Opțiuni înscriere

STATISTICA ÎN BIOLOGIE
Anul II

Rolul statisticii în societate în ultimul timp a crescut considerabil. Amplificarea tuturor aspectelor vieţii, creşterea complexităţii acesteia în societăţile moderne nu se poate realiza în afara unei corecte şi prompte cunoaşteri a realităţii. Iar această cunoaştere empirică, în orice domeniu de activitate, impune să se pornească de la date, informaţii individuale, date semnificative, cu mare putere de informare, care permit să se analizeze şi interpreteze rezultatele întregii cercetări.

Se poate spune că în prezent nu există domeniu în care să nu se afirme: “statisticile de care dispunem demonstrează că fenomenele cercetate corespund sau infirmă ipoteza pe care ştiinţa de specialitate din domeniul respectiv a formulat-o.”

Biostatistica este o ramură a statisticii, specializată în studiul fenomenelor biologice. Se ocupă de culegerea, centralizarea şi gruparea datelor, precum şi de prelucrarea şi determinarea unor indicatori pentru descrierea fenomenelor biologice studiate, pe baza evidenţierii unor regularităţi sau variabilităţi statistice. Totodată aplică şi dezvoltă tehnici statistico-probabilistice pentru analiza datelor biologice.

 

LOCUL ŞI ROLUL DISCIPLINEI ÎN FORMAREA COMPETENŢELOR SPECIFICE

ALE PROGRAMULUI DE FORMARE PROFESIONALĂ/SPECIALITĂŢII

 

Disciplina “Biostatistica” este predată studenților din Ciclul I, Licenţă, specialitatea Biologie.  Aceste cunostinţe de statistică sunt strict necesare viitorilor biologi atunci când se vor confrunta în activitatea profesională cu nevoia stringentă de acumulare a datelor, de prelucrare, interpretare și comunicare a rezultatelor. Viitorii biologi vor obţine posibilitatea de a studia metodele cantitative în biologie, variabilele statistice şi tipurile de scale de măsură și statistici, modurilor de prezentare şi sistematizare a datelor, utilizeaza programelor computerizate pentru analiza statistică a datelor biologice.

            Scopul cursului: Formarea la studenţi a unor cunoştinţe complexe cu privire la biostatistică în calitate de instrument de cunoaştere şi dirijare a proceselor biologice, obţinerea priceperilor şi deprinderilor de a organiza o cercetare statistică, de a culege, prelucra, analiza, prezenta şi interpreta rezultatele obţinute,

Vizitatorii nu pot accesa acest curs. Vă rugăm să vă autentificați.