Perfilado de sección
-
În condițiile democratizării societății și majorării numărului de actori politic, implicit concurenți electorali, devine imperativă utilizarea tehnicilor de creare, pozițiinare, promovare și gestionare a imaginii actorilor politici (lideri politici, partide sau programe, proiecte, reforme). Imaginea publică este un element cheie pentru orice persoană sau instituție/organizație publică/politică. Modul în care este proiectată această imagine în reprezentările publicului impactează atât funcționarea propriu-zisă a acestora, precum și succesul activității lor. Cursul ” care pune spre investigare, analiză și gestionare a imaginii și relațiilor publice, având protagoniști principali actorii politici.
Pentru o înţelegere mai bună a acestui curs sunt utile cunoştinţele acumulate în cadrul cursului ”Teorie politică” și ”Psihologie politică”, „Elitologie„ precum și se completează foarte bine cu cursul de specialitate ”Marketing politic”, cuprinse în programa specialității Politologie, la nivel de licenţă. Astfel, studenții dispun de cunoştinţe în ceea ce priveşte definiţiile procesului electoral, procesul de comunicare, esența fenomenului de liderism etc. , ceea ce va facilita însuşirea de noi cunoştinţe în domeniu. Cunoaşterea prealabilă a unor metode de cercetare din ştiinţele politice este de asemenea utilă, deoarece metodele şi instrumentele de cercetare stau la baza analizei situaţionale şi ajută la culegerea de date, în cadrul oricărui demers științific.
Scopul acestei discipline este de a forma competențe în domeniul PR politic, care vizează imagemaking-ul, poziționarea imaginii publice, strategii și modele de comunicare cu publicul, planificarea unei campanii de PR, gestionarea crizelor de imagine. Alături de noțiuni teoretice, în cadrul acestui curs se va pune accent și pe partea practică, foarte importantă în dezvoltarea abilităților de consiliere în domeniul PR-ului politic. analizei, proiectării și gestionării imaginii și PRului.
Beneficiarii: Cursul Tehnologii de creare a imaginii și PR politic”este o disciplină de specialitate d din pachetul de discipline ale specializării în ştiinţele politice, specialitatea Politologie, nivel licenţă, din cadrul Facultăţii Relații internaționale, Ştiinţe Politice și Administrative, ale Universității de Stat din Moldova, cu limba română de predare.
-
Putină Natalia is inviting you to a scheduled Zoom meeting.
Topic: Putină Natalia's Personal Meeting Room
Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/7330268312?pwd=VkNWaWpTR0U3UlZhMDUxK2hCellzZz09Meeting ID: 733 026 8312
Passcode: 4B5CUb
One tap mobile
+16465588656,,7330268312#,,,,,,0#,,528413# US (New York)
+16699009128,,7330268312#,,,,,,0#,,528413# US (San Jose)Dial by your location
+1 646 558 8656 US (New York)
+1 669 900 9128 US (San Jose)
+1 253 215 8782 US (Tacoma)
+1 301 715 8592 US (Washington D.C)
+1 312 626 6799 US (Chicago)
+1 346 248 7799 US (Houston)
Meeting ID: 733 026 8312
Passcode: 528413
Find your local number: https://us02web.zoom.us/u/kjcKRSJWe -
Examenul se va desfășura pe platforma MOODLE.
Timp prevazut pentru examen - 135 minute. După expirarea acestui termen nu puteți să modificați sau introduceți text.
Răspunsul îl scrieți corespunzător în caseta 1.1, 1.2 etc.
-
Tema 1. Introducere în studiul imaginii
Obiective de referinţă
Unităţi de conţinut
- să definească imagologia drept știință,
- să analizeze modul de constituire a imagologiei ca știință
- să realizeze importanța imaginii pentru instituțiile și persoanele publice
- să argumenteze necesitatea construirii imaginii și reprectării eticii profesionale
- Ce studiază imagologia
- Imaginea și importanța ei
- Evoluția științei desre imagine în istorie
Cuvinte-cheie: imagine, imagemaker, imagologie, reprezentări,opinie publică, spectacol politici, spațiul public
-
Tema 2. Instrumentariul de lucru în analiza imaginii
- Să cunoască pricipalele metode cantitative în analiza imaginii
- Să demonstreze importanța sondajelor de opinie în culegerea datelor , dar și ca strategii de PR
- Să generalizeze despre metodele calitative alplicabile în imagologie și PR
- Să argumenteze și să demonstreze utilitatea și aplicabilitatea metodelor în profesia de imagemaker și PR-ist
- Să implementeze metodele în realizarea unor cercetări și proiecte individuale
- Metode cantitative utilizate în analiza cercetati de imagine și PR
- Metode calitative utilizate în analiza cercetării de imagine și PR
- Metode specifice de analiză a imaginii pentru poziționare și contrast
Cuvinte cheie: instrumentariu metodologic, metode cantitative, metode calitative, sondajul, Metoda DELPHI; analiza tabulară, matricea blocurilor, matricea dinamicii preferințelor, content-analiza, focus-grup, fishbone, Qsort, analiza discursurilor și comunicării non-verbale etc.
-
Tema 3. Fundamentele imaginii publice
- Să cunoască trasăturile definitorii ale imagunii publice
- Să distingă particularitățile imaginii publice
- Să analizeze etapele definitorii în construirea imaginii din perspectiva actului atitudinal-volitiv
- Să identifice componentele imaginii
- Să evalueze factorii definitorii în crearea imaginii
- Trăsături definitorii ale imaginii publice
- Etapele de formare a imaginii
- Tipuri de imagine
Cuvinte cheie: produs, vecot de comunicare, act volitiv-atitudinal, particualrități psiho-fiziologice, profesionale, mitologico-simbolice, situaționale, sociale, comunicative etc.
-
Tema 4. Brandul politic
- Să cunoască principalele proprietăți ale brandului
- Să distingă particularitățile brăndului în raport cu noțiunea de imagicne
- Să analizeze avantajele brandingului din perspectiva psihilogică, a marketingului și electorală
- Să utilizeze strategii de branding
- Definirea brandului politic
- Brandingul și rebrandigul politic: particularitățile procesului
Cuvinte-cheie: imagine, brand, branding, re-brandinfg, strategii brandind, produs hard, brand soft etc.
-
Tema 5. Mitul și arhetipul – instrumente de creare a imaginii și brandului
- Să definească esența arhetipurilor și miturilor
- Să analizeze clasificarea arhetipurilor și utiliatea lor în construirea imaginii
- Să argumenteze utilitatea simbolurilor și miturilor în structura imaginii politice
- Să realizeze studii de analiză a imaginii oameniilor politici din perspectiva clasificării miturlor după Giradet
- Nevoile fundamentale umane și arhetipurile
- Esența și clasificarea arhetipurilor
- Mitul ca instrument de creare a imaginii și brandului
Cuvinte-cheie: arhetip, mit, simbol, mitul vârstei de Aur, mitul conspirației, Unității, Salvatorului, Părintelui Națiunii, arhetipul eroului, fanatul din Teheran, rebelul din Caucaz etc.
-
Tema 6. Taxonomia imaginii liderilor politici
- Să cunoască principalele tipologii ale liderilor politici conform criteriului de imagine
- Să analizeze avantajele și dezavantajele unor aunumite tipologii de imagine
- Să argumenteze importanța utilizării unui anumit tip de imagine X proeiectată unui lider Y (în baza studiilor de caz)
- Să modeleze situații de gestionare/transformare pozitivă a a imaginii liderilor apelând la tipurile de imagine analizate mai sus
- Clasificarea după Peter Gross
- Tipologia după Roger Shvantzenberg
- Tipologia lui Maximov
- Tipologia lui Herman
- Tipologia R. Choinere și D. Kersey
- Tipologia socionică
Cuvinte cheie: lidership charismatic, lider nomentlaturist, părintele națiunii, limbaj colocvil etc.
-
Tema 7. Instrumente și tehnici de promovare a imaginii lidelor în campaniile electorale
- să cunoască și să explice esența și structura procesului de promovare în cadrul campaniilor electorale
- să analizeze etapele campaniei electorale
- să aplice strategii de planificare a unei campanii electorale
- să evalueze și să aplice tehnici de promovare a imaginii adaptate etapelor unei campanii electorale
- Esența și conținutul procesului de de promovare a liderilor politic în cadrul campaniilor electorale
- Structura campaniei electorale
- Metode și tehnici de promovare adaptate campaniilor lelctorale
Cuvinte cheie: campanie electorală, planificare strategică, război imagologic, război mediatic, canale de comunicare, grup țintă
-
Tema 8. Propaganda – impactul asupra perceperii imaginii politice
- Să cunoască esența și particularitățile actului de propagandă
- Să compare diferite tipuri ale componentei formatului de negocieri
- Să proiecteze scenarii de negocieri
- Să simuleze procesul de derulare a negocierilor în cadrul unui conflict
- Definiția și tipologia propagandei
- Locul propagandei în sistemul comunicării politice: afinități și deosebiri cu PR politic
- Partizanatul politic
- Propaganda sovietică și post-sovietică
- Manifestările mesajului propagandistic în Republica Moldova
Cuvinte cheie: propagandă, partizanat, manipulare, război hibrid etc.
-
De pregătit prezentări la următoarele subiecte:
1. Esența și metodele de propagandă politică
2. Propaganda militară - propaganda pe timp de război
3. Propaganda în campaniile electorale - abordare globală
4. Propaganda sovietică
5. Propaganda americană
6. Propaganda rusă la etapa actuală
Vă alegeți și coordonați cine și ce temă pregătește!
-
Tema 9. Apariția și evoluția PR
- Să identifice originile și esența PR
- Să descrie evoluția tehnicilor de PR în perioadele anterioare contemporanietății
- Să argumenteze particularitățile de manifestare a tehnicilor de PR de la o etapă istorică la alta
- Să proiecteze evoluția PR în perioada dezvoltării tehnologiilor informaționale
- Esența Relațiilor Publice
- Evoluția PR în antichitate
- Evoluția PR în modernitate
- Evoluția PR la etapa contemporană
Cuvinte cheie PR, advertasing, marketing, branding, Profesia de PR, public, mediu extern.
-
Tema 10. Definirea PR, modele și funcții
- Să cunoască particularitățile definirii PR și deistingerii domeniului de alte domenii conexe
- Să analizeze cele 4 modele clasice după Gruning și Hunt
- Să compare viziunea lui Gruning și Hunt cu cea a lui Cancel, Hutton și Greyser
- Să aplice modelele de PR în construirea unei strategii de comunicare și promovare
- Definirea PR și forndatorii PR
- Modelel de PR după Gruning și Hunt
- Modelel de PR după Cancel, Hutton, Greyser
Cuvinte cheie: impresariat, publicitate, comunicare propagandistică, comunicare simetrică/asimetrică, mediu, organizație, opinie publică etc..
-
Tema 11. Profesia manager de PR: esența și particularități
- Să cunoască contextul, particularitățile profesiei de Prist
- Să analizeze domeniul de acține și compenețele necesare Pristului
- Să evalueze dimensiunea etică a activității de PR prin analiza codurilor etice ale organizațiilor de PR
- Apariția și cristalizarea profesiei de PRist
- Diversitatea de acțiune a managerului de PR
- Fișa postului unui PRist
- Etica managerului de PR
Cuvinte cheie: triada PR, public țintă, canale de comunicare, comunicare cheie, texte informaționale, texte de PR, texte, de publicitate etc.
-
Tema 12. Campaniile de PR – Campaniile de PR: definiții, caracteristici și tipologii
- Să definească noțiunea de campanie de PR
- Să analizeze principalele particulațăți ale campaniilor de PR și să utilizeze aceste aspecte în activitatea de planificare a campaniilor
- Să evaleze principalele tipologii ale campaniilor de PR
- Esența unei campanii de PR
- Analiza particularităților campaniilor de PR
- Tipologizarea campaniilor de PR
- după obiective
- în funcție de actorii sociali
- în funcție de gestionarea imaginii etc.
Cuvinte-cheie: obiective, atitudii, probleme, actori sociali, public, eficiența campaniei de PR, campaniea de poziționare, consolidare, contracarare etc.
-
Tema 13 Campaniile de PR – modele de planificare strategică
- Să cunoască particularitățile și factorii determinanți în planificarea strategică a unei campanii de PR
- Să analizeze particularitățile etapelor de planificare a unei campanii de PR
- Să evalueze principiile de elaborare a unui plan de campanie de PR
- Să elaboreze planificarea statgică a unei campanii de PR X
- Să prognozeze impactul și evoluțiia unei strategii de PR
- Definirea și impotanța planificării strategice în activitatea de PR
- Principiile planificării unei campanii de PR
- Etapele de planificare a campaneie de PR
Termeni-cheie: scop, obiectiv, planificare, viziune etc.
-
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:
- Beciu, Camelia. Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală, Bucureşti: Antet, 2002
- Stoiciu, Andrei. Comunicarea politică. Cum se vând idei şi oameni, Bucureşti: Humanitas-Libra, 2000
- Roger-Gerard Schwartzenberg . Statul spectacol. Eseu asupra şi împotriva star-sistemului în politică, Bucureşti: Scripta, 1995
- Remus Pricopie. Relațiile Publice: evoluție și perspective. București: Tritonic, 2011
- Cristian Poțîncu.Tehnici de promovare în marketingul politic. Editura C.H. Beck 2012
- GHILEZAN Marius, Cum să reuşeşti în viaţa politică. Manual de campanie electorală., Ed. Active Vision, Bucureşti, 2000.
- Rus, Flaviu Călin. Evoluţia procesului de comunicare de la forma interpersonală la cea politică şi mediatică, Cluj-Napoca: Accent, 2005
- Rus, Flaviu Călin. PR politic, Iaşi: Institutul European, 2006
- Cristian Poțîncu. Tehnici de promovare în marketingul politic. Editura C.H. Beck 2012
- Peru-Balan Aurelia, Managementul PRului politic.Vânătoarea de voturi electorale: trenduri occidentale, specific național. Ed. Cartier, 2014
- Cmeciu Camelia. Tendințe atuale în campaniile de Relații Publice. Polirom, 2013
- Chirița Elena, Puterea imaginii în Relațiile Publice. Norme de protocol în Relațiile Publice. București: Editura universitară, 2015
- Coman Claudiu. Sfera publică și imaginea politică. Ed CHBack, București 2010
- Goddart Angela. Limbajul publicității. Polirom, 2002
BIBILIOGRAFIE RECOMANDATĂ.
- Bondrea, A., Sociologia opiniei publice şi a mass-media, Editura Fundaţiei “România de Mâine”, Bucureşti, 1997.
- Bulai, A., Mecanismele electorale ale societăţii româneşti, Editura Paideia, Bucureşti, 1999.
- Drăgan, I., Beciu, C., Dragomirescu, I., Marinescu, V., Perpelea, N., Rusu, D., Ştefănescu, S., Construcţia simbolică a câmpului electoral, Editura Institutul European, Iaşi, 1998.
- DE PERETTI Andre, LEGRAND Jean-Andre, BONIFACE Jean, Tehnici de comunicare, Polirom, Bucureşti, 2007.
- DINU Mihai, Comunicarea – repere fundamentale, Editura Algos, Bucureşti, 2000.
- DRĂGAN I., BECIU C., DRAGOMIRESCU I., MARINESCU V., RUSU D., PERPELEA N., ŞTEFĂNESCU S., Construcţia simbolică a câmpului electoral, Ed. Institutul European, Iaşi, 1998.
- Drăgan, I., Opinia publică, comunicarea de masă şi propaganda în societatea contemporană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.
- GHILEZAN Marius, Cum să reuşeşti în viaţa politică. Manual de campanie electorală., Ed. Active Vision, Bucureşti, 2000.
- Ghilezan, Marius, Cum să reuşeşti în viaţa politică. Manual de campanie electorală, Ed. Active Vision, Bucureşti, 2000
- LAZARSFELD, Paul F.; BERELSON, Bernard; and GAUDET, Hazel. (1944). The People’s Choice: How the Voter Makes Up His Mind in a Presidential Campaign. New York: Duell, Sloan and Pearce.
- POP Doru, Introducere în teoria relaţiilor publice, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
- ROŞCA Viorica, Mediatizarea discursului electoral şi imaginea publică a candidaţilor, Ed. Institutul European, Iaşi, 2007.
- RUS Flaviu Călin, Evoluţia procesului de comunicare de la forma interpersonală la cea politică şi mediatică, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2005.
- RUS Flaviu Călin, Introducere în ştiinţa comunicării şi a relaţiilor publice, Institutul European, Iaşi, 2002.
- RUS Flaviu Călin, PR Politic, Ed. Institutul European, Iaşi, 2006.
- Rus, Flaviu Călin (2005). Evoluţia procesului de comunicare de la forma interpersonală la cea politică şi mediatică, Cluj-Napoca: Accent
- Rus, Flaviu Călin (2006). PR politic, Iaşi: Institutul European
- THOVERON Gabriel, Comunicarea politică azi, trad. Marius Conceatu, Ed. Antet, Bucureşti, 1996.
- TRAN Vasile, STÂNCINGELU Irina, Teoria comunicării, Editura SNSPA, Bucureşti, 2001.
- Доценко Е.П. Психология манипуляции: феномены, механизмы и защита. М., 1997.
- Крижанская Ю.С., Третьякова В.П. Грамматика общения. М., 1999.
- Зинченко В.П. Образ и деятельность. М; В., 1997
- Лисова С. Ю. Манипуляция в политической рекламе / С. Ю. Лисова ; науч. ред. В. Г. Ледяев ; Гос. образоват. учреждение высш. проф. образования "Ивановский государственный энергетический университет имени В. И. Ленина". - Иваново : [б. и.], 2008.
- Алехина И. Имидж и этикет делового человека. М., Дело, 2001.
- Бодуан Ж-П. Управление имиджем компании. Паблик рилейшнз: предмет и мастерство. М., ИНФРА. 2001.
- Браун Л. Имидж – путь к успеху. Спб. 2001.
- Галумов Э.А. Международный имидж России: стратегия формирования. М., 2005.
- Галумов Э.А. Международный имидж России: стратегия формирования. М., 2005.
- Гозман Л.Я., Шестопал Е.Б. Политическая психология. Ростов-на-Дону, 1996.
- Гринберг Г. Политическая реклама: портрет лидера. 1995.
- Джи Б. Имидж фирмы. Спб., 2000.
- Журавлева Д.В. Специфическое единство типичных признаков – структурная основа имиджа // Вестник университета Российской академии образования. – 2004, N3.
- Имидж лидера. Психологическое пособие для политиков. 1994.
- Коновалов П.П. Имиджелогия [Текст] : учеб.-метод. пособие для студентов очной формы обучения специальности: 350700 - "Реклама" / П. П. Коновалов ; под ред. О. Г. Антоновой ; Рос. гос. социал. ун-т, Ин-т социал. образования, (фил.) РГСУ в г. Саратове, - Саратов : Науч. кн., 2006.
- Кузин Ф.А. Современный имидж делового человека, бизнесмена, политика. М., 2002.
- Лысикова О.В. Имиджелогия и паблик рилейшнз в социокультурной сфере [Текст] : учеб. пособие / О. В. Лысикова, Н. П. Лысикова ; гл. ред. Д. И. Фельдштейн ; Рос. акад. образования, Моск. психол.-социал. ин-т. - М., 2006.
- Метаева В.А. Проблемы имиджелогии в современный период развития общества. // Образование и наука. – 2001, N6.
- Панасюк, Александр Юрьевич. Имидж: энцикл. слов. / А. Ю. Панасюк. - М. : РИПОЛ классик, 2007.
- Почепцов Г.Г. Имиджелогия. М.,2004.
- Почепцов Г.Г. Профессия: имиджмейкер. Киев, 2001.
- Почепцов Г.Г. Психологические войны. Москва, Киев, 2000.
- Цуладзе А. Формирование имиджа политика в России. 1999.
- Шепель В.М. Имиджелогия. М.,1996.
-
Introducere în studiul imaginii
Instrumentariul de lucru în analiza imaginii
Fundamentele imaginii publice
Brandul politic
Mitul și arhetipul – instrumente de creare a imaginii și brandului
Taxonomia imaginii liderilor politici
Instrumente și tehnici de promovare a imaginii liderilor în cadrul campaniilor electorale
Propaganda – impactul asupra perceperii imaginii politice
Apariția și evoluția PR
Esența PR, modele și funcții
Profesia manager de PR: esesnță și particularități
Campaniile de PR: definiții, caracteristici și tipologii
Campaniile de PR – modele de planificare strategică
Practici internaționale de PR politic. Studii de caz
Trenduri de PR politic în Republica Moldova