7.1 Infracţiunile în domeniul informatic în sistemul de drept romano-germanic.
Dreptul penal, prin reglementările sale, are în calitate de sarcină printre altele ocrotirea valorilor sociale importante în societate. Domeniul tehnologiilor informaţionale a devenit cu timpul un domeniu important pentru societate, astfel, că se înscrie în valorile sociale ocrotite de dreptul penal. Actualmente, practic toate legislaţiile penale ale statelor cuprind norme cu privire la protecţia domeniului informatic.
Deosebirile existente între legislaţiile penale ale statelor în ceea ce priveşte modul de reglementare al protecţiei domeniului informatic se explică, pe de o parte, prin faptul că infracţiunile din domeniul activităţilor informatice nu au fost recunoscute pe plan mondial decât în ultimii ani şi au avut evaluări diferite, iar, pe de altă parte, prin nivelul scăzut de dezvoltare al domeniului tehnologiilor informatice şi al sistemelor de telecomunicaţii în anumite state, introducerea reglementărilor în această materie nu era oportună.
În general, se remarcă existenţa unor prevederi şi sancţiuni penale neuniforme, care diferă de la un stat la altul, în funcţie de tipul datelor manipulate.
Până în prezent, statele au realizat armonizări în dreptul său intern, mai întîi în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal pentru protecţia vieţii private, iar mai tîrziu cu ocazia adoptării, aderării şi ratificării Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001[1], au fost adoptate măsuri legislative şi alte măsuri considerate necesare pentru a incrimina ca infracţiune, potrivit dreptului său intern, faptele prevăzute în calitate de infracţiuni în prezenta Convenţie.
Pericolul social pe care î-l reprezintă faptele infracţionale din domeniul informatic a fost conştientizat pe arena internaţională şi a avut ca consecinţă încriminarea acestora în numeroase state ale lumii.
Ca consecinţă, a luat naştere un nou concept de “drept penal informatic”, venind ca o reflectare a multiplelor elemente de noutate incluse în materia dreptului penal şi anume noi forme de criminalitate prin intermediul tehnologiilor moderne.
Procesul de legiferare în ceea ce priveşte domeniul criminalităţii informatice a fost conceput în anii 70 ai secolului precedent, fiind urmat în mai multe “valuri”.
Primul “val” a intervenit, datorită oportunităţii protejării dreptului la viaţa privată. Astfel, au fost adoptate acte normative privind protecţia persoanei în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. În consecinţă, au fost adoptate premergător norme similare în Suedia (1973), SUA (1974), Germania (1977), Austria, Danemarca, Franţa şi Norvegia (1978), mai tîrziu în Belgia, Spania, Elveţia (1992), Italia şi Grecia (1997).
Cel de-al doilea “val” este legat de incriminarea infracţiunilor din domeniul economic, fiind adoptate modificări în legislaţia din SUA şi Italia (1978), Australia (1979), Marea Britanie (1981), sau Elveţia (1994) şi Spania (1995).
Următoarea, a treia serie de modificări ţine de adoptarea modificărilor privind protecţia proprietăţii intelectuale în domeniul tehnologiei informatice. În următoarele state: SUA (1980), Ungaria (1983), Germania, Franţa, Japonia, Marea Britanie (1985), sau Austria (1993), România (1996), Luxemburg (1997) au urmat modificări de rigoare în acest domeniu.
Cel de-al patrulea “val” de reformare legislativă priveşte activitatea ce ţine de distribuirea de informaţii ilegale sau prejudiciabile, ce a luat amploare prin intermediul Internet la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut.
Modificările parvenite în cadrul dreptului procedural, cu privire la aspectele de procedură penală privind incidenţa tehnologiei informaţiei, au constituit următorul val şi ultimul în timp priveşte determinarea unor obligaţii şi limite în domeniul securităţii informatice.
Făcînd o analiză a legislaţiilor în sistemul de drept romano-germanic cu privire la reglementările privind domeniul informatic, se evidenţiază anumite deosebiri, iar în funcţie de cele mai importante diferenţieri privind tratarea acestui tip de infracţiune, statele pot fi clasificate în căteva tipuri:
1. Există un grup de state în legislaţia cărora infracţiunile îndreptate împotriva drepturilor persoane includ următoarele tipuri de acţiuni prejudiciabile:
- accesul şi obţinerea neautorizate a datelor, precum şi divulgarea şi răspândirea acestora (chiar dacă nu sunt date cu caracter personal);
- modificarea, falsificarea şi utilizarea datelor cu intenţia de a produce pagube;
- colectarea, stocarea şi înregistrarea datelor care nu sunt publice;
- păstrarea unor baze de date electronice care nu corespund realităţii.
2. Într-un alt grup de state, datorită absenţei unor prevederi penale clare privind datele cu caracter personal a condus la apariţia unui al doilea grup de infracţiuni în cadrul legislaţiior penale, cum ar fi procesarea datelor cu caracter personal (înregistrarea, declararea, brevetarea).
3. În al treilea grup de state s-a instituit un alt tip de infracţiuni - acţiuni prejudiciabile care încalcă dreptul la libera informaţie.
4. Ultimul grup de state se referă la acţiunile prejudiciabile prin care o persoană nu ia măsurile necesare asigurării securităţii unui sistem informatic cu tot ce cuprinde acesta.
În principiu, accesul neautorizat reprezintă prima treaptă în comiterea unor infracţiuni cu ajutorul calculatorului. Toate acţiunile ulterioare care se pot realiza într-o reţea trebuie să fie precedate de pătrunderea într-un sistem. Şi totuşi, accesul neautorizat reprezintă cea mai inocentă infracţiune într-o ierarhie care devine din ce în ce mai serioasă şi mai condamnată de legea penală.
Vom prezenta modele de prevederi şi sancţiuni penale, precum şi ale altor legi care reglementează domeniul informatic.
În Codul penal al României acest domeniu de infracţiuni sunt stabilite în Titlu II capitolul IV – fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice. Vom remarca că legislaţia românească la capitolul în cauză a trecut deja prin mai multe etape.
În literatura de specialitate românească cybercrime, adică criminalitatea informatică, este definită în sens restrâns şi cuprinde infracțiunile comise prin intermediul sistemelor informatice (infracțiunile informatice propriu-zise) şi în sens larg incluzînd, pe lângă infracțiunile informatice propriu-zise [art. 249 C. pen. (frauda informatică), art. 360-365 C. pen. (accesul ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii informatice, alterarea integrității datelor informatice, perturbarea funcționării unui sistem informatic, trasferul neutorizat de date informatice și operațiunile ilegale cu dispozitive sau programe informatice), art. 325 C. pen. (falsul informatic) și art. 374 alin. (2) C. pen. (pornografia infantilă prin sisteme informatice)], și infracțiunile prin mijloace de plată electronică [art. 250 (operațiuni financiare efectuate în mod fraudulos), art. 251 C. pen. (acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos) art. 311 alin. (2) C. pen. (falsificarea unui instrument de plată electronică) și art. 313 C. pen. (punerea în circulație a unui instrument de plată electronică].
Precizăm faptul că, in concreto, este posibil ca și alte infracțiuni să fie comise în asociere cu sistemele informatice sau cu mijloacele de plată electronică. Spre exemplu, infracțiunea de înșelăciune poate fi comisă prin intermediul poștei electronice, a rețelelor de socializare sau a altor facilități oferite de sistemele informatice. De asemenea, infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare de bani se pot comite prin intermediul unor sisteme informatice sau a unor instrumente de plată electronică.
Anterior intrării în vigoare a Codului penal din 2014 (1 februarie 2014), infracțiunile din domeniul informatic erau prevăzute în două acte normative, respectiv în Legea nr. 161/2003 (criminalitatea informatică propriu-zisă) și în Legea nr. 365/2002 (infracțiunile privind instrumentele de plată electronică).
Aceste acte normative au fost inspirate din Conveția privind criminalitatea informatică. În anul 2001, sub egida Consiliului Europei, a fost adoptată (la Budapesta) Convenția privind criminalitatea informatică (în engleză, Convention on Cybercrime)[2]. Obiectivul acestui tratat internațional a constat în stabilirea unor criterii pe care statele părți trebuiau să le implementeze în cadrul juridic intern în vederea combaterii fenomenului criminalității informatice (Cybercrime)[3].
De lege lata, infracțiunile ce se integrează în conceptul de criminalitate informatică sunt prevăzute în Codul penal, după cum urmează:
A. Infracțiunile de fraudă comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, reglementate în capitolul al IV-lea din titlul al II-lea din Codul penal:
249 – Frauda informatică;
250 – Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos;
251 – Acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos.
B. Infracțiunile contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice, prevăzute în capitolul al VI-lea din titlul al VII-lea din Codul penal:
- 360 – Accesul ilegal la un sistem informatic;
- 361 – Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice;
- 362 – Alterarea integrității datelor informatice;
- 363 – Perturbarea funcționării sistemelor informatice;
- 364 – Transferul neautorizat de date informatice;
- 365 – Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
C. Falsificarea unui instrument de plată electonică [art. 311 alin. (2) C. pen.];
D. Punerea în circulație a unui instrument de plată electronică falsificat (art. 313 C. pen);
E. Falsul informatic (art. 326 C. pen.);
F. Pornografia infantilă – [art. 374 alin. (3) C. pen.].
UCRAINA
Codul penal al Ucrainei, de asemena conţine o serie de referinţe cu privire la infracţiunile informatice. Vom atesta o deosebire cantitativă şi calitativă a acestor referinţe în raport de prevederile CP al RM.
Astfel, art. 163 CP al Ucrainei reţine răspunderea penală pentru penetrarea neautorizată a comunicaţiilor, inclusiv în sistemele informatice:
(1) Este pedepsită cu închisoare până la doi ani, cu ore muncă sau cu amendă între 50 şi 100 de salarii, persoana care interceptează comunicaţii, convorbiri telefonice, transmisii telegrafice sau alte forme de corespondenţă în format electronic.
(2) Trei până la şapte ani de închisoare este pedeapsa în cazul în care infracţiunea de mai sus este comisă de un funcţionar public sau dacă la comiterea faptei s-au folosit echipamente speciale de monitorizare.
Art. 361 CP al Ucrainei întitulat - perturbarea ilegală a funcţionării sistemelor informatice şi reţelelor:
(1) Penetrarea ilegală a unui sistem de calcul, sistem informatic sau reţea informatică, care are ca rezultat ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau a mediilor de transmitere a informaţiilor, precum şi răspândirea de viruşi informatici, se pedepsesc cu amendă până la 70 de salarii minime pe economie ori cu închisoare până la doi ani.
(2) Aceleaşi fapte, dacă au ca rezultat o pagubă materială majoră sau pagube repetate, ori sunt comise de mai multe persoane, se pedepsesc cu restrângerea anumitor libertăţi până la trei ani sau cu închisoare de la trei la cinci ani.
Art. 362 CP al Ucrainei reţine infracţiunea de obţinerea de date informatice fără autorizare:
(1) Furtul, obţinerea sau solicitarea de date informatice, obţinerea de date informatice ca rezultat al fraudei ori abuzului unui funcţionar public se pedepsesc cu amendă între 50 şi 200 de salarii minime ori cu muncă silnică până la doi ani;
(2) Aceleaşi fapte, dacă sunt comise în mod repetat sau ca urmare a înţelegerii între mai multe persoane sunt pedepsite cu amendă între100 şi 400 de salarii minime ori cu restrângerea unor drepturi pe o perioadă de până la 3 ani sau cu închisoare până la 3 ani;
(3) Aceleaşi fapte, dacă rezultatul este o pagubă însemnată, se pedepsesc cu închisoare între 2 şi 3 ani.
Art. 363 - Omisiunea de a urma regulile operării sistemelor de prelucrare automată a datelor:
(1) Omisiunea sau refuzul de a se supune regulilor de operare a sistemelor automate de prelucrare a datelor de către o persoană care are aceste atribuţii, având ca rezultat o penetrare a securităţii sistemului, pierderea, deteriorarea sau ştergerea datelor informatice stocate sau alterarea mecanismelor de securitate informatică, copierea neautorizată de date informatice sau perturbarea funcţionării sistemelor informatice, se pedepsesc cu amendă în cuantum de cel puţin 50 de salarii minime, restrângerea dreptului de a mai ocupa o poziţie similară sau de a mai practica anumite activităţi pe o perioadă de până la 5 ani sau cu muncă silnică până la 5 ani.
(2) Aceleaşi fapte, dacă au ca rezultat o pagubă însemnată, se pedepsesc cu până la 100 de salarii minime, cu muncă forţată până la 2 ani sau cu închisoare până la 5 ani.
Se remarcă diversitatea pedepselor, care merg de la amendă, la restrângerea dreptului de a mai ocupa o funcţie similară (ceea ce, uneori, este mai defavorabil chiar decât amenda) sau munca silnică. Această diversitate permite, însă, judecătorilor o mai corectă individualizare judiciară a pedepselor.
Prin urmare, în secţiunea 15 a părţii speciale a CP al Ucrainei, intitulată „Infracţiuni comise în sfera utilizării calculatoarelor”, sunt incluse o serie de infracţiuni din domeniul informatic, cum ar fi: Accesul neautorizat la activitatea calculatoarelor, sistemelor automatizate, rețelelor de calculatoare sau de telecomunicații (art. 360),
Producerea cu scopul folosirii, distribuirii sau vânzarii de mijloace tehnice sau produse program maliţioase, precum și distribuirea sau vânzarea acestora (art. 361-1),
Vânzarea sau distribuirea informațiilor cu acces limitat, care sunt stocate în calculatoare electronice, sisteme automatizate, rețele de calculatoare sau pe purtători de astfel de informații (art.361-2),
Acţiuni neautorizate cu informații prelucrate de calculatoare, sisteme automatizate, rețele de calculatoare sau a celora stocate pe suporturi de informații, de către o persoană care are acces la ele (art. 362),
Încălcarea regulilor de exploatare a calculatoarelor, sistemelor automatizate, rețelelor de calculatoare sau a rețelelor de telecomunicații, precum şi a regulilor de protecție a informației prelucrate de acestea (art. 363),
Împiedicarea activităţii calculatoarelor, sistemelor automatizate, rețelelor de calculatoare sau a rețelelor de telecomunicații prin distribuirea în masă a mesajelor electronice (art. 363-1).
Vom remarca că CP al Ucrainei nu conţine infracţiunea de fraudă informatică.
Maniera în care a intervenit legislatorul ucrainean consă în prevederea penală cu referire la sancţionarea acţiunilor ilegale ce ar întruni semnele unei fraude informatice şi constituie o circumstanţă agravantă prevăzută la art. 190 CP al Ucrainei, cu denuimrea marginală de escrocherie. Astfel, în conformitate cu art. 190 CP al Ucrainei: „ Dobândirea bunurilor altei persoane sau obţinerea drepturilor asupra acestora prin înşelăciune sau abuz de încredere (escrocherie) - se pedepseşte cu amendă în mărime de până la cincizeci de venituri minime neimpozabile, sau muncă corecțională pe un termen de până la doi ani, sau cu privarea de libertate pe un termen de până la trei ani.
(2) Escrocheria săvârşită în mod repetat, sau în urma unei înţelegeri prealabile de către un grup de persoane, sau care a provocat daune în proporţii considerabile - se pedepseşte cu amendă în mărime de la cincizeci la o sută de venituri minime neimpozabile sau muncă corecțională pentru un termen de la unu la doi ani, sau privare de libertate pe un termen de până la cinci ani, sau închisoare pe un termen de până la trei ani.
(3) Escrocheria săvârşită în proporţii mari sau în urma unor operaţii ilegale efectuate prin intermediul calculatoarelor - se pedepsește cu închisoare pe un termen de la trei la opt ani.
(4) Escrocheria săvârşită în proporţii deosebit de mari sau de un grup organizat - se pedepseşte cu închisoare pe un termen de la cinci la doisprezece ani, cu confiscarea averii.
Prin urmare, acest model al fraudei informatice oferit de legiuitorul din Ucraina relevă mai multe distincţii vădite dintre aceasta şi modelul legislativ al fraudei informatice prezentat de legislaţia Republica Moldova, care, printre altele: se consumă independent de survenirea urmării prejudiciabile sub formă de daună în proporţii mari; nu implică enumerarea modalităţilor realizării faptei prejudiciabile sub care se prezintă escrocheria; se sancţionează mai aspru.
Federaţia Rusă
În CP al Federaţiei Ruse în Cap. 28 din Secţiunea IX a părţii speciale (Infracţiuni contra siguranței și ordinii publice), intitulat „Infracţiuni în domeniul informaţiei computerizate”, reţine următoarele infracţiuni: art. 272 – accesul ilegal la informaţia computerizată, art. 273 – producerea, utilizarea și distribuirea programelor de calculator maliţioase, art. 274 – încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de stocare, prelucrare sau transmitere a informaţiei computerizate şi a rețelelor informaice şi de telecomunicații.
Infracţiunea de fraudă informatică este plasată în Secţiunea VII-a - Infracţiuni comise în sfera economică, în Cap. 21 întitulat Infracţiuni contra proprietăţii, la art. 159.6, în următoarea formulare: „Frauda în domeniul informației computerizate, adică sustragerea bunurilor sau obţinerea drepturilor de proprietate asupra bunurilor prin introducerea, ștergerea, blocarea, modificarea informației computerizate sau altă intervenţie în funcţionarea mijloacelor de stocare, procesare sau transmitere a datelor informatice sau a rețelelor informatice şi de telecomunicații”.
Prin urmare, frauda informatică se consideră o infracţiune din domeniul patrimoniului.
Semnele circumstanţiale de agravare a răspunderii penale pentru comiterea fraudei informatice, prevăzute la alin. (2), (3), (4), art. 159.6 CP al Federaţiei Ruse:
- comise de un grup de persoane prin înţelegere prealabilă, precum şi prin cauzarea daunelor considerabile cetăţeanului;
- comise de către o persoană cu folosirea situaţiei de serviciu, precum şi în proporţii mari;
- comise de un grup organizat sau în proporţii deosebit de mari.
Fraudă informatică prevăzută în legislaţia penală a Republicii Moldova se deosebeşte de cea din legislaţia penală a Federaţiei Ruse.
Legiuitorul autohton a stabilit drept metodă de comitere a fraudei informatice – restricţionarea accesului la datele informatice, iar în art. 159.6 CP al Federaţiei Ruse, în calitate de metodă alternativă de comitere a infracţiunii este stabilită blocarea informaţiei computerizate.
Aceste două noţiuni „restricţionare” şi „blocare” au acelaşi înţeles. Similar se reţine şi cu privire la modalitatea de „împiedicare în orice mod a funcţionării unui sistem informatic” prevăzută la art. 260.6 CP şi „altă intervenţie în funcţionarea mijloacelor de stocare, procesare sau transmitere a datelor informatice sau a rețelelor informatice şi de telecomunicații” prevăzută la art. 159.6 CP al Federaţiei Ruse.
În ceea ce priveşte consumarea fraudei informatice potrivit legislaţiei penale a Republicii Moldova este dependentă de survenirea daunelor în proporţii mari, deci infracţiunea este una materială, pe când legislaţia penală a Federaţiei Ruse nu prevede survenirea cărorva urmări prejudiciabile. Consumarea infracţiunii prevăzute la alin. (1) art.159.6 CP al Federaţiei Ruse este cauzat de momentul înscrierii banilor pe contul controlat de cel vinovat, indiferent, de prejudiciul cauzat prin această faptă.
În ceea ce priveşte pedeapsa penală stabilită pentru componenţa de bază a fraudei informatice, legislatorul din Federaţia Rusă prevede o pedeapsă mai redusă comparativ prevederii similare din legislaţia penală a R. Moldova, şi anume: „amendă de cel mult o sută douăzeci de mii de ruble sau în mărimea salariului ori a altor venituri a condamnatului pentru o perioadă de până la un an, sau prin muncă obligatorie pentru o perioadă de până la trei sute șaizeci de ore, sau munca corecţională pentru o perioadă care nu depășește un an, sau privare de libertate pe un termen de până la doi ani, sau muncă în folosul comunității de până la doi ani, sau arest de până la patru luni. Menţionăm, că în ceea ce priveşte circumstanţa agravantă „care a cauzat daune în proporţii mari”, pedepsa penală pentru frauda informatică în ambele state nu se deosebeşte considerabil.
Circumstanţele agravante ale infracţiunelor supuse comparării, pun în evidență că legiuitorul din Federaţia Rusă prevede şi alte forme de organizare a activităţii criminale, care nu se întâlnesc în legislaţia penală naţională: un grup de persoane prin înţelegere prealabilă sau un grup organizat (cercetarea noţiunilor şi formelor participaţiei penale în legislaţia penală a Federaţiei Ruse excede obiectivul propus de prezentul studiu). Totodată, frauda informatică prevăzută la art. 2606 CP al Republicii Moldova nu prevede agravarea răspunderii penale pentru folosirea situaţiei de serviciu.
Belarus
Conform CP al Republicii Belarus, partea specială, Titlul XII-a, Capitolul 31, întitulat „Infracţiuni contra securităţii informatice” se prevăd următoarele infracţiuni din domeniul informatic:
- art. 349 – Accesul neautorizat la informaţia computerizată;
- art. 350 – Modificare informaţiei computerizate;
- art. 351 – Diversiune informatică;
- art. 352 – Dobândirea ilegală a informaţiei computerizate;
- art. 353 – Producerea sau vânzarea mijloacelor speciale destinate accesului neautorizat la un sistem sau rețea informatică;
- art. 354 – Proiectarea, folosirea sau distribuirea programelor maliţioase;
- art. 355 – Încălcarea regulilor de exploatare a sitemelor sau reţelelor informatice.[4]
Infracţiunea de escrocherie prevăzută în art. 209 CP al Republicii Belarus nu reţine careva formă de realizare a infracţiunii din mediul informatic.
Totodată, în Titlul al VIII-lea a părţii speciale a CP al Republicii Belarus, în cap. 24, intitulat „Infracţiuni împotriva proprietăţii” a fost inclusă o normă specială, în scopul protejării împotriva sustragerilor comise în domeniul informatic, şi anume este vorba despre art. 212 CP – sutragerea prin utilizarea tehnologiilor informatiţionale.
Astfel, norma indicată mai sus reţine: sustragerea bunurilor prin modificarea informațiilor prelucrate într-un sistem informatic, stocate pe suporturi de informaţii sau vehiculate într-o rețea de date ori prin introducerea în sistemul informatic de informații false – se pedepsește cu amendă sau privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate ori arestare, sau privarea de libertate pe un termen de până la trei ani, sau închisoare pentru același termen” [5].
Deosebirea principală ce ţin de infracţiunea privind frauda informatică prevăzute în legislaţia Republicii Belarus şi cea prevăzută în legislaţia autohtonă constă în faptul că tipurile modalităţilor de comitere a infracţiunii în cazul Republicii Moldova sunt multiple, fiind prevăzute astfel de forme de realizare a faptei prejudiciabile precum: ştergerea datelor informatice, restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic.
Ulterior, cea de-a două diferenţă esenţială dintre incriminarea fraudei informatice în legislaţiile penale ale acestor două state constă în faptul că, pentru consumarea fraudei informatice conform CP al RM este necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile sub forma de daune în proporţii mari, pe când în CP al Republicii Belarus astfel de urmare prejudiciabilă determină existenţa componenţei cu circumstanţe agravante, prevăzute la alin. (3) art. 212 CP al Republicii Belarus. Sancţiunea penală în acest caz, în conformitate cu legislaţia Republicii Belarus, se prezintă ca: închisoare pe un termen de la doi până la șapte ani, cu amendă sau fără de aceasta și confiscarea bunurilor sau fără confiscare și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate sau fără astfel de privare.
Dintre alte circumstanţe agravante specifice fraudei informatice, dar care nu sunt prevăzute de art. 2606 CP al RM, sunt:
- săvârşirea în mod repetat, sau de un grup de persoane la înţelegere prealabilă sau în legătură cu accesul neautorizat la informațiile computerizate (alin. (2), art. 212 CP al Republicii Belarus),
- comiterea infracţiunii de către un grup organizat (alin. (4), art. 212 CP al Republicii Belarus).
Polonia
Infracţiunile din domeniul informatic, sunt prevăzute în Capitolul XXXIII al părţii speciale a Codul penal al Poloniei, întitulat Infracţiuni împotriva securităţii informaţiei, condiţionează existenţa unor componenţe calificate de infracţiune, dar totodată acestea sunt prevăzute în întrega parte specială a Codului penal polonez.
Trebuie să menţionăm şi un alt detaliu, precum că Codul penal al Poloniei nu stabileşte vreun capitol aparte cu scopul protejării patrimoniului persoanei, în cazul în care aceasta se reflectă în informaţiile stocate în spaţiul cibernetic.
Frauda informatică se localizează în cadrul Capitolului XXXV al părţii speciale în titulat Infracţiuni contra patrimoniului, şi anume în art. 287 CP polonez cu următorul conţinut normativ: „§1. Cineva, cine având scopul de a obține un beneficiu patrimonial sau de a provoca daune altei persoane, fără a avea acest drept, influienţează asupra procesării, stocării sau transferării de informații ori modifică, șterge sau introduce o nouă înscriere pe un suport de stocare a informaţiilor, se pedepseste cu închisoare pe un termen de la 3 luni la 5 ani.
§ 2. În cazuri mai puţin importante, făptuitorul va fi supus amenzii, privării de libertate sau închisorii pe un termen de până la 1 an. § 3. În cazul în care frauda se săvârşeşte în privinţa unei persoane apropiate, urmărirea penală începe la cererea victimei”[6].
La analiza comparativă a acestor norme ce privesc frauda informatică, fiind utilizate expresii similare celor prevăzute în legislaţia autohtonă – influienţarea asupra procesării, stocării sau transferării de informații încorporează sensul de restricţionare a accesului la datele informatice, precum şi pe cel de împiedicare în orice mod a funcţionării unui sistem informatic –, aşa că conţinutul modalităţilor normative de comitere a infracţiunii şi scopul în care se săvârşeşte fapta prejudiciabilă sunt asemănătoare în legislaţiile comparate.
Deosebirea esenţială între prevederile art. 2606 din CP al Republicii Moldova şi art. 287 CP al Poloniei constă în urmarea prejudiciabilă sub formă de daune în proporţii mari, firească doar legislaţiei penale a Republicii Moldova.
În calitate de delimitări complimentare dintre legislaţiile penale ale acestor două state evoluează prezenţa unei circumstanţe atenuante, prevăzute la art. 287, alin. (2) CP polonez şi a unui caz particular de pornire a urmăririi penale la cererea prealabilă a victimei, prevăzute la art. 287, alin. (3) CP al Poloniei. Remarcăm faptul că, conform prevederilor art. 276 CPP al Republicii Moldova, nu este obligatoriu ca procesul în cazul fraudei informatice (art. 2606 CP al RM) să fie pornit doar în baza plângerii victimei.
7.1 Infracţiunile în domeniul informatic în sistemul de drept englezo-american.
În sistemul de drept englezo-american, specificul incriminării faptelor corespunzătoare fraudei informatice este unul inedit în raport cu modelul romano-germanic.
Exponentul modelului englezo-american - Marea Britanie, unde nu este, încă adoptat un cod penal, astfel că spectrul infracțiunilor informatice este acoperit de o sumedenie de izvoare de drept, inclusiv de acte normative, printre care se enumeră:
- Legea cu privire la utilizarea abuzivă a calculatoarelor din 1990;
- Legea privind infracţiunile grave din 2015;
- Directiva Uniunii Europene 2013/40/UE;
- Regulamentul cu privire la acţiunile ilegale în telecomunicaţii (interceptarea comunicaţiilor) din 2000;
- Legea cu privire la protecţia datelor din 1988;
- Regulamentul cu privire la protecţia datelor personale în telecomunicaţii din 1999 etc.
Vom exemplifica, Legea cu privire la folosirea abuzivă a calculatoarelor din 1990, prevede angajarea răspunderii penale pentru comiterea unei serii de fapte ilegale: de exemplu, accesul neautorizat la informaţia computerizată, astfel că prezentul act normativ reţine totalmente domeniul infracţiunilor cibernetice.
Astfel, adoptarea Legii pentru prevenirea abuzului asupra computerelor – Computer Misuse Act – în vigoare din 1990, a avut drept scop prevenirea accesării neautorizate a sistemelor informatice şi, în acelaşi timp, împiedicarea utilizării tehnicii de calcul în calitate de instrument pentru săvîrşirea faptelor infracţionale sau să se dispună în mod ilegal de datele informatice.
Legea, deci, a incriminat trei noi infracţiuni, cum ar fi: accesul neautorizat la resursele unui sistem informatic; accesul neautorizat cu scopul de a facilita comiterea de alte infracţiuni; modificarea neautorizată a resurselor unui sistem informatic.
Accesul ilegal la resursele unui sistem informatic reprezintă cea mai des întâlnită infracţiune informatică. Forme de fapt ale acestei infracţiuni po fi, de exemplu, obţinerea sau identificarea parolei de acces a unei persoane, în scopul folosirii acesteia pentru a penetra un sistem informatic. Fapta este una formală şi se consideră consumată chiar dacă nu a fost cauzat un prejudiciu sau nu au fost alterate datele informatice stocate într-un sistem informatic sau altul.
Accesul neautorizat în scopul de a facilita comiterea de alte infracţiuni a fost construită pe semnele infracţiunii anterioare.
Deosebirea dintre acestea constă în intenţia de a comite alte infracţiuni ulterioare. Se pot exemplifica: identificarea sau sustragerea unei parole de acces şi utilizarea acesteia pentru a penetra un sistem informatic vizat, urmînd şi accesarea ulterioară a contului bancar al unei persoane străine cu transferarea ilegală de fonduri pe un alt cont.
Modificarea neautorizată a resurselor unui sistem informatic poate să se exprime în ştergerea de fişiere, schimbarea setărilor hardware sau software iniţiale sau introducerea de cod maliţios cu intenţia de a cauza perturbarea funcţionării respectivului sistem informatic sau pentru accesarea (ilegală) de date sau programe informatice. Totodată, sub această formulare putem găsit alte fapte penale, cum ar fi de exemplu utilizarea unui sistem informatic pentru a perturba funcţionarea altui sistem informatic, aflat la distanţă, chiar dacă asupra primului sistem nu au fost întreprinse modificări[7].
Legea ia o atitudine destul de serioasă în raport de activităţile de hacking, chiar şi în acele cazuri în care nu există scopul provocării prejudiciilor.
Legea fraudei din 2006, reţine infracţiunile, care au fost stabilite iniţial, dar fiind modificate în funcţie de avansarea domeniului tehnologiilor informaţionale. Prin urmare, art. (1) din Legea menţionată sunt descrise formele şi sancţiunile pentru fapte de escrocherie, la art. (7) se incriminează faptele de producere şi punere în circulaţie a mijloacelor tehnice folosite la comiterea infracţiunilor, inclusiv şi cele comise în domeniul informatic.
Vom menţiona că în legislaţia Marii Britanii nu se regăsesc acte normative ce ar reţine răspunderea penală pentru toate formele de infracţiuni în domeniul informatic aidoma modelului romano-germanic. Astfel, nu am identificat norme distincte ce ar incrimina fapta de fraudă informatică.
O altă paticularitate a sistemului de drept al acestei ţări este şi faptul că există unele acte normative inspirate din precedente judiciare, acestea fiind divizate şi specificate, în sensul aplicării, pentru fiecare regiune în parte: Scoţia, Irlanda de Nord etc.
În Irlanda, Legea privind combaterea infracţiunilor de furt şi fraudă din 2001 reţine o normă specială - Secţiunea 9 - infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic[8]:
(1) Persoana care, în mod ilegal, dinăuntru sau din afara statului, operează sau determină operarea unui sistem informatic pe teritoriul ţării cu scopul de a obţine un avantaj pentru sine sau pentru altul sau cauzând un prejudiciu material unei terţe persoane, se face vinovată de comiterea unei infracţiuni.
(2) Persoana care se face vinovată de comiterea unei infracţiuni în condiţiile prezentului articol este pasibilă de plata unei amenzi sau de executarea unei pedepse privative de libertate de până la 10 ani, sau de o pedeapsă cumulativă.
[1] Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică. http://www.coe.int/t/dghl/cooperation/economiccrime/ cybercrime/Documents/Convention%20and%20protocol/ETS%20185%20Romanian.pdf, vizualizată la 15.01.2020.
[2] Convenția Cybercrime a fost ratificată de România prin Legea nr. 64/2004.
[3] http://htcp.eu/criminalitatea-informatica-cybercrime-infractiunile-informatice/
[4] Крымінальный кодэкс Рэспублікі Беларусь № 275-З від 09.07.1999 г. В: Ведамасці Нацыянальнага сходу Рэспублікі Беларусь, 1999 г., № 24
[5] Ibidem, pag. 84.
[6] Уголовный кодекс Республики Польша. Закон от 6 июня 1997 г. Научное редактирование А.И. Лукашева, Н.Ф. Кузнецовой, Д.А. Барилович. Санкт-Петербург: «Юридический центр Пресс», 2001, pag. 234 .
[7] Maxim Dobrinoiu. Infracţiuni în domeniul informatic. Bucureşti, 2006, pag. 133.
[8] http://www.cybercrimelaw.net/countries/ireland.html , vizitat la 24.02.2020