Opțiuni înscriere
Schimbările actuale în materie de politică educaţională şi de reformare curriculară pentru formarea iniţială, la ciclul întâi al psihopedagogilor, ţintesc o pregătire complexă a acestora, în scopul unui spectru larg de calificări profesionale. În acord cu noile standarde, formarea psihopedagogilor se înscrie pe direcţii multiple: psihologice, pedagogice, metodice, practice, de îndrumare şi consiliere. Or, eficienţa unei profesii depinde foarte mult de bazele ştiinţifice ale acesteia (Ed. Thorndike). În cazul psihopedagogilor, formarea teoretică constituie prealabilul pentru gestionarea competentă a practicii educaţionale, inclusiv şcolare.
Pe linia acestui demers, se pliază cunoaşterea de ordin psihologic, mai exact înţelegerea şi semnificarea psihologică a situaţiei educaţionale şcolare cu toate componentele şi interacţiunile inerente funcţionării şi dezvoltării eficiente a actanţilor şi beneficiarilor respectivului context. De aici necesitatea studierii obligatorii a disciplinei „Psihologia școlară” ca disciplină fundamentală.
Acest document poate servi cadrelor didactice care organizează și desfășoară cursuri din arealul psihologiei şi ştiinţelor educaţiei, experţilor domeniului preocupaţi de asigurarea suportului teoretic, practic şi evaluativ pentru respectivul context curricular, studenţilor Ciclului I.