducerea scrisă din limba engleză în limba română/rusă a textului socio-politice ste destinată studenţilor ciclului I Licenţă de la domeniul general de studii Filologie, specialitatea Traducere și interpretare. Limba engleză şi limba B, forma activității didactice fiind ora de laborator.
Obiectivele disciplinei vizează cunoașterea și operarea cu noțiuni de unitate de traducere, text/limbă-sursă, text/limbă-ţintă, tehnici de traducere, etape de traducere, eroare și greșeală de traducere, dificultate și problemă de traducere; familiarizarea cu noțiunea de text sociopolitic și terminologia aferentă domeniului sociopolitic; determinarea particularităților lingvistice și de traducere a textelor din domeniul social și politic; aplicarea informației teoretice la traducerea scrisă din engleză în română/rusă a textelor din domeniul sociopolitic; traducerea textelor din limba engleză în limba română/rusă, urmată de evaluarea frontală, autoevaluarea sau interevaluarea calității acesteia.
Cursul Introducere în lexicologia limbii franceze (L.B) este destinat studenţilor ciclului I Licență de la domeniul general de studii Filologie, specialitatea Traducere și interpretare. Limba engleză şi limba franceză și va fi predat în limba franceză, în semestrul III.
-
Cursul intitulat Lingvistica textului literar englez II este conceput pentru studenții de anul doi și are ca scop formarea competențelor lingvistice de nivel superior. Conținutul se bazează pe elemente teoretice de lexicologie și stilistică limbii engleze. În fiecare unitate a cursului, materialele teoretice sunt furnizate cu sarcini practice. Studenții vor lucra pe diferite texte nonliterare contemporane. Cursul oferă baza pentru dezvoltarea diferitelor tipuri de lectură analitică, scriere creativă și argumentativă și analiză lingviso-stilistică generală a textului. Cursul îşi propune, prezentînd metodic numeroasele mecanisme, tehnici, moduri şi niveluri de structurare şi de interpretare a enunţurilor (uni- sau pluricodice), să-l înarmeze pe studenți cu concepte, cu construcţii teoretice şi cu modele de analiză lingvistică textuală care fundamentează şi susţine o lectură multiplă, dinamică şi realistă a discursurilor.
Cursul este destinat studenților anului II de studii ai Facultății de Litere, specialitatea 0114.10 - Limba engleză și franceză, Domeniul general de studii - 011 Științe ale educației.