Opțiuni înscriere

Cercetări aprofundate în finante
Ciclul III Doctorat

CERCETĂRI APROFUNDATE ÎN FINANȚE (PE DOMENII) 

profilul ştiinţific –  522. Finanțe, contabilitate, analiza economică

Disciplina Cercetări aprofundate în finanțeeste axată pe problematica stiintei finantelor, managementului financiar în sectorul public și corporativ, cu focalizare pe cunoaşterea celor mai recente abordări teoretice, metodologice și practice în gestiunea finanțelor publice și corporative, strategiilor şi politicilor de piaţă a băncilor, a piețelor de capital în contextul globalizării şi integrării europene a sectorului bancar, a tehnicilor de evaluare şi protecţiei la risc. Fiecare din cele 6 teme se parcurg în semestrul al II-lea al anului I de studiu.

Bibliografia, obligatorie sau facultativă, după caz, este stabilită de comun acord cu doctorandul, în funcţie de tema cercetării. Activitatea se încheie cu un test de verificare şi sustinerea unui referat pe probleme de specialitate, având ca subiect  o temă aleasă de către doctorand, încadrată obligatoriu ca subiect, în perimetrul disciplinei. Scopul disciplinei este formarea competenței de cercetare.

Cercetări aprofundate în finanțe (pe domenii) constituie unul dintre unul dintre domeniile cu cele mai bogate izvoare de laureați ai Premiului Nobel în Economie care provin din filiera Finanțelor.

Obiectivul general al acestei discipline: furnizarea unor aptitudini pentru elaborarea de lucrări științifice în domeniu (elaborarea unei teze de doctorat), precum și dezbaterea unor teme spcifice; să dezvolte capacitatea de analiză şi sinteză a doctoranzilor, prin cunoașterea, însuşirea unor concepte, raționamente, metode şi tehnici analitice de cercetare aprofundate, cuantificare şi interpretare a fenomenelor şi proceselor economice și financiare din diverse domenii.

Competențele formate:

  • cunoaşterea avansată a conceptelor, teoriilor şi modelelor financiare utilizate în analiza financiară la nivel micro- si/sau macroeconomic;
  • aplicarea de concepte, metode, procedee  de analiză financiară pentru realizarea de proiecte şi analize specifice domeniului financiar prin culegerea, prelucrarea şi interpretarea informaţiilor financiare din economie în vederea identificării de soluţii pentru problema științifică soluționată;
  • analiza critic-constructivă şi elaborarea de judecăţi științifice de valoare argumentate în domeniul finanțelor;
  • utilizarea avansată a instrumentarului conceptual-metodologic al domeniului Finante în realizarea de studii, rapoarte, proiecte de cercetare, previziuni privind fenomenele financiare înregistrate la nivel de entitate publică, privată sau la nivel de piaţă financiară naţională sau internaţională.
Autoînscriere (Student)
Autoînscriere (Student)
Autoînscriere (Student)
Autoînscriere (Student)