Repere de conținut:

1. 1.               Semnificația conceptului de etică

Termenii etică şi morală debutează cu anumite similitudini şi provin din două culturi diferite, dar învecinate – greacă şi latină care s-au aflat într-un proces de continuă influenţă. Probabil că anume asemănările din trecut domină înţelegerea termenilor respectivi drept identici, ba chiar şi confundarea lor. În continuare vor încerca să explicăm esența fiecăruia în parte și să indentificăm coraportul dintre aceste două noțiuni. Rădăcina etimologică a noţiunii de etică se află în limba greacă: ethos, iar noţiunea de morală îşi are rădăcina în limba latină: mores.

Potrivit primei tradiţii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţă a comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele practice, iar morala este socotită: totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim într-un mod omenesc; ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau colectivi.

Potrivit celei de-a doua tradiţii de definire, etica este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău. Morala este ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă (adeseori dogmatică), bazate pe distincţia între bine şi rău [3].

Dicţionarul enciclopedic român, defineşte morala ca fiind forma conştiinţei sociale, cuprinzând ansamblul normelor care reglementează comportamentul oamenilor în societate. Normele morale exprimă obligaţiile oamenilor - unii faţă de alţii, precum și faţă de o anumită clasă sau grup social, faţă de instituţii, stat, familie. Spre deosebire de drept, care asigura respectarea normelor juridice, înscrise în legi, prin forţa de constrângere a statului, morala asigură respectarea normelor convieţuirii umane, de obicei nescrise, prin forţa educaţiei, a tradiţiilor, a opiniei publice. În afara normelor de convieţuire, morala mai cuprinde şi relaţiile morale dintre oameni, care sunt materializarea acestor norme în conduita şi în raporturile lor reciproce. Partea cea mai importantă a acestor relaţii sunt moravurile, adică relaţiile morale cu caracter relativ stabil care caracterizează o clasă, o pătură socială, un grup social sau o societate dată.

Morala mai cuprinde şi aprecierea faptelor şi moravurilor oamenilor în lumina unui sistem de valori (ideal etic), exprimată în judecăţi şi în sentimente morale. În sfera moralei se cuprinde şi atitudinea individului faţă de normele morale existente în societatea dată, concordanţa sau neconcordanţa conduitei sale cu acestea.

În Dicţionarul de neologisme, morala este definită succint, ca fiind forma conştiinţei sociale care cuprinde anumite idei, concepţii, convingeri privind normele de convieţuire şi de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei şi faţă de societate. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, defineşte morala ca fiind ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică.

Potrivit Dicţionarului enciclopedic, morala este ansamblul convingerilor, atitudinilor, sentimentelor reflectate şi fixate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează comportarea şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi colectivitate (familie, grup, clasă, naţiune, patrie, popor, societate) în funcţie de categoriile bine – rău, datorie, dreptate - nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe conştiinţă şi pe opinia publică. În sens mai larg, morala cuprinde şi fenomenele care ţin de conştiinţa morală individuală , calităţile şi defectele morale, judecăţile şi sentimentele morale, moravurile, valorile morale etc. Mircea Djuvara scrie despre morală că “are ca obiect aprecierea faptelor interne de conştiinţă, a intenţiunilor omeneşti”, iar Guy Durand apreciază că “Morala a servit întotdeauna ca o proto-legislaţie socială” [4].

Etica încearcă să dea răspuns la întrebarea: „Cum trebuie să acţioneze individul în raport cu sine însuşi, cu semenii săi şi cu lumea din jur?” Racordând întrebarea la subiectul studiului dat, aceasta ar fi următoarea: „Cum trebuie să acţioneze politicianul, diplomatul, funcţionarul public în raport cu sine însuşi, cu colegii săi, cu autoritatea publică, cu statul, cetățenii?”

Astfel, vizavi de ideea că responsabilitatea trebuie să primeze răspunderea în activitatea publică și politică, putem afirma că „etica este cea care dă sens viu. legilor, organizării şi activităţilor. În toate cazurile, legea exprimă dreptul. Ea organizează jocul relaţiilor. Etica este aceea care le dă sens” [5].

Metodologia etică – a constituit dintotdeauna o preocupare filosofică: cum alegem principiile etice după care acţionăm. Gensler propune metoda „coerenţei legii de aur”: „Când ne formăm judecăţile morale, trebuie să încercăm să avem toate datele (să fim informaţi), să ne punem în locul tuturor celor implicaţi, să fim coerenţi si să îi tratăm pe ceilalţi asa cum am fi dispusi să fim trataţi si noi în aceeasi situaţie”. Este vorba deci de patru elemente: 1) informare, 2) imaginaţie, 3) coerenţă si 4) legea de aur (adică principiul după care trebuie să facem celorlalţi asa cum am vrea să ni se facă nouă, sau, varianta românească: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”).

1) informare sau înţelegere factuală – trebuie să cunoastem si să înţelegem, pe cât posibil, circumstanţele, alternativele, consecinţele etc.

2) imaginaţia (inversarea rolurilor) – constientizarea posibilităţii de a „fi în pielea” celuilalt si aprecierea consecinţelor acţiunilor noastre asupra celorlalţi.

3) coerenţa – include patru norme: coerenţa de bază în opinii (să nu crezi lucruri incompatibile logic și să nu crezi ceva și în acelasi timp să respingi ceea ce derivă logic din aceasta), constiinţa (să-ţi păstrezi acţiunile, deciziile și dorinţele în armonie cu opiniile morale), imparţialitatea (să faci evaluări similare, indifferent de cei implicaţi) și

4) legea de aur (tratează-i pe ceilalţi numai asa cum ai fi de acord să fii tratat în situaţii similare) [1].

Etica este teorie asupra moralei. Un demers etic înseamnă să reflectăm asupra principiilor generale (inclusiv pe ce bază aleg un anumit set de principii în raport cu altul) şi să judecăm din perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situaţie particulară.

Spre deosebire de etică, morala are o semnificativă componentă emoţională. Etica: implică mai multă detaşare, explorarea şi acceptarea modurilor de viaţă alternative.

Acceptarea unei etici nu presupune abandonarea unei morale private, ci considerarea celorlalte principii şi norme morale drept alternative posibile în diferite contexte. Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă:

- ce este mai bine să facă,

- pe ce criterii să aleagă şi

- care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor [3].

 

1. 2.               Conceptualizarea termenului ”morală”

Dicţionarul enciclopedic român defineşte morala ca fiind forma conştiinţei sociale cuprinzând ansamblul normelor care reglementează comportamentul oamenilor în societate. Normele morale exprimă obligaţiile oamenilor unii faţă de alţii, precum și faţă de o anumită clasă sau grup social, faţă de instituţii, stat, familie. Spre deosebire de drept, care asigura respectarea normelor juridice, înscrise în legi, prin forţa de constrângere a statului, morala asigură respectarea normelor convieţuirii umane, de obicei nescrise, prin forţa educaţiei, a tradiţiilor, a opiniei publice. În afara normelor de convieţuire, morala mai cuprinde şi relaţiile morale dintre oameni, care sunt materializarea acestor norme în conduita şi în raporturile lor reciproce. Partea cea mai importantă a acestor relaţii sunt moravurile, adică relaţiile morale cu caracter relativ stabil care caracterizează o clasă, o pătură socială, un grup social sau o societate dată.

Morala cuprinde aprecierea faptelor şi moravurilor oamenilor în lumina unui sistem de valori (ideal etic), exprimate în judecăţi şi în sentimente morale. În sfera moralei se cuprinde şi atitudinea individului faţă de normele morale existente în societatea dată, concordanţa sau neconcordanţa conduitei sale cu acestea. În Dicţionarul de neologisme, morala este definită succint, ca fiind forma conştiinţei sociale care cuprinde anumite idei, concepţii, convingeri privind normele de convieţuire şi de comportare a oamenilor în raporturile dintre ei şi faţă de societate.

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, defineşte morala drept fiind ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică. Potrivit Dicţionarului enciclopedic, morala este ansamblul convingerilor, atitudinilor, sentimentelor reflectate şi fixate în principii, norme, reguli determinate istoric şi social, care reglementează comportarea şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi colectivitate (familie, grup, clasă, naţiune, patrie, popor, societate) în funcţie de categoriile bine – rău, datorie, dreptate - nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe conştiinţă şi pe opinia publică.

Problemele centrale ale moralei sunt următoarele: - Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)? - Cum ar trebui să-i judecăm pe alţii şi pe noi înşine? - Cum trebuie să-i tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de    ceilalţi? - Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viaţă? - Care este cel mai bun mod de viaţă? - Ce fel de persoană ar trebui să fiu?

 

În sens mai larg, morala cuprinde şi fenomenele care ţin de conştiinţa morală individuală, calităţile şi defectele morale, judecăţile şi sentimentele morale, moravurile, valorile morale etc. Mircea Djuvara scrie despre morală că “are ca obiect aprecierea faptelor interne de conştiinţă, a intenţiunilor omeneşti”, iar Guy Durand apreciază că “morala a servit întotdeauna ca o proto-legislaţie socială” [4].

La nivelul simţului comun morala este adeseori percepută drept tip de principii şi norme care au rolul de a stăvili "instinctul plăcerii". O glumă populară spune că tot ce este plăcut este fie ilegal, fie imoral, este mereu interzis, sau cel puţin îngraşă. Cea mai frecventă confuzie este identificarea moralităţii cu conduita sexuală. În acest sens, moralitatea înseamnă: puritanism, abstinenţă, interdicţii sexuale, virtutea înţeleasă ca virtute sexuală (fidelitate sau abstinenţă). Moraliştii sunt priviţi drept gardieni ai purităţii, înăcriţi, bătrâni, inchizitoriali, oameni mereu puşi să-i judece pe alţii, să-i condamne în faţa opiniei publice, să-i arate cu degetul. Această confuzie vine dintr-o tradiţie mai veche, specifică societăţii premoderne, adică, în contextul nostru, a acelui tip de societate în care separaţia dintre public şi privat era slabă, comunitatea era omogenă religios şi cutumiar sau colectivitatea prima ca importanţă asupra individului. În comunităţile închise, foarte tradiţionaliste şi conservatoare, teama şi veneraţia faţă de “instanţa morală” erau motivaţii esenţiale pentru supunerea la norme şi obiceiuri. În comunităţile deschise primează respectul şi aprecierea faţă de semeni şi faţă de principiile morale convenite în comunitate [3].

 

1. 3.               Relația dintre etică și morală

Profesorul Liviu Coman Kund [6, p.4-6] ajunge la următoarele concluzii după o analiză atentă a celor două concepte: Morala este un fenomen social, formă a conştiinţei sociale, iar etica este o ştiinţă, ramură a filozofiei, care studiază acest fenomen; este doctrina despre morală. Deci diferenţa dintre ele este diferenţa dintre obiectul de studiu şi instrumentul de cunoaştere.

Totuşi, după cum s-a văzut, potrivit dicţionarelor, cuvintele „morală” şi „etică” au şi un sens în care sunt considerate sinonime şi aşa se utilizează deseori în limbajul comun. Se produce astfel o confuziune între cuvântul care desemnează ştiinţa şi cuvântul care desemnează obiectul de studiu al acesteia. De altfel, lipsa de precizie a limbajului se întâlneşte şi în cazul altor ştiinţe. Astfel, cuvântul „drept” desemnează şi ansamblul normelor juridice şi ştiinţa care îl studiază. În toate aceste situaţii, contextul este cel care ne poate ajuta să stabilim sensul exact al cuvântului care ne interesează. Rezultă că, dacă vrem să înţelegem sensul exact în care sunt folosiţi termenii “morală” şi “etică”, doar contextul ne poate indica dacă este vorba de fenomenul morală sau de un studiu ştiinţific despre morală, ceea ce nu este întotdeauna evident.

Obiectul eticii	Problemele centrale ale moralei  sunt:
Obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea: q   Ce  este bine? q  Ce este rău? q  Ce este corect? q  Ce este greșit? Rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă și care sunt motivațiile morale în acțiunile pe care le întreprind.	q Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)? q Cum ar trebui să-i judecăm pe alții și pe noi înșine? q Cum trebuie să-i tratăm pe alții și să admitem să fim tratați de ceilalți? q Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viață? q  Care este cel mai bun mod de viață? q  Ce fel de persoană ar trebui să fiu?

 

S-a convenit că morala poate fi caracterizată prin următoarele elemente:

- este un fenomen social, formă a conştiinţei sociale;

- cuprinde ansamblul normelor care reglementează comportamentul oamenilor în societate, atât la nivel interindividual, cât şi în relaţiile cu diferite grupuri sau instituţii;

- norma morală nu se poate impune prin constrângere statală, ci doar prin educaţie, tradiţii, opinie publică;

- tot în sfera moralei se înscriu relaţiile morale, în cadrul cărora se remarcă moravurile, adică relaţiile morale cu un caracter relativ stabil care caracterizează un grup social, o clasă, o societate;

- morala cuprinde şi aprecierea faptelor şi moravurilor oamenilor prin raportarea la un sistem de valori socialmente recunoscut, exprimată prin judecăţi şi sentimente morale;

- tot de morală ţine şi atitudinea oamenilor faţă de normele existente în societatea dată.

Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, filozofi de toate calibrele şi toate orientările au abordat în diferite modalităţi, potrivit curentelor filozofice din care făceau parte, problemele moralei. S-a ajuns astfel la o multitudine de etici şi procesul va continua, probabil, cât lumea [4, p17].

Există, totuşi, o serie de categorii care reflectă problematica moralei, ca fenomen, de uz general în etică, chiar dacă diversele etici le interpretează în mod diferit. Este interesant de remarcat că aceste categorii au intrat în limbajul comun, având relativ acelaşi înţeles, într-o anumită societate, dintr-un anumit moment istoric. Dintre aceste categorii menţionăm: datoria, conştiinţa morala, fericirea, onoarea, dreptatea - nedreptatea, echitatea, demnitatea, virtutea, responsabilitatea – indiferenţa, liberal arbitru, onestitatea (cinstea), corectitudinea, încrederea, bunacredinţă, principialitatea. Observăm că toate acestea se raportează, în ultimă instanţă, la categoriile de referinţă bine şi rău [6, p.6].

 

Etica=filosofia, teoria ori știința moralei și moralității	Morala=obiectul de studiu al eticii
-      înseamnă să reflectăm asupra principiilor generale într-o situație particulară -      implică detașare, explorarea și acceptarea modurilor de viață alternative -      respectăm etica în viața publică (politică, civică, profesională) -      ştiinţă a comportamentului, moravurilor; -      studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele practice	-      morala comună este nereflexivă -      morala are o semnificativă componentă emoțională -      respectăm morala în viața privată -      totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim într-un mod omenesc; -      ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau colectivi

 

1. 4.               Funcțiile eticii profesionale

Etica profesională este un domeniu independent al ştiinţei despre etică şi studiază bazele moralei profesionale, explică specificul realizării principiilor morale generale în sfera muncii, descoperă funcţiile şi specificul subiectelor, principiilor şi categoriilor etice. Totodată, etica profesională studiază specificul activităţii morale a profesionistului şi relaţiile sale morale în mediul profesional, pune bazele etichetei care constituie reguli de comunicare specifice, maniere de comportare, norme de conduită în societate. Etica profesională are mai multe funcţii:

1. Funcția cognitivă (de cunoaştere) - este funcţia principală, deoarece celelalte funcţii nu pot fi realizate adescent decât cu condiţia realizării ei. Această funcţie se poate realiza pe 3 trepte succesive:

- descriptivă - sistematizarea datelor vieţii morale în funcţie de anumite tipologii sau tipuri de atitudini morale, relaţii morale sau virtuţi morale.

- analitico-sintetică - presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale diferitelor fenomene morale, pleacă de la o analiză globală şi descoperă toate componentele morale specifice.

- explicativă - factorii care explică geneza, structura, tipurile, progresul moral şi perspectivele acestui progres.

2. Funcția normativă sau axiologică (valorile) - este funcţia care include un şir de modalităţi de realizare a acestei funcţii, cum ar fi.

- Neutralitatea sau obiectivismul ştiinţific, având pretenţia că descrie şi explică faptele pure fără să ecranizeze puritatea cu posibile aprecieri ale ei.

- Estetismul amoral care reprezintă o variantă mai subtilă a neutralităţii.

- Pluralismul moral, prezent în doctrinele eticii care selectează doar valori morale pozitive, doar formele binelui, ignorând variantele răului.

- Dogmatismul etic este orientarea dogmatică ce reprezintă sfera valorilor, a faptelor ce stârnesc dorinţa, ţine de necesitate, deci ţine de noţiunea trebuie pentru că trebuie.

3. Persuasivă (de convingere) - această funcţie se realizează în discursul etic, prin realizarea primelor două funcţii.

4. Funcţia educativă (este dezvăluită de Platon şi Aristotel). Ea antrenează direct respectul şi practicarea lui, cunoaşterea binelui având un efect nemijlocit educativ. Potrivit lui Aristotel moralitatea indivizilor are două surse:

- cunoaşterea binelui,

- experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.

Ca rezultat, posibilităţile formative ale eticii sunt reale, fiind în acelaşi timp limitate, deoarece sunt condiţionate de un şir de factori:

- Etica doar explică, orientează, dezvoltă un fond prealabil de moralitate.

- Omul, fiind educat de familie, mass-media, şcoală, societate (grup), este orientat convergent şi, în acest sistem global, etica constituie doar o componentă funcţională.

- Există unele modele reale de comportament întruchipate în caractere care sunt o confirmare a moralităţii colective reale, modele de comportament ce reprezintă o ilustrare a unei moralităţi superioare posibile şi necesare unei colectivităţi.

- Posibilităţile formative sunt condiţionate de însăşi natura demersului etic [7, p.11-12].

Sarcini de autoevaluare:

1. Determină obiectul de studiu al Eticii profesionale.
2. Stabileşte interdependenţa dintre etica profesională, deontologie şi moralitate.
3. Exprima-ți-vă părerea referitor la necesitatea comportamentului etic la locul de muncă/societate.
4. Reprezintă pe axa cronologică care ar fi, în opinia ta, ordinea apariţiei lor în societatea umană?

Etica profesionala.                        Deontologia.                           Moralitatea

 

Tematica pentru studiul individual:

1. Etica și normele morale
2. Etica și morala religioasă
3. Etica datoriei și conștiința
4. Etica responsabilității și etica convingerilor

 

Bibliografie:

1. Teampău Petruța. Etica politică. Curs universitar. Universitatea Babes–Bolyai, Cluj–Napoca, 2014
2. Bobbio Norberto. In praise of meekness. Essays on Ethics and Politics, Polity Press, Cambridge, 2000
3. Miroiu Mihaela. Etica profesională. Curs universitar. Universitatea București, 2000
4. Tomescu Mădălina. Deontologia funcţionarului public. Bucureşti : Pro Universitaria, 2012
5. Mostovei Tatiana. Deontologia funcționarului public. De la norme morale spre conduit profesională. În: Legea și viața din februarie 2016, p.19-23
6. Coman Kund Liviu, Deontologia şi statutul funcţionarilor din administraţia publică, ed. a II-a, 2006
7. Lungu Viorelia. Etica profesională: Suport de curs. Univ. Tehnică din Moldova, Catedra Ştiinţe Socio-Umane – Ch.: CEP UTM, 2011