Opțiuni înscriere

STAT SOCIETATE ŞI MENTALITĂŢI ÎN EPOCA MODERNĂ. OCCIDENT
Anul II

Disciplina  „Stat, societate şi mentalităţi în perioada modernă” este o parte componentă a studierii Istoriei Universale în cadrul învăţământului istoric universitar şi are drept scop  crearea unei imagini complexe a istoriei moderne în Europa occidentală, de Sud-est şi de Est, precum şi  al statelor Asiei şi Africii  din secolele XVI-XVII până la Primul Războiu Mondial.  În cadrul prelegerilor şi seminarelor la această disciplină studenţii anului II, vor studia diverse aspecte ale modernităţii.

    Pentru studiul Europei Occidentale se vor studia următoarele probleme: structuri politice şi sociale în Europa primei modernităţi (sec. XVI-XVIII), evoluţia sistemului capitalist, Revoluţiile burghezo-democratice, Revoluţia agrară, Revoluţia industrială, Iluminismul, sistemul de relaţii internaţionale în secolul al XIX-lea, epoca naţionalismelor şi a formării naţiunilor moderne, structuri sociale în cea de-a doua modernitate, Primul Război Mondial.

Disciplina deţine o poziţie importantă în formarea competenţelor specifice ale programului de formare profesională, integrând procesul general istoric prin localizarea spaţială şi temporală a evenimentelor istorice, constituirea unor structuri şi forme civilizaţionale ale epocii moderne pe scară globală, importantă atât ca fenomen în sine, în istoria omenirii cât şi prin faptul că stă la baza civilizaţiei contemporane în toată complexitatea ei. Studiul istoriei epocii moderne este important şi prin oportunităţile pe care le oferă în dezvoltarea competenţelor profesionale, în ceea ce priveşte lucrul cu documentul istoric, ţinând cont de varietatea şi complexitatea procesului de interpretare a surselor. Înţelegerea şi interpretarea surselor din epoca modernă necesită o pătrundere profundă în problematica categoriilor şi modului de gândire specific modernităţii, ceea ce implică şi necesitatea transpunerii acestor forme mentale în limbajul inteligibil pentru epoca contemporană. Prin aceasta se vor dezvolta diverse capacităţi de adaptare şi comunicare coerentă a informaţiilor şi a problemelor cu caracter istoric atât specialiştilor cât şi nespecialiştilor in domeniu.

Disciplina se va preda în limba română şi rusă (după caz), dar studiul său va implica şi cunoaşterea din partea studenţilor a altor limbi decât cea maternă, pentru studierea surselor şi consultarea literaturii necesare în limbile de circulaţie.

Beneficiarii cursului sunt studenţii anului I ai Facultăţii de Istorie şi Filosofie, specialitatea Istorie.

Disciplina se studiază în semestrele III

Vizitatorii nu pot accesa acest curs. Vă rugăm să vă autentificați.