Opțiuni înscriere
În prezent, învăţămîntul superior este în permanentă buleversare cantitativă şi calitativă. El nu se rezumă la a funcţiona doar ca maşină cognitivă, ci îşi asumă şi alte responsabilităţi, multiplicîndu-şi funcţiile. Acum, învăţămîntul superior este preocupat şi de transformarea sa în spiritul democratizării şi educaţiei permanente, se pune la dispoziţia comunităţii, oferind orientări valorice, modele acţionale, stiluri cognitive, atitudinale, comportamentale.
Acest curs este un răspuns la necesitatea tot mai mare de a exista un studiu ştiinţific introductiv, deopotrivă pragmatic şi pe înţelesul tuturor: atît a cadrelor didactice din învăţămîntul universitar şi preuniversitar, cît şi a viitorilor specialişti din domeniul psihologiei şi al ştiinţelor educaţiei. În realizarea sa am urmărit mai multe obiective.