Opțiuni înscriere
În condiţiile în care protecţia mediului este o necesitate stringentă a societăţii, inspectarea ecologică a componentelor de mediu devine un suport axat pe implementarea şi verificarea aplicării proceselor antropogene de protecţie a mediului. Inspectarea ecologică a componentelor de mediu se realizează prin procedura de protecţie a mediului și prin efectuarea unui control minuțios cu scopul de a preveni, verifica, monitoriza şi diminua impactul antropogen asupra acestuia, care se efectuează prin aplicarea prevederilor legislaţiei de mediu şi supravegherea implementării şi respectării acestora. Obiectivele principale de studiu sunt bazate pe identificarea măsurilor de implementare şi de respectare ale prevederilor legislaţiei ecologice în vigoare de către beneficiarul de resurse precum şi de către toţi cetăţenii. Pe parcursul acestui curs normativ studenţii fac cunoştinţă cu regulamentul de bază a Inspectoratului Ecologic de Stat, atribuţiile inspectoratului, drepturile inspectorului precum şi efectuarea controlului ecologic pentru protecţia componentelor de mediu, aplicarea legislația ecologică în domeniu şi a răspunderii contravenţionale. Studenţii vor identifica starea actuală a protecției componentelor de mediu inspectate şi modificările efectuate de presingul antropogen. Studenţii vor însuși şi aplica modalitatea de planificare şi efectuare a inspectării ecologice, principalele obiective ale inspectării ecologice, actele legislative aplicate în procesul de control de mediu.