Opțiuni înscriere
Disciplina este predată în limba română, iar curriculumul este elaborat în conformitate cu Planul de învăţământ (program: master profesional).
Una dintre principalele direcţii a preocupărilor specialiştilor din domeniul penal este stabilit prin însăşi finalitatea legii penale şi anume: apărarea relaţiilor sociale, precum şi a întregii ordini de drept împotriva faptelor socialmente periculoase, care dăunează acestor relaţii şi care dispun de un anumit grad de pericol social. Un rol important în procesul de adaptare a mijloacelor de apărare socială, în raport cu modificarea şi evoluţia relaţiilor sociale îl joacă şi teoria calificării infracţiunilor.
Calificarea infracţiunii constituie drept bază pentru stabilirea pedepsei, liberarea de răspundere şi pedeapsă penală. Calificarea corectă a infracţiunilor asigură respectarea de către organele de drept şi instanţele de judecată a legalităţii ca principiu constituţional, din care derivă şi alte principii fundamentale ale dreptului penal. Calificarea corectă potrivit articolului din Codul penal care cuprinde cu exactitate semnele faptei prejudiciabile comise asigură, implicit, respectarea principiului legalităţii incriminării.