Opțiuni înscriere

Bazele Consilierii
Anul II

Acest curs se adresează, în primul rînd, studenţilor care învaţă la facultăţile de psihologie - celor care s-au încadrat conştient, încă de la admiterea în cadrul studiilor universitare, în categoria persoanelor care vor acorda asistenţă psihologică în diverse contexte (şcoli, grădiniţe, spitale, centre comunitare, cabinete private etc.). În acelaşi timp, informaţiile din această lucrare pot fi utile şi persoanelor care în virtutea specificului activităţii profesionale, aparent nepsihologice, vor fi deseori solicitate de profesie să ofere consiliere psihologică (pedagogi, medici, educatori, asistenţi sociali). În materialul propus pentru lectură şi reflecţii sînt prezentate subiecte şi probleme importante ale consilierii din perspective ce aparţin diferitelor şcoli psihologice şi psihoterapeutice: psihanalitică, cognitiv-comportamentală, umanistă – toţi aceşti trei coloşi ai psihoterapiei, şi implict ai consilierii, se regăsesc în materialul cursului.

Spaţiul psihologic al Republicii Moldova este marcat de o dinamică pozitivă, în sensul dezvoltării domeniului, atît la nivelul instructiv-didactic, reprezentat şi prin numărul tot mai mare de psihologi-absolvenţi ai facultăţilor de psihologie, cît şi la nivelul demersului de solicitare – tot mai multe persoane solicită ajutor psihologic, ajung să conştientizeze determinarea psihică a problemelor cu care se confruntă, nu doar a celor de ordin psihologic, ci şi a celor care ţin de dimensiunea profesională sau somatică a vieţii. Astfel, consilierea psihologică devine o realitate profesională care poate contribui substanţial în procesul de creştere a nivelului calităţii vieţii, nivelului de cultură psihologică, de introducere în mentalitatea comunitară a conceptului de „igienă psihică”, de schimbare a mentalităţilor, de deschidere spre toleranţă şi cultură relaţională.

Autoînscriere (Student)
Autoînscriere (Student)