Cercetarea Calitativă

Expresia qualitative research (cercetare calitativă) s-a impus în mediul ştiinţific pe la sfârşitul anilor ’60, unul dintre cele mai cunoscute tratate în acest domeniu fiind cel coordonat de Norman K. Denzin şi Yvonna S. Lincoln (Handbook of Qualitative Research, Sage Publications, 1994). Acest fapt desemnează o etapă importantă în istoria cercetării calitative, fiindcă se considera că o cercetare nu poate să fie în întregime calitativă, ci doar să utilizeze metode calitative, complementar cu cele cantitative (cf Paile, 1995/2002, 55). În viziunea autorilor, cercetarea calitativă presupune o abordare interpretativă şi naturalistă a fenomenului studiat, fiind descrise momente obişnuite şi deosebite din viaţa indivizilor, precum şi semnificaţiile acestora pentru indivizi (ibidem).

Interesul crescând pentru cercetarea calitativă în diverse discipline socioumane, precum şi utilizarea acesteia pe scară largă în mediul organizaţional, determină nevoia aprofundării cunoaşterii în acest domeniu şi a elucidării regulilor de lucru. Din aceste considerente, propunem studenţilor ciclului II, masterat, acest curs de cercetare calitativă. Deşi, mai mulţi cercetători constată dificultatea de a delimita reguli precise în organizarea cercetării calitative, în scop didactic, vom evidenţia – evident, fără pretenţia de a le generaliza sau de a le considera aplicabile în orice context – câteva repere în culegerea, analiza şi interpretarea datelor. Astfel, cursul este structurat în şase teme generale (cursuri teoretice): după o succintă introducere, în care sunt abordate fundamente generale privind cercetarea ştiinţifică (curs I), vor fi analizate specificul cercetării calitative (curs II şi III), principalele metode de colectare şi de analiză a datelor în cercetarea calitativă (curs IV şi V), precum şi criteriile de evaluare şi redactare a raportului de cercetare calitativă (curs VI).

Ne-am ferit pe cât posibil de opoziţia cantitativ vs calitativ – care strategie de cercetare este mai ştiinţifică –, discuţie pe care o considerăm împreună cu Bauer şi Gaskell (2004) „neproductivă”, fiindcă s-a dovedit că „[sunt] două stiluri de cercetare, [dar care presupun] o singură logică a inferenţei” (King et al., 1994/2000), şi chiar „periculoasă”, deoarece poate plasa cercetătorii în două tabere ireconciliabile (cf Silverman, 1993/2004). Dimpotrivă, considerăm că fiecare cercetător trebuie să adopte acel stil de cercetare care îi este mai apropiat, evident, respectând rigorile ştiinţifice corespunzătoare acelui stil. O cercetare calitativă nu poate pretinde a fi o cercetare de calitate, dacă e făcută amatoriceşte; de altfel, valabil şi pentru cercetările cantitative. Prin acest curs dorim să mai spulberăm şi anumite mituri privind cercetarea calitativă, cercetare care nu este „nici mai simplă”, „nici mai puţin ştiinţifică”. În acest context, ne vom rezuma doar să spunem, împreună cu Denise Jodelet (2003/2007), că demersul calitativ a ajuns astăzi la maturitate şi îşi poate aroga, fără falsă modestie, titlul de demers ştiinţific.

Natalia COJOCARU