Opțiuni înscriere
Cursul „Controlului vamal” reflectă una din cele mai principale sarcini care sunt înaintate în fața organelor vamale care efectuează controlul vamal asupra mărfurilor, obiectelor, încărcăturilor, valorilor, mijloacelor de transport, inclusiv şi a pasagerilor care zilnic trec peste frontiera vamală a Republicii Moldova. În conformitate cu izvoarele de drept internaționale şi naționale, controlul vamal se efectuează cu exclusivitate numai de către funcționarii organelor vamale – unicul organ de drept competent în acest sens. Organele vamale dispun de jurisdicție specială în acest domeniu de a efectua controlul vamal asupra întregului flux de mărfuri şi mijloace de transport, inclusiv şi pasageri, care se deplasează peste frontiera vamală în ambele direcții, întocmind în acest sens şi documentele respective la etapa finală, în rezultatul efectuării controlului vamal.