Opțiuni înscriere
Cursul Sisteme și proceduri electorale face parte din pachetul de discipline de specialitate incluse în Planurile de studii ale specialităților ”Administrație publică” (domeniul general de studii Științe Administrative) și ”Politologie” (domeniul general de studii Științe Politice), ciclul I studii superioare de licență. Disciplina Sisteme și proceduri electorale propune spre investigare mecanismele de organizare și desfășurare a alegerilor reprezentanților în autoritățile publice locale și centrale din Republica Moldova, precum și studierea practicilor și standardelor internaționale în domeniu. Disciplina se încadrează organic în logica ordonării disciplinelor de studii, completând competențele și aprofundând cunoștințele studenților în semestrul V pe dimensiunea mecanismelor de formare a guvernării locale și centrale.
Scopul disciplinei este formarea la beneficiari a abilităților de lucru în echipă, de comunicare, de leadership, de organizare a muncii etc. Realizarea obiectivelor fixate în conținutul disciplinei Sisteme și proceduri electorale va permite formarea la studenți atât a unor competențe cetățenești generale și firești pentru membrii unei societăți democratice, cât și va fundamenta unele competențe specifice, reieșind din cunoștințele necesare pentru un specialist în domeniul activității publice. Un aspect aparte se referă la implicarea autorităților administrației publice în desfășurarea procesului electoral.
Beneficiarii. Disciplina Sisteme și proceduri electorale este destinată studenților anului III, specialitățile ”Administrație publică” și ”Politologie”, ciclul I Licență, din cadrul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova (USM), cu predare în limba română.