Cataliza cu materiale avansate
Semestrul III

Cursul special la disciplina “Cataliza cu materiale avansate” este destinat masteranzilor  anului IIM Facultatăţii de Chimie şi Tehnologie Chimică şi face parte din disciplinele academice de specialitate, limba de instruire – română.

             Actualmente practic nu sunt domenii al activităţii umane, unde nu ar fi folosiţi catalizatori, inclusiv, compuşii coordinativi ai metalelor de tranziție, care catalizează reacțiile de  hidrogenare, hidratare, oxidare, hidroformilare, polimerizare, izomerizare, ș.a. Cel mai larg aceştia se folosesc în analiza chimică, industriile chimică, alimentară şi metalurgică,  farmacologie, depunerea electrochimică a metalelor, sinteza organică, producerea coloranţilor, tehnologiile de îmbogăţire şi prelucrare a materialelor radioactive, la purificarea apei etc.

Datorită proprietăţilor catalitice deosebite compuşii coordinativi de asemenea îşi găsesc o aplicare largă în cataliza cu material avansate și se pot considera ca catalizatori relativ noi cu proprietăți deosebite, care fiind o parte indispensabilă a teoriei catalizei generale, se deosebesc atât de cataliza omogenă, cât şi de cataliza eterogenă acido-bazică.

            Scopul cursului este de a pune fundamentul aspectului teoretic şi de a forma concepţia generală despre principiile, metodologia şi domeniile moderne și avansate de aplicare a catalizatori, de exemplu cataliza cu catalizatori ”eterogenizați” și „enzime imobilizate”, cu lichide ionice și AOP (catalizatori în procesele de oxidare avansată).

            Cunoştinţele obţinute în urma însuşirii acestui curs vor putea fi aplicate pentru a explica acţiunea catalizatorului asupra mecanismului reacţiei catalitice redox studiate, a determina  condiţiile optime de efectuare a analizei calitative şi cantitative cu aplicarea compuşilor coordinativi ântr-un sistem multicomponent, a rezolva aplicaţii numerice şi, a determina  mecanismul unui proces chimic catalitic complex.

Conţinuturile teoretice ale acestui curs vor fi consolidate la orele de lucrări de laborator prin realizarea unui set de lucrări practice, care implică determinarea compoziției, stabilității și a  condițiilor de formare a catalizatorilor în mediul omogen, cercetarea unor sisteme catalitice avansate, inclusiv determinarea mecanismului și aunor constante importante caracteristice proceselor examinate . 

           

Metode combinate de analiză
Semestrul III

Metodele, aplicate în analiză chimică, nu se caracterizează printr-o selectivitate absolută, în cazul analizei sistemelor policomponente în prealabil se aplică diferite metode și tehnici de pretratare, care urmăresc scopul înlăturării speciilor interferente.  Cursul Metode combinate de analiză are ca scop familiarizarea beneficiarilor cu aspecte teoretice şi principii de bază ale metodelor aplicate în analiza sistemelor policomponente, precum și înarmarea acestora cu tehnici practici folosiți la realizarea analizelor rerspective.   

Cursul Metode combinate de analiză face parte din cursurile de specializare şi este destinat studenţilor ciclului II masterat, anul II, semestrul III de la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică, programul Materiale Avansate în Chimie și Biofarmaceutică.  

Cunoştinţele şi aptitudinile dobândite la disciplina Metode combinate de analiză oferă un sprijin substanţial în înţelegerea modalităţilor de analiză cantitativă a obiectelor policomponente cu componenţi naturali şi sintetici. Abilităţile practice acumulate constituie baza pentru înţelegerea importanţei realizării unor analize specifice, sensibile şi reproductibile.

Cunoştinţele acumulate în cadrul acestei discipline vor fi utilizate la efectuarea analizelor  chimice a obiectelor din mediul ambiant, a produselor farmaceutice cât şi la efectuarea lucrărilor de cercetare.

Metode analitice moderne
Semestrul III

Disciplina Metode analitice moderne este destinată studenţilor ciclului II, specializaţi în domeniul chimie biofarmaceutică.  În notele de curs se găsesc informaţii ce se referă la metodele de analiză utilizate în laboratoarele principalelor firme farmaceutice din ţara noastră, dar şi în cele din străinătate precum şi importanţa electrozilor ion-selectivi în acest domeniu de analize. În cadrul orelor de laborator studenţii vor căpăta competenţe de a lucra cu electrozi ion-selectiv cu membrane polimerice şi de a efectua analize potenţiometrice a substanţelor active din punct de vedere farmaceutic.