Drept penal european (120 cr)
Semestrul III

Disciplina „Drept penal european” se prezintă ca o nouă modalitate de tratare a dreptului penal care grație elementului de extraneitate, depășește hotarele unei legislații naționale. Din această perspectivă, sunt propuse spre realizare următoarele obiective: identificare oportunității constituirii dreptului penal european, determinarea limitelor dreptului penal european prin prisma principiilor subsidiarității și proporționalității, realizarea conexiunii dintre instituțiile dreptului penal european.

Întrucât sistemele de drept penal și de procedură penală ale statelor membre s-au dezvoltat de-a lungul secolelor și fiecare stat membru are propriile caracteristici și particularități, problema care se identifică este care ar fi domeniile de bază ale dreptului penal care se cuprind în sfera dreptului european, pentru a  nu transgresa principiul suveranității statelor.

Necesitatea armonizării dreptului penal în Uniunea Europeană ar trebui să contribuie la realizarea unei culturi juridice comune a Uniunii Europene în materie de combatere a  criminalității, care se adaugă la, dar nu substituie, tradițiile juridice naționale, și are un impact pozitiv asupra încrederii reciproce dintre sistemele judiciare ale statelor membre. Pornind de la acest deziderat, este demarat procesul de elaborare a unei  politici penale europene clare, care să permită UE să determine când, cum şi dacă este necesară recurgerea la măsuri de drept penal în vederea unei mai bune aplicări a politicilor.


Respectarea drepturilor omului în dreptul penal - 120
Semestrul III

Cursul Respectarea drepturilor omului în dreptul penal presupune o studiere temeinică a principiilor de aplicare a Convenţiei de către Curtea Europeană, a drepturilor garantate de Convenţie şi asigurarea respectării lor de către autorităţile statului în dreptul penal naţional. 


Calificarea infractiunilor. Master (120 credite)
Semestrul III

Disciplina este predată în limba română, iar curriculumul este elaborat în conformitate cu Planul de învăţământ (program: master profesional).

Una dintre principalele direcţii a preocupărilor specialiştilor din domeniul penal este stabilit prin însăşi finalitatea legii penale şi anume: apărarea relaţiilor sociale, precum şi a întregii ordini de drept împotriva faptelor socialmente periculoase, care dăunează acestor relaţii şi care dispun de un anumit grad de pericol social. Un rol important în procesul de adaptare a mijloacelor de apărare socială, în raport cu modificarea şi evoluţia relaţiilor sociale îl joacă şi teoria calificării infracţiunilor.

Calificarea infracţiunii constituie drept bază pentru stabilirea pedepsei, liberarea de răspundere şi pedeapsă penală. Calificarea corectă a infracţiunilor asigură respectarea de către organele de drept şi instanţele de judecată a legalităţii ca principiu constituţional, din care derivă şi alte principii fundamentale ale dreptului penal. Calificarea corectă potrivit articolului din Codul penal care cuprinde cu exactitate semnele faptei prejudiciabile comise asigură, implicit, respectarea principiului legalităţii incriminării.