Managementul serviciilor de asistenta sociala
Semestrul II

Cursul Managementul Serviciilor de Asistenta Sociala, este adresat studenţilor anului trei, semestrul II,  specialitatea Asistenţă socială şi oferă  viitorilor specialişti o imagine de ansamblu asupra domeniului în care îşi propun să activeze. Astfel,  studenţii  se vor familiariza cu structura sistemului de asistenţă socială din Republica Moldova, specificul instituţiilor de asistenţă socială, diferite sisteme de acţiune socială centrate pe categorii de beneficiari; vor putea să evalueze serviciile sociale din comunităţi concrete din perspectiva acţiunii lor asupra bunăstării indivizilor, să analizeze situaţia beneficiarilor sistemului de asistenţă socială în cadrul diferitelor sisteme de acţiune socială.

Comunicarea organizaţională şi managementul situaţiilor de criză
Semestrul II

Comunicarea organizaţională şi managementul situaţiilor de criză reprezintă un curs menit să iniţieze masteranzii în mecanismele care generează situaţii de criză organizațională, în modul cum aceste situații pot fi gestionate eficient şi, în special, în modul în care comunicarea poate fi utilizată ca instrument esenţial pentru readucerea activităţii organizaţionale în limite normale.

Managementul proiectelor şi tehnicile de accesare a fondurilor - seminare
Semestrul II

Cursul Managementul proiectelor şi tehnicile de accesare a fondurilor are un caracter integrativ si se orientează spre analiza aplicabilităţii prescripţiilor acţionale ale specialiştilor în asistenţa socială în cadrul unor organizaţii de profil social. Rolul principal îi revine aspectului organizaţional şi administrativ al acţiunilor formale în cadrul organizaţiilor ce activează în sectorul social in vederea coletarii de fonduri si gestionarii proiectelor.

Metode calitative de cercetare socială
Semestrul II

Disciplina „Metode calitative de cercetare socială” are drept scop analiza metodelor calitative de cercetare care pot fi aplicate în studiul fenomenelor sociale, prin prisma analizei şi interpretării datelor. În urma audierii cursului studenţii vor obţine cunoştinţe teoretice şi practice asupra metodelor calitative de cercetare: tehnica interviului, metoda focus grup, metoda observaţiei şi a modalităţilor de interpretare a datelor obţinute cu ajutorul acestora metode. 

Metode cantitative avansate în cercetarea sociologică
Semestrul II

Una din funcțiile managerilor organizațiilor/serviciilor de asistenta socială este cea de cercetare-dezvoltare: activitățile care se desfășoară în cadrul organizației au ca scop realizarea obiectivelor din domeniul producerii de noi idei și transformarea ideilor în noutăți utile pentru dezvoltarea pe viitor a organizației (servicii noi, programe sociale noi, metodologii, tehnologii noi, atragerea de fonduri, investiții pentru dezvoltare, noi metode de organizare). Cercetările menționate pot fi realizate prin diferite metode calitative și/sau cantitative.

Cercetarea sociologică prin aplicarea metodelor cantitative presupune colectarea datelor cu utilizarea diferitor instrumente, adecvate metodelor aplicate, iar prelucrarea și analiza datelor − prin utilizarea aplicațiilor statistice. Cursul propus oferă o descriere a celor mai des utilizate metode cantitative în cercetarea sociologică și a etapelor, necesare de a fi parcurse: planificarea cercetării, elaborarea instrumentelor, construirea eșantioanelor sau selectarea indivizilor spre a fi cercetați, organizarea și prelucrarea datelor, analiza și prezentarea rezultatelor. Pentru prelucrarea și analiza statistică elementară și avansată a datelor din domeniul social este folosit programul SPSS.

Cele menționate argumentează introducerea în planul de studii al programului de master Managementul serviciilor sociale a disciplinei Metode cantitative avansate în cercetarea socială, ea având scopul de a forma la studenți deprinderi de organizare a cercetărilor sociologice cantitative și de utilizare a programului SPSS pentru prelucrarea și analiza datelor obținute din acestea atât pe parcursul studiilor, cât și în activitatea profesională.

Familia în societatea contemporană: schimbări de modele și comportamente
Semestrul II

Cunoaşterea funcţionării instituţii familiei este de importanţă societală primordială, dat fiind că ea îşi lasă amprenta, direct sau indirect, asupra întregului sistem socioeconomic. Interesul sporit pentru problematica familiei este determinat la etapa actuală de transformările structurale şi  comportamentale, pe care le-a  suportat această instituţie în ultimele decenii şi care au generat multiple dezbateri cu referire la viitorul ei. Este vorba de: eroziunea valorilor familiei, urmată de descreşterea ratei fertilităţii până sub nivelul de înlocuire exactă a generaţiilor; creşterea ratei divorţialităţii; schimbările dezastruoase în comportamentele nupţiale, însoţite de dezintegrarea familiei nucleare; majorarea rapidă a numărului de celibatari, a mamelor solitare, a familiilor incomplete, a copiilor născuţi în afara căsătoriei şi cel al copiilor abandonaţi; de răspândirea modelelor alternative ale vieţii de familie, în special a uniunilor consensuale; îmbătrânirea progresivă a populaţiei etc., toate acestea având o serie de consecinţe negative asupra creşterii economiei şi stabilităţii sociale. Fenomenele evidenţiate afectează semnificativ şi familia din societatea moldovenească, generând necesitatea studierii lor profunde şi pregătirii specialiştilor care vor participa la dezvoltarea şi oferirea serviciilor pentru familiile în situaţie de risc, la elaborarea politicilor de consolidare a instituţiei familiei.

Din această perspectivă, tematica cursului Familia în societatea contemporană: schimbări de modele şi comportamente este centrată pe studierea modificărilor produse în comportamentele familiale şi a factorilor lor generatori, având ca obiectiv major  înzestrarea masteranzilor cu cunoştinţe şi competenţe necesare pentru stabilirea mecanismelor de adaptare a familiei la transformările din societatea contemporană, de elaborare a măsurilor de consolidare  a statutului de instituţie socială a familiei, de evaluare a eficienţei politicilor sociale naţionale în contextul valorilor europene.