Contextul democratizării contemporane este globalizarea sau creşterea unor forme tot mai profunde ale interconectivităţii dintre societăţi, cetăţeni şi organizaţii, dincolo de graniţele statelor. Prezintă interes analiza proceselor democratizării în strânsă legătură cu cele de globalizare.
Trăim într-o epocă democratică într-un sens chiar mai larg decât cel obişnuit. Pornind de la originile sale greceşti, astăzi constatăm deplasarea puterii către straturile de jos. Numesc acest fenomen „democratizare”, chiar dacă el depăşeşte teritoriul politicului, deoarece procesul este asemănător: ierarhiile se năruie, sistemele închise se deschid, iar presiunea din partea maselor este factorul decisiv al schimbării sociale. Dintr-o formă de guvernământ, democraţia a devenit un mod de viaţă. Până şi duşmanii democraţiei îi împrumută retorica şi încearcă să-i copie ritualurile, servind drept argument că democraţia a câştigat partida.
Cursul de față are drept scop studierea limbii străine secunde, limba B (l. engleză) în contextul relațiilor internaționale, punând în practică metode şi tehnici precum şi principii ale cursului practic elaborate în baza Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi și a Planului de Învățământ. Concepția disciplinei este determinată de un ansamblu de factori de ordin politico-socio-culturali, de obiectivele generale de referință, de diversitatea strategiilor tehnico-didactice, precum şi de modalitățile de evaluare a performanțelor obținute de către studenți pe parcursul studierii limbii engleze, realizată în conformitate cu noile cerințe înaintate de diversele situații, ce au drept scop integrarea în standardele europene.
Seminar la disciplina Economie pentru facultatea FRISPA frecventa redusa
Курс "Теория и практика демократии" предназначен для студентов Факультета международных отношений, политических и административных наук, лиценциат, 1 курс, специальность "Международные отношения"
Cursul universitar “Economie” are drept scop fundamentarea apartatului categorial economic necesar pentru formarea unei conștiințe economice a viitorului specialist în relații internaționale. Cursul relevă fundamentele de bază ale mecanismului de funcționare a economiei, desemnează conceptele privind relațiile și raporturile din viața economică reală, fenomenele și procesele ce țin de activitatea economică. Studierea acestui curs are un rol deosebit de important în pregătirea viitorului specialist, care își va desfășura activitatea în contact direct cu probleme economice reale, pe baza prelucrării și interpretării informațiilor faptice cu ajutorul cărora studentul va putea argumenta și lua decizii economice, participa la elaborarea unor sinteze, strategii de dezvoltare și evaluări economice.
Cursul este destinat studenților Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative
Cursul „Teoria şi practica democraţiei” este unul adresat studenţilor de la Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Administrative. Conţinutul şi structura programei sunt elaborate în aşa fel încât să răspundă schimbărilor impuse de noua abordare a proiectării şi realizării activităţilor didactice.
Cursul urmăreşte să ofere studenţilor aparatul conceptual necesar înţelegerii democraţiei şi a proceselor contemporane din lume, precum şi din Republica Moldova. Structura cursului urmează logica sa, astfel că progresia de la un subiect tematic la altul nu se face la întâmplare. Prima parte a cursului analizează aspectelor istorico-conceptuale ale democrației. Accentul este pus pe elucidarea esenței democrației politice, analiza principiilor și a valorilor democrației. precum și materializarea doctrinară a idealului democratic. O parte consistentă a cursului este dedicată modelelor și formelor instituționale ale democrației. Legătura dintre problematizările cu caracter teoretic şi realitatea democraţiilor existente sau funcţionale se va ilustra mai ales prin cazuistica tranziţiei şi a proceselor democratizării din Republica Moldova.
Cursul își propune familiarizarea studenţilor cu problemele fundamentale ale metodologiei şi cercetării, însușirea principalelor metode utilizate în cercetarea ştiinţifică, în diferite ramuri ale științelor sociale, formarea abilităţilor şi deprinderilor de organizare a unei cercetări ştiinţifice experimentale sau non-experimentale.
Curriculum-ul disciplinei „Metodologia cercetării” este adresată studenților din Ciclul I, studii de licență, specializarea: Politologie, cu predare în limba română. Cursul dat este unul fundamental în programul de formare profesional şi rolul său constă în cunoașterea specificului cercetării empirice în științele sociale şi înțelegerea structurii demersului cercetării științifice. Disciplina „Metodologia cercetării” reprezintă un ansamblu coerent de conținut, metode de învățare și evaluare privind atingerea obiectivelor determinate și reflectă în ultimă instanță activitatea sistematică, organizată și dirijată privind desfășurarea procesului de instruire.
Disciplina ”Iniţierea în metodologia cercetării ştiinţifice” reprezintă un curs de familiarizare a studenţilor cu principiile de cercetare ştiinţifică în domeniul relaţiilor internaţionale în vederea realizării cercetărilor teoretico-empirice, a lucrului individual și a tezei de an.
Urmărește dezvoltarea la studenți a capacității de a gândi creativ, a îndeplini individual și în grup lucrări științifice, a lucra cu literatura, a analiza și sintetiza informații, a perfecta rezultatele cercetării.
Limba de predare este limba română. Este destinat studenților Ciclului I, specialitatea Relații Internaționale, anul 1, semestrul I.