Zoologia vertebratelor - Practica inițiere
Anul I

În cadrul aplicaţiilor de teren se preconizează de a familiariza cu fauna cordatelor superioare din regiunea efectuării practicii. De a putea deosebi vizual reprezentanţii principalelor grupe taxonomice de cordate: peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere. A efectua o scurtă caracteristică morfo – sistematică a speciilor de vertebrate observate. Caracteristica habitatelor şi particularităţile ecologo – etologice ale reprezentanţilor studiaţi. De colectat şi fixat (pe măsura posibilităţilor) reprezentanţi ai diferitor grupe taxonomice întâlnite în localitatea efectuării practicii.

Studiul repartiţiei faunei de vertebrate în diferite regiuni ale Republicii Moldova. Repartizarea specifică şi efectivul numeric al speciilor determinate în diferite habitate naturale şi antropizate. Impactul produs asupra biodiversităţii vertebratelor în rezultatul poluării mediului ambiant şi a acţiunii factorilor antropici direcţi şi indirecţi. Starea actuală a faunei vertebratelor. Rolul în viaţa omului şi a comunităţilor naturale. Lanţurile trofice. Studiul particularităţilor morfo – fiziologice ale reprezentanţilor principali din diferite grupe de vertebrate terestre şi acvatice.

Curs-Zubcu Nadejda
Anul I

La acest curs veți studia despre gestionarea unei plantații viticole. De la plantarea butașilor și  până la recoltarea strugurilor. Inclusiv, toate tratamentele care se aplică unei plantații.

Botanica. Partea I (lucrări de laborator)_Buracinschi Natalia
Anul I

În sistemul obiectelor de pregătire a specialiștilor biologi, ecologi și silvicultori, un loc de bază îl ocupă Botanica, în special anatomia și morfologia plantelor. Lucrările de laborator prezintă componenta obligatorie a disciplinei „Anatomia și morfologia plantelor”. Pentru însușirea mai eficientă a cunoștințelor teoretice obținute la prelegeri, este necesar ai deprinde pe studenți să lucreze conștient și efectiv, a dezvolta la ei o formă de gândire științifică, logică, capacitate de a face concluzii corecte, de a lucra în echipă și de a rezolva sarcinile. În cursul lucrărilor de laborator studenții fac cunoștință cu structura anatomică și morfologică (externă) a plantelor, precum și a organelor, care asigură dezvoltarea și înmulțirea organismului vegetal, consolidează abilitățile de microscopie al obiectelor vegetale, însușesc tehnica pregătirii preparatelor temporare, analizează rezultatele, obțin cantitatea necesară de cunoștințe și abilități pentru lucrul în școală sau instituții de cercetări științifice.

Psihologia vârstelor
Anul I

Psihologia vârstelor studiază  legităţile dezvoltării psihice şi formării personalităţii de-a lungul ontogenezei omului. Acest curs oferă posibilitatea de a sesiza aspectul dinamic al dezvoltării omului, determinarea factorilor ce influenţează dezvoltarea psihologică la diferite etape de vârstă. Studierea intervenţiilor psihice a diferitor servicii psihologice în perioada de criză va permite viitorilor specialişti utilizarea diferitor metodologii pentru organizarea optimă a factorilor şi condiţiilor dezvoltării psihice a copilului.

În acest context, psihologia vârstelor are un loc distinct, întrucât a putea înţelege şi explica în profunzime o situaţie, un comportament, o atitudine înseamnă să cunoşti mai întâi începuturile.

 

Studiul fiinţei umane încă din momentul concepţiei şi mai intensiv de la naştere şi până la moarte, cu tot ceea ce este comun şi semnificativ pe toată durata vieţi, dar şi cu relevarea etapelor distincte ale evoluţiei umane conferă psihologiei vârstelor un statut solid şi central în cadrul disciplinelor psihologice, constituirea ei fiind posibilă printre altele datorită acumulărilor de cunoştinţe în psihologia generală şi în unele ramuri ce vizau studiul omului în anumite perioade de vârstă.

Ecologia generală
Anul I

Ecologia reprezintă o ştiinţă biologică de sinteză care studiază relaţiile şi conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă  alcătuit din totalitatea factorilor acesteia(biotici şi abiotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice de diferite nivele de organizare. Ecologia se referă la acele subdiviziuni fundamentale ale biologiei care studiază, în primul rînd, proprietăţile fundamentale ale materiei vii, la nivel supraindividual de organizare.

Obiectul principal de studiu al ecologie  este reprezentat de totalitatea organismelor vii care interacţionează între ele şi formează împreună cu mediul înconjurător un tot întreg, un sistem în care se realizează procesul de transformare şi transfer atît de energie cît şi de substanţă.

Problema de bază a ecologiei este studierea interrelaţiilor dintre energie şi materie în ecosistem, deoarece principiile fluxului de energie şi migraţie a elementelor chimice în cadrul ecosistemelor sunt cele două legităţi de bază ale ecologiei generale, fiindcă pot fi aplicate, în egală măsură, la oricare mediu înconjurător, organism viu inclusiv şi cel uman.

Cursul de ecologie generală include 60 ore prelegeri şi 30 ore seminar.

Pe parcursul acestui curs normativ studenţii fac cunoştinţă cu teoria generală a sistemelor, nivelurile de integrare şi ierarhizarea ecestora, unele concepte fundamentale şi principii ale ecologiei teoretice. Studenţii analizează particularităţile caracteristice sistemelor biologice, modalitatea de influenţă a factorilor ecologice asupra organismelor, precum şi adaptarea lor în dependenţă de biotopului ocupat. Studenţii învaţă să înţeleagă esenţa relaţiilor intra- şi interspecifice dintre părţile structurale ale unui ecosistem, care stau la baza proceselor de succesiune şi evoluţie ale acestora. Cunoştinţele teoretice acumulate pe parcursul acestui curs va permite studentului să aprecieze, prezică şi prevină daunele posibile pricinuite ecosistemelor naturale(terestre şi acvatice), ca rezultat al presingului antropic aflat în creştere.

Psihologie generală
Anul I

Disciplina Psihologie generală este orientată spre cunoaştea fenomenelor psihice și impactul acestora asupra activității umane. 

Formarea multilaterală a omului în creștere este și scopul primordial al pedagogului. Acest lucru devine posibil doar odată cu însuşirea conceptelor fundamentale din psihologia generală. Prin intermediul acestei discipline studenţii studiază procesele psihice ce stau la baza cunoaşterii. Ei au posibilitatea să urmărească dezvoltarea fenomenelor psihice, atît în plan filogenetic, cît şi ontogenetic. Acest curs facilitează cunoaşterea propriei personalităţi şi a personalităţii altora.

Psihologia generală constituie alfabetul pentru însuşirea temeinică a celorlalte ramuri ale ştiinţei, în particular, a psihologiei dezvoltării şi a psihologiei pedagogice, pe care studenţii altor specialităţi le vor studia. Ulterior cunoașterea științifică a fundamentelor psihologiei este primordială pentru studenții specialităților cu profil psihopedagogic.

Cunoștințele care se cuprind în cadrul disciplinei Psihologiei generală (evoluția psihologiei ca știință, structura psihicului și procesele psihice cognitive, însușirile de personalitate) vor ajuta viitorilor specialiști în identificarea particularităților psihice individuale, în caracterizarea psihologică a elevilor, definirea problemelor de natură psihologică cu potențial de risc educațional, elaborarea soluțiilor creative în contextul situației concrete etc. Sarcinile de studiu individual propuse pentru fiecare temă au ca scop dezvoltarea capacităţii de abordare critică a informației şi îmbogăţirea cunoştinţelor legate de teorie. Integrarea cunoştinţelor dobândite la curs, cu cele din seminar şi din studiul individual duc la formarea unui sistem conceptual care să permită abordarea disciplinelor de specialitate.

În predarea disciplinei se va insista, în mod special, nu atât pe cunoaşterea informaţiei cât pe înţelegerea, aplicarea şi integrarea ei.

 

Acest curs este destinat noilor generații de studenți care își construiesc cariera în domeniul educației în speranța că le oferă un sprijin în proiectarea și implementarea intervențiilor de natură psihologică și pedagogică. De asemenea poate fi utilizat ca instrument de sensibilizare în privința problematicii psiho-socio-pedagogice a mediului educațional și, îndeosebi în privința forței creatoare a echipelor pluridisciplinare de intervenție educațională.

Zoologia vertebratelor (Frecvența Zi)
Anul I

Zoologia vertebratelor este una din ramurile zoologiei ce se ocupă cu studiul animalelor vertebrate, evoluţia şi dezvoltarea lor, interrelaţia cu mediul ambiant. Vertebratele sunt organisme cu cel mai înalt grad de dezvoltare, reprezentând adaptări la toate mediile de viaţă. Cursul are ca scop Însuşirea sistematicii vertebratelor, Cunoaşterea morfologiei externe, organizaţiei interne, biologiei, ecologiei şi importanţei economice a vertebratelor; Formarea deprinderilor practice necesare predării lecţiilor de biologie; Cunoaşterea biologiei speciilor de animale; Cunoaşterea principalelor particularităţi morfofiziologice a le vertebratelor; Cunoaşterea speciilor de vertebrate şi aplicarea cunoştinţelor dobândite în cazuri concrete, utilizând limbajul de specialitate; Formarea şi dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor de observare şi identificare a speciilor de vertebrate.

Tehnologii Informaționale şi Comunicaţii
Anul I

Cursul de lecţii „Tehnologii informaţionale şi Comunicaţii” este predestinat studenţilor în scopul familiarizării acestora cu modalităţile de utilizare a tehnologiilor informaţionale de comunicare (TIC) în activităţi de autoinstruire/cercetare şi profesională şi dezvoltării unei culturi informatice. Această disciplină va determina formarea abilităţilor de identificare şi rezolvare a problemelor tehnice (scriere, redactare, formatare, calcul statistic, etc.) şi de selectare a informaţiei din domeniul ştiinţelor naturii, prin utilizarea noilor aplicaţii digitale şi tehnologii moderne. Un alt obiectiv, vizează formarea abilităţilor de a efectua reprezentări clare şi corecte asupra noilor softuri de analiză, interpretare şi reprezentare grafică a informaţiilor interdisciplinare şi din domeniu, fapt ce contribuie la dezvoltarea competenţelor specifice ale programului de formare profesională. Ciclul de lecţii este axat pe aspecte teoretice şi practice importante ale disciplinei, clasificate în şase compartimente: Sisteme de Operare, Procesoare de Text, Platforme e-Learning, Prezentări Electronice, Servicii Internet, Soluţii soft pentru domeniul de activitate. Ciclul de ore reprezintă un aspect inovator al învăţământului universitar.

Botanica. Partea II (curs)
Anul I

Botanica Partea II. Plantele superioare (sistematica şi filogenia plantelor superioare) este o disciplină care studiază principalele grupe de plante superioare, începînd cu muşchii şi terminînd cu marea diversitate a plantelor cu flori aflate în strînsă legătură cu condiţiile ecologice la care aceste plante s-au adaptat în procesul de evoluţie.

Botanica sistematică este o disciplină, care studiază asemănările, deosebirile şi originea plantelor superioare, urmărind stabilirea relaţiilor filogenetice dintre diferite taxoane de plante, în vederea prezentării acestora într-un sistem natural – filogenetic de clasificare, care să reflecte ordinea  şi direcţiii de evoluţie a  lumii vegetale în dependenţă de modificările regimului facrorilor ecologici şi luînd în vedere presingul antropic asupra florei şi vegetaţiei.

 Sistematica plantelor superioare ca ştiinţa studiază şi adaptările ecologice, caracterul de răspândire şi rolul plantelor în ecosistemele Terrei şi împortanţa lor pentru societatea umană.  O atenţie sporită se acordă studierii morfologiei evolutive, direcţiilor şi etapelor principale ale evoluţiei lumii vegetale.

Cunoştinţele obţinute vor putea fi aplicate în domeniile ce ţin de conservarea biodiversităţii, protecţia şi folosirea sustenabilă a resurselor vegetale naturale.

Cursul Botanica, partea II este un curs fundamental, partea componentă importantă din formarea studenţilor biologi ;I ecologi pentru activitatea lor profesională în viitor.

Disciplina se  predă în limba română

Deneficiatorii  cursului sunt studenţii  specialităţilor Biologie. Biologie moleculară şi Ecologie.

Limba străină (engleza - Facultatea Biologie si Geoștiințe)
Anul I

Cursul Limba străină (engleza) oferă studenților ocazia de a-și orienta cunoștințele și deprinderile de limbi străine înspre formarea și informarea academică și profesională. De asemenea, ei se vor iniția în elementele de bază ale comunicării academice și interculturale. Abordarea este centrată pe student, este orientată spre rezultatele învățării.

Organizat la cererea facultăților interesate, cursul urmărește dezvoltarea deprinderilor lingvistice profesionale, cu accent pe instanțele specializate în domeniul vizat. Obiectivele principale sunt: însușirea și utilizarea conceptelor, strategiilor și a metodelor de lucru specifice în domeniu (cu suport lingvistic în limba engleză), cu accent pe dezvoltarea tehnicilor și normelor de redactare ale textului științific, precum și pe dobândirea unui vocabular de specialitate variat. Studenții vor avea astfel ocazia de a înțelege formatele, structura și convențiile specifice genurilor științifice din domeniu și de a-și dezvolta capacitatea de a opera cu structuri lingvistice specifice acestuia, în limba engleză.

Disciplina are ca scop formarea competenţelor profesionale specificate în Planul de învăţământ în formula: Stăpânirea unui repertoriu lingvistic adecvat pentru înțelegerea mesajelor orale și scrise necesare obținerii informațiilor în scopuri profesionale Producerea mesajelor scrise de interes profesional prin utilizarea arsenalului asimilat de elemente de ordin morfo-sintactic și ortoepic. Posedarea unui vocabular specializat necesar înțelegerii și producerii mesajelor cu caracter profesional. Stăpânirea unei game vaste de expresii uzuale, pentru a participa la interacțiuni verbale în diverse contexte socio-culturale și profesionale. Adaptarea şi comunicarea coerentă a informaţiilor şi a problemelor din sfera biologiei moleculare specialiştilor şi nonspecialiştilor în domeniu.

Prezentul curriculum a fost racordat Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi, care defineşte nivelurile de competenţă şi permit de a evalua progresul studentului la fiecare etapă a procesului de învăţare.

Curriculumul este elaborat pentru nivelul BI. Limba de predare a cursului este limba engleză. Cursul este destinat studenţilor anului I (Facultatea Biologie și Pedologie) de la ciclul licenţă.

Botanica. Partea I (curs)
Anul I
Botanica (Partea 1) include Anatomia și morfologia plantelor superioare şi Sistematica şi filogenia plantelor inferioare. Sistematica și filogenia plantelor inferioare studiază taxonomia, nomenclatura și filogenia plantelor inferioare ( ciuperci, alge, licheni) aflate în strînsă legătură cu condiţiile mediului la care aceste plante s-au adaptat pe parcursul evoluției.

  Compartimentul Anatomia şi Morfologia plantelor superioare este dedicat studiului particularităţilor anatomice şi morfologice a organelor plantelor superioare, ţesuturile care constitue aceste organe, structura, funcţiile şi localizarea lor. În cadrul cursului se acordă atenţie interacţiunii dintre organele plantei. Pe parcursul studiului se evidenţiează influenţa condiţiilor mediului înconjurător, asupra structurii morfologice şi anatomice a organismului vegetal. O atenţie deosebită se acordă studierii anatomiei şi morfologiei evolutive, direcţiile şi etapele principale ale evoluţiei lumii vegetale.

Limba franceza de specialitate (Biologie și Pedologie)
Anul I
Cursul Limba străină (franceza ) oferă studenților ocazia de a-și orienta cunoștințele și deprinderile de limbi străine înspre formarea și informarea academică și profesională. De asemenea, ei se vor iniția în elementele de bază ale comunicării academice și interculturale. Abordarea este centrată pe student, este orientată spre rezultatele învățării.
Organizat la cererea facultăților interesate, cursul urmărește dezvoltarea deprinderilor lingvistice profesionale, cu accent pe instanțele specializate în domeniul vizat. Obiectivele principale sunt: însușirea și utilizarea conceptelor, strategiilor și a metodelor de lucru specifice în domeniu (cu suport lingvistic în limba franceză), cu accent pe dezvoltarea tehnicilor și normelor de redactare ale textului științific, precum și pe dobândirea unui vocabular de specialitate variat. Studenții vor avea astfel ocazia de a înțelege formatele, structura și convențiile specifice genurilor științifice din domeniu și de a-și dezvolta capacitatea de a opera cu structuri lingvistice specifice acestuia, în limba franceză.
Disciplina are ca scop formarea competenţelor profesionale specificate în Planul de învăţământ în formula: Stăpânirea unui repertoriu lingvistic adecvat pentru înțelegerea mesajelor orale și scrise necesare obținerii informațiilor în scopuri profesionale Producerea mesajelor scrise de interes profesional prin utilizarea arsenalului asimilat de elemente de ordin morfo-sintactic și ortoepic. Posedarea unui vocabular specializat necesar înțelegerii și producerii mesajelor cu caracter profesional. Stăpânirea unei game vaste de expresii uzuale, pentru a participa la interacțiuni verbale în diverse contexte socio-culturale și profesionale. Adaptarea şi comunicarea coerentă a informaţiilor şi a problemelor din sfera biologiei moleculare specialiştilor şi nonspecialiştilor în domeniu.
Prezentul curriculum a fost racordat Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi, care defineşte nivelurile de competenţă şi permit de a evalua progresul studentului la fiecare etapă a procesului de învăţare.
Curriculumul este elaborat pentru nivelul BI. Limba de predare a cursului este limba franceză. Cursul este destinat studenţilor anului I de la ciclul licenţă