Chimia nemetalelor. FR
Anul I

         Această disciplină este destinată studenților de la anul I, programul de studii superioare de licență 0500.2 Chimie biofarmaceutică, studii cu frecvență redusă, cu predare în limba română. În cadrul acestei discipline se vor audia prelegeri și realiza activități practice.

Chimie organică I
Anul I

Disciplina Chimia organică I: Elemente de stereochimie și mecanisme de reacții este destinată studenților anului IL de la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică, specialităţile Chimie și Chimie biofarmaceutică.Rolul disciplinei este de a forma competențe specifice prin familiarizarea studenţilor cu noţiunile fundamentale şi aplicative ale chimiei organice.

Disciplina Chimia organică I: Elemente de stereochimie și mecanisme de reacții este o ună fundamentală ce include clasificarea, izomeria și nomenclatura compușilor organici, noțiunile de efecte electronice, acizi și baze organice, conformeri, enantiomeri și diastereomeri, metodele de sinteză și proprietățile chimice ale alcanilor, alchenelor, alchinelor și arenelor, mecanismele reacțiilor de substituție radicalică alifatică, substituția electrofilă aromatică, adiție electrofilă și radicalică.

Cunoștințele și competențele obținute în cadrul disciplinei date sunt necesare pentru înțelegerea materialului în cadrul următoarelor discipline: Chimia organică II, Chimia compușilor naturali, Sinteza organică a compușilor farmaceutici, Biochimie medicală, Compuși heterociclici, Tehnologii chimice.



CHIMIA ORGANICĂ II
Anul I

Disciplina academică Chimie organică II” (Derivaţi organici funcționali) este o disciplină fundamentală şi reprezintă o continuare a cursului Chimie organică I. Cunoştinţele care se acumulează în cadrul acestei discipline se utilizează pentru formarea bazelor teoretice şi practice ale chimiei organice şi familiarizează studenţii cu clasele de derivaţi halogenaţi, alcooli, fenoli, eteri, derivați cu azot, compuşi carbonilici și carboxilici care posedă proprietăți aplicative relevante.

Conţinutul teoretic al acestui curs va fi consolidat şi utilizat la orele de laborator, iar misiunea acestui curs este de a stabili baza teoretică pentru asimilarea eficientă a disciplinelor cu caracter aplicativ (sinteza organică, compuşi naturali, biochimie, compuşi heterociclici etc.).

Cunoştinţele şi aptitudinele formate de acest curs  sunt necesare la studiul compușilor organici cu diferite proprietăți funcționale, inclusiv cu activitate biologică și relevanță farmacologică, reprezentând o parte esențială și indispensabilă în formarea profesională a specialistului chimist, absolvent al Facultăţii de Chimie şi Tehnologie Chimică.

Riscurile şi gestionarea reagenţilor chimici
Anul I

        Cursul Riscurile și gestionarea reagenților chimici este destinat studenților anului I licență, II licență cu frecvență redusă de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, specialitatea Chimie, Chimie biofarmaceutică, sem. II. Scopul disciplinei este de a familiariza studenții cu cunoștințe teoretice și practice generale privind gestionarea reagenților chimici și a deșeurilor chimice din diferite domenii, respectarea normelor de protecție a muncii, evaluarea riscurilor legate de prezența reagenților chimici, cu măsurile specifice de prevenire și protecție pentru controlul riscului chimic conform comisiei europene. Cunostințele și abilitățile practice obținute la acest curs vor contribui la formarea specialiștilor chimiști, chimiști biofarmaciști în perioada actuală.