Dreptul relaţiilor de muncă şi comerciale în afaceri
Semestrul I

     Legislaţia muncii în vigoare (în primul rând - Codul Muncii) prevede mai multe mecanisme, la care pot apela subiecţii interesaţi – angajatorii şi salariaţii – pentru a intra în relaţii de muncă, majoritatea absolută dintre acestea fiind îmbrăcateîn haina juridică a contractelor de muncă, dintre acestea cele mai importante fiind contractele individuale de muncă.  În acest sens, există diferite modalităţi prin intermediul cărora salariatul şi angajatorul pot să-şi legalizeze raporturile respective, toate acestea fiind cuprinse, cumulativ, în cadrul cursului Dreptul Contractelor de Muncă, disciplină juridică cu valenţe multiple, dar cu elemente fundamentale de ordin praxiologic. Însă aceste modalităţi, exteriorizate prin intermediul anumitor norme juridice, nu sunt plasate  doar în conţinutul legii-cadru în domeniu, adică în Codul Muncii, ci sunt reglementate într-un cadru normativ mai larg. Acest lucru face uneori destul de dificilă posibilitatea atât a salariatului, cât şi a angajatorului de a-şi apăra într-un mod efectiv drepturile şi interesele proprii în materia relaţiilor de muncă. În legătură cu cele menţionate,  în cadrul cursului dat sunt analizate prevederile respective în domeniu, prin intermediul cărora sunt studiate mecanismele la care pot apela persoanele juridice şi fizice interesate, inclusiv pentru ca să-şi apere interesele legitime în materia drepturilor de muncă.

Dreptul contractelor comerciale
Semestrul I

Disciplina Dreptul contractelor comerciale este o instituție a dreptului afacerilor și studiază ansamblul de norme juridice aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele, faptele și operațiunile juridice considerate de lege ca fapte de comerț, contracte și obligațiuni ale comercianților, dacă nu sunt de natură civilă, precum și raporturile juridice la care participă comercianții (antreprenorii).


Dreptul Contractelor de Muncă 2021-2022
Semestrul I

          Legislaţia muncii în vigoare (în primul rând - Codul Muncii) prevede mai multe mecanisme, la care pot apela subiecţii interesaţi – angajatorii şi salariaţii – pentru a intra în relaţii de muncă, majoritatea absolută dintre acestea fiind îmbrăcateîn haina juridică a contractelor de muncă, dintre acestea cele mai importante fiind contractele individuale de muncă.  În acest sens, există diferite modalităţi prin intermediul cărora salariatul şi angajatorul pot să-şi legalizeze raporturile respective, toate acestea fiind cuprinse, cumulativ, în cadrul cursului Dreptul Contractelor de Muncă, disciplină juridică cu valenţe multiple, dar cu elemente fundamentale de ordin praxiologic. Însă aceste modalităţi, exteriorizate prin intermediul anumitor norme juridice, nu sunt plasate  doar în conţinutul legii-cadru în domeniu, adică în Codul Muncii, ci sunt reglementate într-un cadru normativ mai larg. Acest lucru face uneori destul de dificilă posibilitatea atât a salariatului, cât şi a angajatorului de a-şi apăra într-un mod efectiv drepturile şi interesele proprii în materia relaţiilor de muncă. În legătură cu cele menţionate,  în cadrul cursului dat sunt analizate prevederile respective în domeniu, prin intermediul cărora sunt studiate mecanismele la care pot apela persoanele juridice şi fizice interesate, inclusiv pentru ca să-şi apere interesele legitime în materia drepturilor de muncă.

Dreptul societăților comerciale. Armonizarea legislaţiei naţionale la standardele Uniunii Europene
Semestrul I

Disciplina„Dreptul societăţilor comerciale. Armonizarea legislaţiei naţionale la standardele Uniunii Europene"este destinată pregătirii specialiştilor în domeniul dreptului (domeniul de formare profesională 0421 Drept). Disciplina respectivă face parte din planul de master profesional „Dreptul relaţiilor de muncă şi comerciale în afaceri”.

Studierea disciplinei ajută la înţelegerea reglementărilor juridice care organizează modul de funcţionare a societăţilor comerciale şi contribuie la formarea unor aptitudini necesare pentru pregătirea juriştilor care se specializează în dreptul corporativ, să poată interpreta şi aplica legislaţia pertinentă, corect să califice faptele juridice care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, să adopte decizii profesionale corecte. De asemenea, studierea disciplinei contribuie la formarea unui specialist care deţine cunoştinţe sistemice în domeniul reglementării juridice a activităţii de întreprinzător, deprinderilor de căutare, sistematizare, analiză complexă şi interpretare a actelor normative din domeniu. Acestea fiind strict necesar unui jurist profesionist pentru a putea oferi asistenţă competentă a  solicitanţilor de servicii juridice (oameni de afaceri, administratori de societăţi comerciale, asociaţi ai societăţilor comerciale etc.).

 Însuşirea disciplinei respective permite să pregătească audientul pentru activitatea practică, să folosească cunoştinţele acumulate cu cunoştinţă de cauză, să-şi educe deprinderi şi aptitudini de aplicare a normelor juridice, să înveze să facă anumite lucruri (să cunoască procedura de constituire a societăţilor comerciale, să elaboreze proecte de acte corporative, procese verbale, acte normative, cererei, referinţe, opinii juridice etc.) de care va avea nevoie în activitatea practică. Cunoaşterea de către un absolvent a practicii de aplicare a normelor juridice ce formează dreptul obiectul disciplinei contribuie la succesul profesional. 

Dreptul Contractelor de Muncă
Semestrul I

          Legislaţia muncii în vigoare (în primul rând - Codul Muncii) prevede mai multe mecanisme, la care pot apela subiecţii interesaţi – angajatorii şi salariaţii – pentru a intra în relaţii de muncă, majoritatea absolută dintre acestea fiind îmbrăcateîn haina juridică a contractelor de muncă, dintre acestea cele mai importante fiind contractele individuale de muncă.  În acest sens, există diferite modalităţi prin intermediul cărora salariatul şi angajatorul pot să-şi legalizeze raporturile respective, toate acestea fiind cuprinse, cumulativ, în cadrul cursului Dreptul Contractelor de Muncă, disciplină juridică cu valenţe multiple, dar cu elemente fundamentale de ordin praxiologic. Însă aceste modalităţi, exteriorizate prin intermediul anumitor norme juridice, nu sunt plasate  doar în conţinutul legii-cadru în domeniu, adică în Codul Muncii, ci sunt reglementate într-un cadru normativ mai larg. Acest lucru face uneori destul de dificilă posibilitatea atât a salariatului, cât şi a angajatorului de a-şi apăra într-un mod efectiv drepturile şi interesele proprii în materia relaţiilor de muncă. În legătură cu cele menţionate,  în cadrul cursului dat sunt analizate prevederile respective în domeniu, prin intermediul cărora sunt studiate mecanismele la care pot apela persoanele juridice şi fizice interesate, inclusiv pentru ca să-şi apere interesele legitime în materia drepturilor de muncă.

          Pornind de la considerentele menţionate, cursul dat a fost  conceput, fiind axat pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare şi integrare. De asemenea, scopul a fost să conţină cât mai multe şi cât mai utile informaţii, necesare studenţilor-masteranzi in scopul de a-i ajuta pentru a obţine cunoştinţe profunde în domeniul practic al aplicării mecanismelor juridice de negociere, încheiere, modificare, suspendare şi încetare a contractelor de muncă.