Opțiuni înscriere
Disciplina Pedagogie constituie elementul cheie al modulului psihopedagogic şi contribuie la formarea profesională a viitoarelor cadre didactice pentru instituţiile preuniversitare de învăţământ, specialişti în domeniul filologiei, istoriei, biologiei, fizicii, chimiei, matematicii, etc.
Modulul psihopedagogic este propus la alegere şi deci şi pedagogia este o disciplină pentru care studenţii pot opta, dar odată fiind aleasă, obiectivele devin obligatorii de realizat.
Disciplina Pedagogia, constituie baza pregătirii viitorilor pedagogi. Ea presupune o abordare integrată în însuşirea conceptelor, înţelegerea esenţei procesului didactic, formarea /dezvoltarea unui sistem de competenţe necesar realizării activităţii educaţionale.
Această disciplină iniţiază studenţii în problematica activităţii profesorului şcolar, dirigintelui şi a managerului şcolar.