Opțiuni înscriere

Probleme de istorie medievală (frecvență redusă)
Anul II

Disciplina  „Probleme de istorie medievală” este o parte componentă a Istoriei Universale  şi are drept scop  aprofundarea cunoştinţelor studenţilor căpătate anterior, familiarizarea lor cu problemele actuale cercetate în istoriografie a istoriei Evului Mediu, a istoriei ţărilor din Europa de Est şi Sud-est, istoriei formării şi evoluţiei Imperiului Bizantin, precum şi a istoriei ţărilor din Asia şi Africa până la începutul expansiunii coloniale ale europenilor.

Un alt scop al disciplinei îl constituie formarea la studenţi a aptitudinilor de cercetare  a surselor istorice şi de analiză critică a concepţiilor expuse în lucrările savanţilor  consacrate cercetărilor problemelor majore ale istoriei universale.

În cadrul orelor de curs studenţii li se vor propune prelegeri pe astfel de probleme generale  ca: problema trecerii de  la epoca antică la epoca medievală (trăsături generale şi particulare);  evoluţia structurii sociale în această perioadă; structurile politice ale  epocii şi evoluţia lor (de la regatele barbare, la state medievale timpurii, la apariţia primelor imperii în statele Europei, Asiei şi Africii, la monarhia seniorială, monarhia stărilor şi în cele din urmă la regimul politic al monahiei absolute  care a  cunoscut cele mai diverse forme de manifestare. În acelaşi context va fi analizată şi problema relaţiilor dintre monarhi (împăraţi) şi conducătorii de vârf ai Bisericii în diferite state  ale epocii medievale, relaţii care au evoluat în dependenţă de condiţiile concret-istorice într-un regat (imperiu) sau altul.

Vizitatorii nu pot accesa acest curs. Vă rugăm să vă autentificați.