Opțiuni înscriere
Sistemul comercial internațional reprezintă domeniul științei economice, care se ocupă de cercetarea sistemului comercial internațional și cel național, problemelor mondiale, relațiile comerciale, financiare, tehnologice, de cooperare și de altă natură ce se stabilesc și se dezvoltă între statele lumii, precum și între statele lumii și organisme internaționale (mondiale și regionale) în cadrul unor mecanisme și structuri instituționale.
Studiul disciplinei „Sistemul comercial internațional” din cadrul Universității de Stat din Moldova are ca scop să contribuie la formarea și dezvoltarea capacității doctoranzilor de a cunoaște direcțiile de cercetare care derivă următoarele: teoria comerțului internațional și politica comercială a acestuia; instrumente și măsuri de politică comercială; cadrul instituțional al relațiilor economice internaționale; cadrul juridic al tranzacțiilor comerciale internaționale; tehnici de plăți aplicate în tranzacțiile comerciale internaționale; tehnici de finanțare în sistemul comercial internațional; riscurile în sistemul comerciale internaționale; exportul și importul clasic/tradițional; sistemul comercial „în compensație” și „special”; mecanismul derulării unei tranzacții de comerț exterior; eficiența în sistemul comercial internațional; blocurile comerciale în economia globală;
Obiectivul general al acestei discipline: furnizarea unor aptitudini pentru elaborarea de lucrări științifice în domeniu (elaborarea unei teze de doctorat), precum și dezbaterea unor teme specifice; să dezvolte capacitatea de analiză şi sinteză a doctoranzilor, prin cunoașterea, însușirea unor concepte, raționamente, metode şi tehnici analitice de cercetare aprofundate, cuantificare şi interpretare a fenomenelor şi proceselor economice și financiare din diverse domenii.