Opțiuni înscriere
Biochimia reprezintă știința care studiază compoziția chimică a naturii vii începând cu structura chimică a microorganismelor, inclusiv și a virusurilor, a plantelor, animalelor, ale omului, acele transformări de materie și energie ce formează forța motrice a vieții – metabolismul.
Scopul disciplinei Biochimie este de a oferi studenţilor cunoştinţe teoretice fundamentale şi deprinderi practice generale în biochimie, care sunt indispensabile activităţii profesionale. Studenţii vor lua cunoştinţă cu compoziţia chimică calitativă şi cantitativă a organismelor vii, vor studia particularutăţile structurii principalelor compuşi chimici din care sunt alcătuite organismele vii, proprietăţile lor fizico+chimice şi rolul lor în organism în condiţii fiziologice, dar şi în unele boli cu impact social avansat (diabet, cancer, ateroscleroză, etc.).
Lucrările de laborator prezintă componenta obligatorie a disciplinei Biochimie.
Lucrările de laborator contribuie la însuşirea de către studenţi a materialului teoretic şi la obţinerea deprinderilor de identificare şi dozare a principalilor componenţi biochimici ai celulei şi produselor de origine biologică, îndeosebi a mecanismelor de transformare a unora din ei în diverse condiţii.
Activităţile din cadrul studierii disciplinei vor crea studenţilor abilităţi de lucru individual şi în echipă, de formare şi soluţionare a problemelor, de lucru la anumite utilaje de laborator, de analiză şi interpretare a rezultatelor investigaţiilor.
Disciplina va fi predată în limba română.
Beneficiarii disciplinei sunt studenții anului I, specialitățile Biologie, Biologie Moleculară, Ecologie.