Opțiuni înscriere

Stilistică și cultivarea limbii române
Anul III

Cursul de Stilistică și cultivarea limbii este axat pe două principii  fundamentale:  principiul teoretic ce vizează noţiunile de bază din arsenalul disciplinei, şi principiul aplicativ şi de generalizare,  care se răsfrânge asupra materialului faptic.  În plan teoretic este urmărită pe scurt istoria stilisticii şi raportul ei cu alte domenii de studiu, implicit cu cele care ţin de lingvistică. Făcându-se distincţia deja clasică între stilistica lingvistică şi stilistica literară, se porneşte de la conceptele de normă standard şi limbă literară pentru a ajunge la efectul stilistic, de cele mai multe ori reprezentând o abatere de la norma standard.

Figurile de stil şi modalităţile de formare a acestora se studiază, în special, în baza textelor, procedându-se atât la analiza unor mostre reprezentative, cât şi la elaborarea unor materiale proprii, în care să fie reflectate particularităţi specifice ale genului, speciei, stilului funcţional concret.

Se urmăreşte scopul de a-i forma studentului de la Facultatea Litere, anul II L, III ŞE, III f/r, specialităţile: Limba şi literatura română,  Limba şi literatura română – Limba franceză, Limba şi literatura română – Limba engleză deprinderi de observare a faptelor de limbă ce se caracterizează prin expresivitate, inedit şi adecvare în cadrul formei respective de comunicare, de a-i forma abilităţi de scriere şi descriere a celor mai răspândite tipuri de texte.

Autoînscriere (Student)
Autoînscriere (Student)