„Bazele jurnalismului” este o disciplină fundamentală a ciclului I universitar al învățământului jurnalistic, destinaţia căreia este de a familiariza studenţii cu noțiunile și definițiile de bază ale jurnalismului contemporan, cu aspectele general-teoretice ale fenomenului mediatic contemporan și cu practicele operaționale ale procesului de producere jurnalistică. Ea înarmează viitorii jurnaliști cu cunoştinţe privind principiile organizatorice, funcţionale şi tehnologice ale instituțiilor mediatice, privind cadrul relațional și acțional al acestora pe piața informațională și privind interdependenţa dintre sistemul mass-mediei şi alte sisteme sociale.
Scopul disciplinei constă în formarea unei viziuni de ansamblu asupra organigramei redacționale și culturii instituționale, precum și în însușirea obligațiilor de serviciu și atribuțiilor de funcție ale jurnaliștilor. Ea are în obiectiv instruirea viitorilor jurnaliști în vederea formării competenţelor și abilităților de a stabili contacte, de a acționa și interacționa atât în cadrul colectivului redacțional, cât și în procesul de creație și de producere jurnalistică. În acelaşi timp, disciplina contribuie la formarea unei viziuni sistemice şi multidimensionale privind funcţiile, rolurile şi efectele serviciilor și produselor mediatice în societatea modernă.