Limba latină
Anul I

Prezentul curs este unul de iniţiere în studiul culturii şi civilizaţiei  antice prin intermediul limbii şi textelor latine, dat fiind că nivelul cunoaşterii acestei moşteniri în învăţământul preuniversitar este nesatisfăcător. El are drept scop a-i familiariza pe studenţi cu un minimum necesar de informaţii şi a-i deprinde, prin aplicarea lor, să interpreteze realităţi ale lumii moderne, ale culturii europene, descendente din cea antică şi, concret, din cea latină. Reprezentând o etapă de iniţiere şi ţinând cont că destinatarii acestui curs sunt cei care abia au cunoscut nişte noţiuni generale de limbă latină, o atenţie susţinută se acordă memorizării şi comentării aforismelor latine, care vor contribui eficient la formarea şi lărgirea orizontului cultural al viitorului filolog.

Lexicologia limbii române
Anul I

Lexicologia limbii române este un curs fundamental, alături de fonetică, morfologie şi sintaxă, având drept obiectiv general pregătirea viitorilor filologi în domeniul limbii române literare contemporane. Acest curs este destinat studenților de la Facultatea de Litere, anul întâi, licență (învățământ cu frecvență la zi sau cu frecvență redusă).

Acceptând teza că limba e, întâi de toate, vocabular, importanţa cursului este una primordială: studenții vor însuși interdependența noțiunilor de bază ale lexicologiei, informându-se despre sensurile cuvintelor, utilizarea lexemelor în contexte potrivite, evitând confuziile, identificând corect relațiile dintre cuvinte etc. Cunoştinţele şi deprinderile practice, obţinute la cursul de „Lexicologia limbii române”, înlesnesc asimilarea materiei de studiu la celelalte discipline lingvistice – morfologie, sintaxă, stilistică etc.

Limba și cultura latină
Anul I

Pentru contemporanii noştri e destul de dificil a percepe semnificaţia imaginilor şi personajelor mitologice şi literare antice, intrate în literatura clasică europeană, precum şi a înţelege conţinutul semantic originar al terminologiei ştiinţifice şi social-politice, fără a cunoaşte temeiurile culturii antice, acea humanitas antiqua care, timp de două milenii, a servit drept sursă de inspiraţie pentru oamenii de artă din întreaga Europă. Or, o atare cunoaştere se poate realiza şi prin intermediul limbii latine, care este purtătoarea de drept a acestei civilizaţii.

Prezentul curs este unul de iniţiere în studiul culturii şi civilizaţiei  antice prin intermediul limbii şi textelor latine, dat fiind că nivelul cunoaşterii acestei moşteniri în învăţământul preuniversitar este nesatisfăcător. El are drept scop a-i familiariza pe studenţi cu un minimum necesar de informaţii şi a-i deprinde, prin aplicarea lor, să interpreteze realităţi ale lumii moderne, ale culturii europene, descendente din cea antică şi, concret, din cea latină. Reprezentând o etapă de iniţiere şi ţinând cont că destinatarii acestui curs sunt cei care abia au cunoscut nişte noţiuni generale de limbă latină, o atenţie susţinută se acordă memorizării şi comentării aforismelor latine, care vor contribui eficient la formarea şi lărgirea orizontului cultural al viitorului filolog.

Cursul Limba și cultura latină mai are misiunea de a-i iniția pe viitorii studenți-filologi, specialiști în limba română, cu originile acestei limbi, cu fondul lexical și structurile gramaticale moștenite de limba română în procesul ei de formare și evoluție și este o treaptă spre cursurile de Gramatică istorică a limbii române și de Istoria limbii române literare, prevăzute în același Plan de studii.

Limba de instruire este cea română. Beneficiarii cursului sunt studenții anului I, Licență de la specialitățile „Limba și literatura română”, domeniul general de studiu – 011 Științe ale Educației.