Concepte de bază ale comunicării

Tema nr. 2: Concepte de bază ale comunicării

INFORMAȚIONALE – 2 ore

Obiective de referință:

• Distingerea criteriile de clasificare a tipurilor şi modurilor  de comunicare;
• Valorificarea componentelor structurale ale comunicării;
• Evidențierea preliminară a unor dificultăți în procesul comunicării.

Comunicarea este o interacțiune

Perspectiva relaționară a comunicării include ideea de feedback și retroacțiune, ce semnifică o reciprocitatea dinamică între cei care comunică.

Comunicare este un act participativ, pentru-că suportă  influențe inverse din partea celor care o realizează.

Comunicarea se poate realiza atunci când cei care participă la ea dețin un minim de elemente în comun.

Fiecare din noi atunci când comunicăm se adaptează la celălalt.

Această adaptare este una reciprocă.

În așa fel are loc ajustarea și calibrarea dorințelor și așteptărilor a celor ce comunică.

Simultan una și aceeași persoană acționează, percepe și este percepută, adaptându-se la un lucru la care ea însuși a contribuit.

Intersectarea particularităților  proprii unei persoane, specificul grupului din care face parte (prieteni, familie, universitate, troleibuz etc.) și stării sociale în care află creează contextul în care are loc comunicarea.

Componentele comunicării

Întregul proces al comunicării se aseamănă cu preocuparea zilnică a zeului Hermes, care atunci când aducea vreun mesaj venea, totodată, și cu cheia tălmăcirii, astfel condiționând înțelegerea.

Comunicarea vehiculează ideile, gândurile și trăirile noastre.

Ce este și ce se conține într-un mesaj?

Mesajul vizează  o referire la un obiect, ființă, fenomen, eveniment, sau în general la o stare de lucruri. Mesajul este fidel lucrului la care se referă, adică referinței sale, de altfel își pierde calitatea sa de mesaj.

Existența mesajului este posibilă grație omului care îl povestește, adică a emițătorului.

Unul dintre obiectivele mesajului este cel de a capta atenția ascultătorului la referința pe care o denotă.

Transportarea mesajului se efectuează în urma unei simbolizări ce generează coduri pentru înțelegere.

Subiecții comunicării sunt emițătorul și receptorul. Între ei se întâmplă transmiterea/interceptarea  unui mesaj. Mesaj care se referă la ceva anume: la un obiect, la un eveniment, cu alte cuvinte la un fenomen.

Atât emițătorul, cât și receptorul trebuie să cunoască anumite proprietăți ale obiectului de referință și în același timp să folosească același cod cu scopul transmiterii mesajului cu o ulterioară receptare și înțelegere a sa.

Informația și incertitudinea mesajului

Multiplele posibilități de interpretare a mesajului sporesc incertitudinea sa. Scăderea numărului de posibilități reduce incertitudinea mesajului. Eficiența transferului de semnificații de la o persoană la alta depinde de asemănarea structurilor cognitive ale acestora (lungimile de undă).

Cu cât asemănarea este mai mare, cu atât înțelegerea va fi mai imediată, mai completă și mai exactă.

Competența și performanța comunicațională a emițătorului și a receptorului

Din ce cauză emițătorul emite ceva?

Motivația emițătorului de a transmite un mesaj se bazează pe utilitatea obținută atât de emițător, cât și de receptor.

Emițător – mesaj – receptor

Un alt motiv al emițător de a spune ceva se referă la alegerea receptorului pentru un anume mesaj.

Prin urmare dacă ținta emițătorului este receptorul, adică comunicare lui este axată pe receptor, atunci apare dificultate alegerii unui mesaj care să-i convină și să corespundă cu interesele receptorului, în așa fel atrăgându-i atenția.

Ce să-i spun?

De multe ori nu știm ce să-i spunem unei persoane pe care o simpatizăm. Nu știm ce mesaj să alegem ca să inițiem o comunicare și în așa mod s-o facem abordabilă, adică activă pentru noi dintr-o perspectivă a comunicării.

Am un mesaj și n-am cui să-l comunic.

            Atunci când comunicarea este axată pe mesaj întâmpinăm o problemă a alegerii receptorului.

Astfel de situații se întâlnesc atunci când avem un mesaj important, interesant și nu știm cui să-l povestim.

De ce receptorul receptează sau din ce cauză

cineva este cointeresat să te asculte și să te înțeleagă?

Activitatea receptorului este proporțional opusă activității emițătorului, deoarece ceea ce constituie un capăt de comunicare pentru emițător reprezintă un început pentru receptor.

Reducerea incertitudinii

Sarcina receptorului este cea de a intercepta și de a înțelege mesajul.

Informația este înserată, suprapusă și asociată cu stocul de informații preexistent.

Înțelegerea este însoțită de tendința de a reduce incertitudinea. Ca urmare a acestui proces receptorul este cel care alegea o variantă din mai multe posibile, care se referă la sensul și înțelesul mesajului presupus de emițător.

Alegerea pe care o face receptorul este influențată de conținutul mesajului și de atitudinea, cunoștințele pe care le are despre obiectul denotat.

Reacția

Mesajul conține o informație nouă pentru receptor.

Odată acceptat mesajul poate să schimbe opinia și concepția anterioară a receptorului despre obiectul vizat.

În cazul în care mesajul este respins se păstrează poziția anterioară.

În alte cazuri mesajul poate fortifica atitudinea anterioară despre obiect.

Ce crede receptorul despre emițător?

O importanță considerabilă o comportă atitudinea receptorului față de emițător (argumentul autorității).

Receptorul se poate bizui pe emițător ceea ce generează o încredere totală.

Încrederea mică în emițător cauzează respingerea mesajului.

Bibliografie recomandată:                                                                                                               

1. Bădău, Horia Mihai. Tehnici de comunicare în social media. Editura Polirom, Iași, 2011.
2. Ciobanu, Rodica. Introducere în științele comunicării, Editura UnAȘM, Chișinău, 2012.
3. Fârte, Gheorghe-Ilie. Comunicarea. O abordare praxiologică, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2004.
4. Lesenciuc, Adrian. Teorii ale comunicării, Editura Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, București, 2017.
5. Thoveron, Gabriel. Istoria mijloacelor de comunicare, Institutul European, Iași, 2003.
6. Tran, Vasile. Stanciugelu, Irina. Teoria comunicării, București, 2001.