Opțiuni înscriere
Cursul de Limba Străină (l. engleză de specialitate) este prevăzut pentru studenţii anului I care au studiat limba engleza în ciclul liceal şi continuă studierea acestei limbi doar că în contextul specializării. Programul educaţional elaborat pune accent pe dezvoltarea competenţelor lingvistice multilarerale precum citirea şi comprehensiunea textelor de specialitate, audierea şi sesizarea mesajelor din limba străină, utilizarea limbii în scop comunicaţional şi informaţional, practicarea scrisului academic şi al registrului formal precum şi pe o varietate de itemi lingvistici scopul cărora este de a consolida şi extinde cunoştinţele studenţilor fizicieni. Cursul oferă un program mixt orientându-se pe student, sarcina căruia este să achiziţioneze un bagaj terminologic necesar, să găsească echivalenţele corespunzătoare în limba maternă/străină şi ca urmare să le folosească în mod eficient într-un şir de contexte variate. De asemenea, cursul propune o gamă largă de texte autentice, de specialitate oferindu-le astfel studenţilor posibilitatea de a obţine deprinderi de lucru cu textul specializat. Pe lângă activităţile cu caracter terminologic, cursul propune şi exerciţii pentru dezvoltarea competenţelor gramaticale şi a vocabularului de zi cu zi. Respectiv, cursul se axează pe lexicul de specialitate, fonetica şi gramatica practică - aspecte ce permit studenţilor formarea şi îmbogăţirea unui fond lexical de specialitate, consolidarea cunoştinţelor gramaticale şi însuşirea regulilor şi structurilor gramaticale noi, precum şi formarea şi dezvoltarea deprinderilor de citire, audiere, discuţie orală şi producere scrisă.