Opțiuni înscriere
Cursul „Tendințe ale romanului german contemporan” face parte din disciplinele ciclului filologic care asigură pregătirea profesională a studenților anului IV în domeniul studiilor umanistice. Destinația disciplinei este de a le oferi o cunoaștere a principalelor tendințe ale prozei germane contemporane. Scopul disciplinei constă în formarea competențelor profesionale care le-ar permite studenților să formuleze judecăți critice și de valoare asupra fenomenelor culturale, sociale și politice din trecut și din prezent.
Având ca scop principal familiarizarea studenţilor cu valorile fundamentale ale literaturii germane (preponderent ale prozei) din secolul al XXI-lea, cursul se va orienta atât spre evidenţierea caracterului evolutiv al procesului literar, cât şi spre reliefarea trăsăturilor discursului literar, caracteristic acestei perioade. Prelegerile și seminariile (în limba germană) vor avea un caracter preponderent formativ, stimulând spiritul critic al studenţilor, ajutându-i să-şi elaboreze propriile concepţii estetice şi axiologice.