Opțiuni înscriere

Introducere in traductologie. Tehnici de traducere scrisă
Anul I

  Perioada actuală în istoria omenirii poate fi numită, pe bună dreptate, secolul traducerii. Această denumire este pe deplin justificată de volumul enorm de informaţie utilizată de vorbitori în diverse domenii, iar traducerea contribuie la circulaţia informaţiei prin depăşirea barierelor lingvistice şi culturale.

 În acest context devine clară necesitatea imperativă de formare profesională a traducătorilor. Pentru  a obţine o pregătire de o calitate sporită în domeniul traducerii şi interpretării este evident că întreaga gamă de discipline oferite viitorilor traducători şi interpreţi trebuie să fie bine axată pe trecerea logică de la un nivel inferior în o atare predare la unul superior, respectându-se orientarea interdisciplinară și pluridisciplinară.

 Cursul de Introducere în traductologie. Tehnici de traducere scrisă este o primă treaptă de familiarizare a studenţilor ce au ales opţiunea traducător-interpret. Este vorba despre o iniţiere în problemele-cheie ale teoriei traducerii: definiţia traducerii; etapele traducerii; traductibilitatea – intraductibilitatea originalului; terminologia traducerii; postulatele traducerii; procedeele şi tehnicile aplicate în procesul traducerii; rolul personalităţii traducătorului; lexicografia traducerii; specificul traducerii diferitelor tipuri de texte şi discursuri; scurtă trecere în revistă a evenimentelor importante din istoria traducerii şi traductologiei.

Izvorând dintr-o necesitate practică imediată, activitatea de traducere a avut la început un caracter oral, aşa-numita „interpretare” sau „tălmăcire”. Apoi aceasta s-a extins la texte scrise. Astăzi, traducerea scrisă a ajuns să constituie primul aspect al traducerii, prezentat în cadrul oricăror studii efectuate în acest domeniu, fiind în acelaşi timp una din pietrele de temelie ale procesului de formare a viitorului specialist în traducere, de aici şi actualitatea disciplinei şi rolul acesteia printre celelalte discipline predate în cadrul programului de studii destinat studenţilor de la departamentul Traducere, interpretare şi lingvistică aplicată. Tipuri de traducere, unitate de traducere, text sursă, text ţintă, categorii de tehnici de traducere grupate după criteriile: lexical, gramatical şi stilistic, elemente de stil, erori de diferit tip etc. constituie noţiunile-cheie majore ale activităţii de traducere, care sunt studiate în cadrul orelor. Toate cunoştinţele teoretice, acumulate în cadrul cursurilor din anul I, vor fi actualizate şi explicate în cadrul exerciţiilor bazate pe un vocabular tematic. Pe parcursul orelor de Introducere în traductologie. Tehnici de traducere scrisă avem drept scop să familiarizăm studenţii anului I cu noţiunile de bază, să-i facem să parcurgă toate etapele de creare a unui text tradus, să le formăm abilităţi şi aptitudini în domeniul traducerii scrise, să-i învățăm să identifice şi să evite greşelile de exprimare, precum şi să-şi formeze un vocabular de termeni în domeniile studiate.

Vizitatorii nu pot accesa acest curs. Vă rugăm să vă autentificați.