Opțiuni înscriere
Disciplina „Marketingul destinațiilor turistice” este o prezentare sistematică a fundamentelor teoretico-metodologice și organizatorico-practice pentru formarea și promovarea destinațiilor pe piața turistică, care vizează formarea gândirii analitice și creative, a abilităților și competențelor de utilizare a instrumentelor de marketing în activitatea practică privind organizarea activității de turism într-o țară, regiune, localitate, entitate din sectorul ospitalității. Această disciplină servește drept bază științifică pentru dezvoltarea unei politici de marketing optime pentru destinațiile turistice, bază pentru adoptarea deciziilor manageriale strategice și tactice privind formarea unui produs turistic național/regional/local.
Sarcinile care stau la baza formării specialiștilor domeniului Servicii hoteliere, Turism și Agrement sunt prezentate prin:
-prezentarea principalelor concepte privind studierea destinațiilor turistice,
-analiza diferitor practici și exemple aplicate în contextul organizării marketingului destinațiilor turistice,
-explicarea mecanismului de acțiune al factorului de spațiu asupra mediului de marketing al destinațiilor turistice,
-descrierea aspectelor relevante ale destinației turistice ca obiect de antreprenoriat și subiect de concurență,
-învățarea metodelor de cercetare și explorare a piețelor destinațiilor turistice,
-predarea metodologiilor moderne de promovare a destinațiilor turistice aplicând instrumente de branding, un sistem de hărți interactive și internet marketing.