Silvotehnica sau silvicultura aplicată studiază metodele biotehnice folosite în întemeierea, conducerea-îngrijirea arboretelor şi exploatarea-regenerarea pădurii în conformitate cu natura acesteia şi sarcinile gospodăriei, elaborând fundamentele teoretice ale acestor metode şi tehnicile specifice de aplicare.
Această disciplină are menirea de a forma competenţe necesare unui specialist în silviculură, având ca obiectiv primordial formarea unei atitudini adecvate a studenţilor faţă de mediul înconjurător, în general, şi faţă de resursele forestier, în particular. Materia studiată la această disciplină serveşte drept suport pentru studierea altor discipline de domeniu.
Silvobiologia, este parte a silviculturii, care se ocupă cu studiul ecosistemului de pădure sub raport morfologic, fiziologic, evolutiv şi sistematic. În acest context, avem în vedere studiul elementelor constitutive şi modul lor de organizare, ecologia, legile şi procesele ce au loc în viaţa pădurii şi distribuţia vegetaţiei forestiere.
După etimologia cuvântului, dendrometrie înseamnă măsurarea arborelui.
Privind lucrurile pe sfera largă a biomatematicii, dendrometria reprezintă de fapt o biometrie forestieră, mai precis o biometrie a arborilor şi arboretelor. Dacă prin biometrie trebuie să înţelegem aplicarea metodelor statistice la rezolvarea problemelor biologice, deducem că dendrometria poate fi înţeleasă ca o aplicare a metodelor statistico-matematice într-un caz concret al biologiei, şi anume la măsurarea arborilor, a arboretelor şi chiar a pădurii pe mari suprafeţe.
Scopul dendrometriei este dublu :
— primul, de ordin teoretic, de cunoaştere ştiinţifică sub raport biometric a ecosistemelor forestiere, contribuind astfel la evidenţierea structurii şi a relaţiilor biocenotice ale biocenozelor forestiere; prin acest scop dendrometria se apropie de ecologie ;
— al doilea, de ordin practic, de elaborare — pe această bază — a metodelor pentru măsurarea arborilor sau a părţilor acestora, a arboretelor ori a pădurii pe mari suprafeţe. Prin aceasta dendrometria contribuie direct la cunoaşterea resurselor forestiere în vederea folosirii lor raţionale.
Proiectarea şi crearea spaţiilor verzi este un curs destinat studenţilor de la specialitatea „Silvicultură şi Grădini Publice” fiind una din principalele direcții de formare a studenților în plan profesional din domeniul spațiilor verzi. Domeniul de studiu reprezintă proiectarea şi amenajarea sistemului de spaţii verzi în ansamblu, şi a spaţiilor verzi în particular, după anumite principii şi tehnici, prin asocierea elementelor naturale cu elementele artificiale, cu scopul îndeplinirii anumitor funcţii de către acestea.
Reconstrucţia ecologică a pădurilor este un curs destinat studenţilor de la specialitatea „Silvicultură şi Grădini Publice”. Reconstrucţia ecologică a arboretelor se rezumă în linii mari, la stabilirea metodelor şi tehnologiilor cele mai avansate privind refacerea, substituirea şi ameliorarea arboretelor slab productive, derivate, degradate, brăcuite şi necorespunzătoare staţional, îndeosebi a cvercineelor şi salcâmetelor, nedefrişând arboretul degradat pe întreaga suprafaţă şi fără prelucrări multiple ale solului, urmărindu-se în principal păstrarea nealterată a factorilor ecologici interni ai pădurii prin găsirea celor mai eficiente metode de instalare a culturilor forestiere sub adăpostul arboretului degradat.
Industrializarea primară a lemnului constituie o activitate complexă prin care se obține produse specifice - cherestea, semifabricate și produse finite din lemn. Materia primă utilizată o constituie sortimentele de lemn brut care reprezintă produsele finale ale activităților desfășurate în sectorul silvic.
Mecanizarea lucrărilor silvice reprezintă un mijloc important de reducere a costurilor produselor forestiere și de obținere a producțiilor ridicate, constante și de bună calitate. Executarea mecanizată a lucrărilor silvice presupune o cunoaștere aprofundată a mașinilor utilizate, privind destinația, alcătuirea, procesul de lucru și reglajele, pregătirea pentru lucru, modul de exploatare etc.